Protoprezbiter Anghelos Anghelakopoulos
Deosebirea de bază din cadrul Teologiei Ortodoxe este deosebirea dintre zidit și nezidit. Nezidit, adică necreat, fără pricină de creație este numai Dumnezeul Treimic, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Zidit, adică creat, cu pricină de creație este lumea gândită și simțită. Dumnezeul Treimic, Cel nezidit, atotputernic, necuprins și preabun, înainte de a crea această lume simțită, materială și văzută, a creat lumea gânditoare, duhovnicească și nevăzută. A creat lumea cereștilor Puteri netrupești imateriale. La început i-a creat pe Îngeri și i-a lăsat în stăpânirea lor. Dar unul din Îngeri, numit Luceafăr, primul dintre Îngeri și rânduit de Dumnezeu să fie mai-marele unei tagme îngerești, s-a mândrit și se gândea să-și pună tronul său deasupra lui Dumnezeu.
Dar de îndată ce a gândit aceasta, a căzut jos în abisul pământului și din Înger cum era s-a făcut diavol. Apoi în urma sa a căzut toată tagma sa, făcându-se din luminoși întunecați și din Îngeri demoni. Unii au ajuns până în iad, alții au rămas pe pământ, alții în apă, alții în aer, adică cei care sunt la vămile sufletelor din văzduh. Așadar, atunci când s-a desfăcut Cerul și au căzut demonii, Marele Arhistrateg Mihail, văzând căderea cea vrednică de plâns a Îngerilor, a înțeles pricina căderii lor și de aceea cu supunerea și smerenia pe care le-a arătat ca un rob mulțumitor și ca un casnic credincios al Stăpânului său Dumnezeu, și-a păzit și propria slavă și strălucire, pe care i le-a dăruit Dumnezeu, precum și slava celorlalte tagme îngerești. De aceea, datorită acestei supuneri și recunoștințe ale sale a fost rânduit de către Dumnezeu Atotțiitorul să fie întâi-stătătorul cetelor îngerești.
După ce a adunat și unit într-una cetele Îngerilor, le-a strigat: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”. Adică să luăm aminte și să înțelegem ce au pătimit demonii, care au căzut din pricina mândriei lor și care cu puțin mai înainte erau Îngeri și petreceau cu noi, iar apoi să cugetăm ce este Dumnezeu și ce este Îngerul. Căci Dumnezeu este Stăpânul și Creatorul nostru, al Îngerilor, iar noi Îngerii suntem robi și zidiri ale lui Dumnezeu. Așadar, a stat atunci în mijlocul lor și a spus: „Să stăm bine, să stăm cu frica lui Dumnezeu”. Și îndată în starea în care se afla atunci fiecare, în aceea a și rămas. După ce în felul acesta l-a lăudat și slavoslovit pe Dumnezeul tuturor, a înălțat, împreună cu toți Îngerii, acea dumnezeiască și îngerească cântare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de slava Ta!”.
Așadar, primind această taină din străvechea tradiție, iar noi, creștinii ortodocși, prăznuim sărbătoarea de astăzi, nu pentru că a căzut diavolul, ci pentru că azi s-a făcut unirea, sinaxa Îngerilor, adică atenția, înțelegerea și unirea.
Sfântul Nicodim Aghioritul consemnează că, deoarece această taină a Sinaxei Îngerilor am preluat-o din tradiția străveche, precum se scrie în multe sinaxare în manuscris, se minunează cum unii, și mai ales înțelepți, au îndrăznit să spună că acesta este un mit. Potrivit Sfântului Vasilie cel Mare, a ține tradițiile pe care le-am primit este o poruncă apostolică. Iar aceștia, care spun unele ca acestea, în altă parte spun multe despre păzirea tradițiilor bisericești. Iar această tradiție despre care vorbim o adeveresc și alții, dintre care unul este mitropolitul Macarie de Filadelfia, cel cu capul de aur, în cele două cuvinte ale sale: „La Taxiarhi” și „La cele nouă Cete”. Cu cele pe care le susțin, și anume că în ierarhia cerească există o rânduială nestrămutată prin care cetele mai de jos ale Îngerilor sunt luminate și desăvârșite de cetele cele de mai sus, este de acord și Sfântul Nicodim Aghioritul, care spune că într-adevăr aceasta este adevărat câtă vreme rămâne inconfundabilă rânduiala fiecărei cete.
De la această taină a Sinaxei Sfinților Îngerii au luat Sfinții Părinți liturgiști, Sfântul Iacov, fratele Domnului, Sfântul Vasilie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur frazele: „Să luăm aminte” și „Să stăm bine, să stăm cu frică” și le-au inclus în Dumnezeieștile Liturghii pe care le-au alcătuit.
Înger înseamnă, purtător de veste, mesager, adică cel care vestește oamenilor voile lui Dumnezeu. Îngerul are o fire cugetătoare, pe care nimeni nu o poate înțelege. Este și pururea-mișcător, adică se mișcă mereu, ca și gândul omului care niciodată nu stă într-un loc, ci merge din loc în loc. Îngerul este și de-sine-stăpânitor, adică Dumnezeu nu-l ține ca Înger, dacă el vrea să devină rău. Pentru că dacă l-ar fi ținut, diavolul nu ar fi devenit diavol din Înger, așa cum a fost mai înainte. Este și netrupesc, adică nu are trup ca omul; nu are nici lungime, nici lățime, nici grosime. Este totdeauna un slujitor al lui Dumnezeu, slujindu-L în lucrări și în doxologii. În lucrări, pentru că este trimis de Dumnezeu și face tot ce i se poruncește, sau un suflet să ia, sau pe vreun Sfânt să-l slujească, sau vreo vedenie să arate, sau să facă vreo altă slujire dumnezeiască. În doxologii, pentru că Îl laudă pe Dumnezeu și slavoslovește nemărginita Sa putere.
Care este firea Îngerilor și ce fel de asemănare au, nimeni nu știe, fără numai Însuși Dumnezeu Care i-a plăsmuit.
Îngerii au și nemurire, pentru că niciodată nu mor, nu se strică, nu se pierd. Netrupești sunt numiți Îngerii în comparație cu trupul nostru. Iar comparându-i cu Dumnezeu sunt cu grosime și materiali. Îngerii sunt și schimbători din fire, adică își pot schimba părerea, așa cum o singură dată s-au schimbat unii dintre ei și din Îngeri au devenit demoni. Sunt luminoși și strălucitori. Au lumina de la Dumnezeu și nu de la ei. Nu au trebuință de limbă și auz, pentru că fără cuvânt vorbit și auz simțit înțeleg poruncile lui Dumnezeu. Îngerii sunt scriși împrejur, adică atunci când sunt într-un loc nu sunt în altul. Când sunt în Cer, nu sunt pe pământ și când sunt pe pământ, nu sunt în Cer. Nu-i împiedică nici ușa, nici pereții, nici încuietorile, nici îngrădirile și nimic altceva. Au sfințenia și luminarea de la Duhul Sfânt. Nu știe nimeni cum este firea lor, dacă toți sunt la fel sau unii mai mici și alții mai mari. Numai Dumnezeu Care i-a plăsmuit îi cunoaște. Sunt puternici și pregătiți pentru a împlini poruncile lui Dumnezeu. Păzesc și ajută cetăți, locuri, sate și biserici. Fiecare creștin ortodox botezat, fie el păcătos, fie drept, are pe Îngerul său păzitor. Toate celelalte neamuri au câte un Înger. Câți sunt la număr, nimeni nu a spus și nici nu știe, cu toate că Proorocul Daniil spune: „Mii de mii și miriade de miriade”[1]. Cu toate acestea nici el nu a spus toată mulțimea de Îngeri. Au harisma de la Dumnezeu să se închipuiască în orice chip le rânduiește Dumnezeu[2].
În slujba Vecerniei, când citim Psalmul 103, există un stih care se referă la Îngeri și pe care îl cântăm ca chinonic atunci când se prăznuiesc Îngerii: „Cel ce face pe Îngerii Săi duhuri și pe slujitorii Săi pară de foc”[3]. Adică Domnul este Cel care i-a plăsmuit pe Îngerii Săi atât de grabnici și subțiri ca și vânturile, și pe slujitorii imateriali, care Îl slujesc, cu râvnă înflăcărată ca flacăra focului. Sfântul Nicodim Aghioritul tâlcuind acest stih, spune că proorocul-împărat David prin aceste cuvinte Îl propovăduiește pe Dumnezeu drept Creator al firii înțelegătoare și nevăzute. I-a numit pe Îngeri duhuri și foc, arătând prin acestea repeziciunea și energia lor, și descriind firea și esența lor.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu
[1] Daniil 7, 10.
[2] IPODIACONUL DAMASCHIN, STUDITUL, TESALONICEANUL, Thisavros, ediția. V. Rigopoulos, Tesalonic 2004, pp. 245-269.
[3] Ps. 103, 4.
