Cuviosul Mărturisitor Sofian de la Antim a fost înzestrat de Dumnezeu cu mulți talanți, la fel ca Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. O preocupare de bază a fost pictura bisericească, pe care a slujit-o din fragedă tinerețe și până în ultimul an de viață. Cuviosul spunea că „adevăratul scop al picturii bisericești în tradiția ortodoxă este de a crea un mediu propriu de meditație și rugăciune credinciosului care se roagă, în scopul de a înțelege și a trăi mai adânc sfânta credință creștină”. A fost timp de decenii și membru în Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei Române, ajutând foarte mult la renașterea artei de tradiție bizantină din România.
Primele lecții de pictură le-a primit în cadrul Școlii de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Dobrușa. Venirea sovieticilor în Basarabia a determinat venirea sa la București, la Mănăstirea Antim, unde s-a înscris în 1940 atât la Academia de Arte Frumoase, cât și la Școala Superioară de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române. Academia a terminat-o în 1945, însă nu a apucat să-și dea licența din cauza faptului că la mănăstire era deosebit de solicitat în administrație. Între timp, el a pictat mai ales Icoane, prapuri, epitafuri și Sfinte Cruci de Altar.
În anul 1950 a avut prilejul de a lucra pe schele alături de cel mai bun dascăl de pictură pe care l-a avut, maestrul Dimitrie Nicolaide. Atunci ei au pictat în frescă, din nou, paraclisul istoric de la Antim. Programul iconografic bogat și plin de simbolism, atmosfera de evlavie, dar și de prigoană a credinței în care a fost pictat, eleganța desenului și sobrietatea culorilor fac din acel paraclis o ilustrare de mare virtuozitate a artei eclesiale românești. Asemenea se poate constata și la Biserica Dămăroaia din București, la care a pictat aproximativ aceeași echipă.
În timp ce ucenicea la aceste două Biserici, Sfântul activa periodic și ca profesor la atelierele de pictură și ceramică de la Mănăstirea Neamț. Acolo a mai contribuit la o lucrare de mare anvergură, ultima în calitate de ucenic. Este vorba de „Catedrala munților”, Biserica ridicată de Patriarhul Nicodim în satul său natal, Pipirig. Aceea a fost o înfăptuire foarte dragă Sfântului, despre care își amintea că „a fost cu adevărat o școală vie, în care studiul, practica și trăirea s-au împletit laolaltă, realizând atmosfera unui schit în care toți ostenitorii erau zugravi”.
A pictat integral zece Biserici în România
Prima lucrare în frescă de mare anvergură condusă de Sfântul Sofian a fost Biserica de la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel, pictată între 1955 și 1957, de către monahii de la Plumbuita, sub coordonarea bunului lor Stareț. Pe un fond ocru deschis, cu Sfinți pictați clar și elegant, în culori sobre, pictura de la Negru-Vodă, recent restaurată, are darul de a-i liniști pe cei din Biserică și de a-i ajuta la o rugăciune smerită și profundă.
O altă Biserică foarte cunoscută, pictată în anii 1974-1979, este cea a Mănăstirii Radu Vodă din București. Ansamblul mural de acolo se încadrează în viziunea generală a Cuviosului, mai ales prin coloritul intens, formele simplificate, scenele încărcate și fondurile de diferite nuanțe de albastru: închis, deschis, turcoaz sau chiar verzui. Ornamentele sunt prezente pretutindeni și sunt realizate cu desene florale, geometrice și populare, iar alteori sunt inspirate din motivele prezente pe stofele de veșminte preoțești lucrate la Mănăstirea Țigănești.
Despre acea pictură, Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul își amintea: „L-am văzut pe Sofian arhimandritul pe schelă la Radu Vodă, unde picta Biserica. Am stat puțin de vorbă cu el și l-am lăsat în liniștea Sfinților pe care-i întrupa în culoare și rugăciune. L-am simțit copleșitor, fără vorbă. Se înțelegea, de departe și de aproape, că privirea și mâinile lucrau la zugrăvirea Sfinților, iar mintea-i cobora mereu în adâncul inimii, șoptind rugăciunea de chemare a lui Iisus, în lucrările sale mari și mici. Mi-am zis în gândul meu: «Un Sfânt pictează la Sfinți!»”.
O altă mare Biserică este cea de la Mănăstirea Dealu, zugrăvită în perioada 1984-1989. După ce Altarul și catapeteasma au fost lucrate de către marele pictor Iosif Keber, onoarea pentru continuarea lucrărilor de pictură în naos și pronaos a revenit bunului Părinte Sofian care, la vârsta de 72 de ani, a început lucrul, isprăvindu-l la 77 de ani, într-o vreme la care mulți se odihnesc. Cu toată silința pe care și-a dat-o la Dealu, Biserica pe care o considera „bijuteria vieții lui”, Părintele Sofian a fost conștient de unele neajunsuri. Spunea, însă: „Pentru toate mulțumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit, chiar așa cu aceste lipsuri, să fac aceste picturi, aceste veșminte ale Sfintelor Biserici, pentru că știu că Dumnezeu caută mult la inima omului, la sinceritatea cu care face niște lucruri, chiar dacă ele nu sunt așa cum trebuiau să fie, însă intenția și gândul bun le-a însoțit mereu”.
Ar mai fi încă șapte Biserici pictate în întregime de Cuviosul: Biserica Bumbăcari din București, pictată în ulei, dar în stil bizantin, în 1966-1967, Biserica parohială din localitatea Slatina din județul Suceava, pictată între 1969 și 1970, Bisericile Doamna Oltea și Toporași, demolate ulterior, precum și trei Biserici a căror pictură a fost înlocuită peste ani: Bisericile mănăstirești de la Agapia Veche și Agafton și Biserica Hagiu din Capitală.
Trei Biserici zugrăvite în Liban și Siria
În Patriarhia Antiohiei, Părintele a lucrat la trei lăcașuri sacre: Biserica Mănăstirii Deir-el-Harf și Biserica din Broumana, ambele din Liban, precum și catedrala Mitropoliei din Hama, pictată în întregime și dinamitată ulterior de către islamiști. De asemenea, a pictat și Icoanele din registrul de jos de la catapeteasma Bisericii din Homs-Siria. La toate acestea, precum și în țară, Părintele a lucrat alături de ucenicii săi: ierodiaconul Vartolomeu Florea de la Mănăstirea Sihăstria, frații bucovineni Mihail și Gavriil Moroșanu, viitorul preot libanez Daniel Bedran, pictorul Ovidiu Preotescu și alții. Cuviosul nota în jurnal: „Se lucrează continuu de dimineață (ora 6) până seara târziu, spre miezul nopții, cu o pauză de o oră la prânz. Zilnic lucrăm peste 15-16 ore: în genunchi, în picioare sau stând pe spate, tot timpul cu capul aplecat forțat pe spate, cu picioarele proptite forțat pe schela înclinată, plini de var, de vopsele, de sudoare, tot timpul încordați. Munca pe schelă este foarte obositoare, din cauza căldurii înăbușitoare, a aerului umed, a efortului fizic. Toată ziua curge transpirația de pe noi. Însă mulțumim din toată inima și dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.
Biserici parțial pictate, restaurate și Icoane lucrate pe lemn
Cât despre Bisericile parțial pictate, trebuie amintită Biserica mare a Mănăstirii Saon din județul Tulcea, la care Părintele a lucrat în anul 1957. Acolo se remarcă în mod special frumusețea și eleganța picturii Hristos Pantocrator din turla principală. Pe un fond deschis, care sugerează lumina Raiului, Mântuitorul este pictat cu un chip ascetic, cu un ușor zâmbet, cu o seninătate lină a ochilor și cu un veșmânt alb cu roșu. Felul în care este încadrat desenul, armonia gesturilor și a anatomiei, precum și întreaga lumină pacificatoare care iradiază din icoană fac din Pantocratorul de la Mănăstirea Saon probabil cel mai frumos din toate cele păstrate de la Cuviosul.
Și Biserica Tudor Vladimirescu din București a fost pictată parțial. Cea mai frumoasă scenă de aici este Icoana „De tine se bucură”, pictată pe peretele de răsărit al pronaosului. Inedită este Icoana mai rar întâlnită a judecății particulare a sufletului, pe care Cuviosul a pictat-o pe peretele de apus. În această scenă sunt și multe inscripții catehetice, pe care de altfel Părintele le aborda des în picturile sale, după un model întâlnit în arta protocreștină.
Printre multele Biserici restaurate sub coordonarea sa amintim doar câteva: Biserica Pitar Moș, Bisericile Schitului Darvari, Sapienției și „Sfântul Visarion” din București, Biserica mare a Mănăstirii Agapia, Biserica din cartierul Ițcani – Suceava, Biserica din Muncel – Alba, Biserica Mănăstirii Bistrița Vâlcii, Biserica Mănăstirii Celic Dere și Catedrala Mitropolitană din Timișoara. A executat și programe iconografice pentru multe Biserici noi, precum paraclisul Mănăstirii Brâncoveanu, Catedrala Veche Mitropolitană din Iași, Biserica mare a Mănăstirii Sihăstria, Biserica seminarului de la Mănăstirea Neamț, Biserica nouă a Mănăstirii Lainici și Biserica „Sfântul Gheorghie”-Nou din București.
Cât despre Icoanele pe lemn ale Părintelui, ele sunt cunoscute destul de puțin. O catapeteasmă întreagă lucrată pentru Biserica din Gușterița-Sibiu, la rugămintea Sfântului Preot Dumitru Stăniloae, mai multe Icoane pentru catapetesme din Siria și Liban, Icoane mari cu Sfinți români păstrate la diferite Biserici din țară, precum și câteva Icoane ale Maicii Domnului, dintre care cele mai frumoase se păstrează la Mănăstirea Bistrița Vâlceană și la Biserica „Sfântul Nicolae”-Vlădica din București.
Cu siguranță au mai fost și alte Icoane pictate pe lemn de către Cuviosul Sofian, însă în marea lor majoritate nu au fost semnate, sau au ajuns în colecții particulare. Rămâne ca acestea să fie descoperite și promovate, ca modele autentice de artă ortodoxă, făcute de un om cu o mare sensibilitate și o viață sfântă.
Arhim. Antipa Burghelea
Sursa: http://ziarullumina.ro.
