Artele marțiale și Credința Ortodoxă (II)

O altă tehnică este Ninzitsou, care a fost inventată în secolul IV de către generalul chinez Sun Tzu. Discipolii acestei tehnici sunt instruiți să omoare fără zgomot. Învață, de asemenea, să folosească respirația și meditația ca să rămână multă vreme sub apă și să-și controleze bătăile inimii ca să nu fie observați.

Tae Kwon Do provine din Coreea cu o istorie de multe secole. Tae înseamnă „lovesc sau zdrobesc cu piciorul”, Kwon înseamnă „dau cu pumnul” și Do înseamnă „metodă”.

Efecte și riscuri

În Grecia li se face reclamă artelor marțiale de către dascălii lor că ar fi tehnici neprimjedioase și că se folosesc numai pentru apărare. Dar cu siguranță așa ceva nu este adevărat. Instruirea în aceste tehnici implică serioase pericole pentru sănătate, cum ar fi traumatisme în timpul antrenamentelor și leziuni ireversibile la genunchi, la mijloc și în alte puncte ale trupului. Desigur, nu sunt rare și accidentele mortale. Astfel de fenomene le sunt atribuite de obicei dascălilor imaturi și celor care nu au nici o legătură cu ceea ce predau. Cu toate acestea, ele se întâmplă, deoarece spațiul este complet necontrolat. Școlile de arte marțiale nu sunt controlate pentru „serviciile” pe care le oferă. Așa cum a declarat un dascăl grec: „Statul dă posibilitatea oricui să deschidă o școală chiar de ar fi el și aviator”. Astfel, fiecare dascăl are posibilitatea să creeze un mit în jurul său pentru, chipurile, „titlurile” și „capacitățile” pe care le posedă, în timp ce este posibil să le fi învățat pe acestea numai din filme video. Au fost semnalate cazuri de dascăli ale căror diplome nu erau originale, în timp ce discipolii, care căzuseră la „examene”, se prezentau de multe ori, chiar a doua zi, cu „centura neagră” sau cu al doilea și al treilea Dan (M. Dimitriadu, Adevărul despre Artele Marțiale, Atena 1998). Chiar și Federația Greacă de Karate, care este considerată validă, nu poate controla totul, având ca urmare faptul ca aceste tehnici periculoase să treacă în mâinile dascălilor semi-profesioniști și să fie menținute într-un cadru de speculare și exploatare a victimelor nebănuitoare.

Un alt mit creat în jurul artelor marțiale este faptul că ele te protejează în cazuri de autoapărare. Însă argumentul acesta servește numai scopurilor de reclamă. Un instructor grec recunoaște că „pentru a putea folosi bine cele pe care le înveți, îți trebuie vreo zece ani. Nu-i ascultați pe cei care vorbesc de sisteme rapide, căci dacă ar spune cât timp este necesar pentru ca să înveți bine, nu ar veni nimeni să învețe” (M. Dimitriadu, op. cit., p. 244). De altfel, cum este de la sine înțeles, artele marțiale nu protejează, în nici un caz, de armele de foc. Probabil ele ar fi fost potrivite pentru autoapărare înainte de a se fi descoperit armele de foc. Astăzi, însă, pentru cineva care vrea să facă rău, cel mai ușor este să-și procure o armă.

Cu toate acestea, primejdiile pe care le-am menționat sunt numai fizice. Există, însă, și un alt pericol, mult mai mare, cel duhovnicesc, la care ne vom referi în continuare.

Fundamentul religios

Așa cum am spus, aproape toți fondatorii artelor marțiale au fost monahi sau asceți, care au învățat mai mult o tradiție religioasă, decât o metodă de război sau de autoapărare. Pregătirea, exercițiile, mișcările și în general toate cele din tehnicile lor presupun și exprimă această tradiție și credință religioasă în așa măsură, încât este cu neputință să se mai despartă de ea. Așadar, cel care este inițiat în artele marțiale (pentru că este vorba cu adevărat de o inițiere) este inițiat și în această credință, care diferă radical de cea creștină.

Care este această credință? Este vorba despre concepția fundamentală a religiilor orientale care susține că nu există Dumnezeu personal (de pildă, nu există Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt al Creștinismului), ci există numai o energie divină impersonală sau putere vitală, care se revarsă în univers și penetrează toate lucrurile. Această putere vitală universală, care se numește Chi în China și Ki în Japonia sau cu numiri diferite în alte părți, există peste tot, chiar și în perechea contrară yin și yang, care sunt în interacțiune continuă. Potrivit adepților religiilor orientale, această putere poate fi controlată de către om, dacă se va uni cu mintea și cu trupul său, cu ajutorul mișcărilor fizice, exercițiilor de respirație și metodelor de meditație. Iată de ce artele marțiale presupun astfel de exerciții și tehnici. Scopul lor este tocmai mânuirea acestei presupuse energii, introducerea ei înlăuntrul omului, unirea cu ea. În general, unirea cu energia vitală se numește „luminare”, iar cel unit cu ea este considerat „luminat”. De altfel termenul „budha”, înseamnă tocmai „luminat”. Astfel legătura instructor-discipol în artele marțiale nu este o legătură dintre unul care deține o totalitate de cunoștințe cu unul care nu le deține, ci ceva mult mai mult: este legătura părintelui „spiritual” cu fiul „spiritual” sau, altfel spus, legătura instructorului „luminat” care întreprinde să-i conducă pe discipolii lui la „luminare”.

Dar să vedem un caz concret. Morihei Uyeshiba (1886-1969), fondatorul tehnicii Aikido, căuta intens „budo”, esența interioară a artelor marțiale. Pe la mijlocul vieții sale a avut o experiență mistică: în timp ce stătea sub un copac, s-a cutremurat universul și din pământ a sărit un spirit de aur, care acoperea corpul său cu voaluri și l-a făcut cu totul de aur. Atunci mintea și trupul său au devenit lumină și putea să înțeleagă păsările și să cunoască „legea divină”. De atunci a dezvoltat o tehnică cu scopul conștientizării de către discipol a puterii care se află în el și care se realizează prin canalizarea energiei vitale Ki în diferite părți ale corpului. Când corpul se umple de această putere, atunci devine puternic. Uyeshiba arăta adeseori modul prin care stăpânea energia Ki: putea să se „înrădăcineze” în pământ fără să-l poată ridica, să-i arunce pe adversarii săi cu mișcări simple și să meargă pe cești de ceai fără să le spargă. Revista editată de „Asociația Greacă Aikido Aikikai”, care a apărut în Tripoli (Martie 2012), ne informează că: „Cuvântul Aikido este constituit din trei cuvinte japoneze. Ai înseamnă armonia, ki înseamnă spirit, minte sau energia universului și do înseamnă cale. În redare liberă, Aikido înseamnă „Drumul armoniei cu energia universului”. Din aceeași revistă redăm propoziții, în care se vede limpede fundamentul religios concret al acestei tehnici: „Puterea lui Aikido provine din energia spirituală care se eliberează atunci când un individ își unifică mintea cu corpul și se face una cu natura și cu universul”. „Aikido nu este numai un sistem de luptă, ci un mod de cultivare și îmbunătățire a omului.” „Aikido este shugyo, adică un intens exercițiu corporal și spiritual pentru îmbunătățirea caracterului omului și pentru dezvoltarea adevăratei înțelepciuni. Este, prin urmare, evidentă însemnătatea lui dojo ca spațiu unde ne exersăm cu spirit de colaborare și ajutor reciproc în tehnica armoniei. Dojo nu este în mod simplu locul de antrenament, ci spațiul luminării”.

Trebuie clarificat faptul că pentru religiile orientale „mântuirea” sau, mai degrabă, gradul cel mai înalt de eliberare este dizolvarea persoanei umane în energia cosmică sau puterea vitală. Acesta este sensul corect al propoziției de mai sus: „(Individul) se face una cu natura și cu universul”. Ki se reglează de obicei în artele marțiale prin respirație. Mișcările corpului presupun tehnici speciale ale inspirației și expirației. De multe ori expirația este însoțită de un strigăt care, se presupune, că ajută la eliberarea lui Ki spre adversar și astfel îi tulbură echilibrul. Alteori strigătele sunt invocări ale unor zeități. Deși religiile orientale nu acceptă existența Dumnezeului personal, adoră însă, așa cum este cunoscut, o mulțime de zeități. Acestea sunt oameni îndumnezeiți sau alte ființe îndumnezeite, adică ființe care s-au unit în cel mai înalt grad cu energia vitală și au însușiri divine. Și marii instructori ai artelor marțiale susțin că dețin astfel de însușiri divine.

Artele marțiale și Credința Ortodoxă

Este dovedit faptul că artele marțiale constituie o procedură treptată, imperceptibilă, dar sigură de lepădare a Credinței Creștine și încadrarea în alt spațiu „spiritual”, cel al religiilor orientale: budism, taoism, zen, shintoism etc. Îndeletnicirea cu ele începe de obicei ca un joc, ca o gimnastică sau atletism, ca să ducă, în cele din urmă, pe cel încurcat cu ele la ocultism și la acceptarea concepțiilor religiilor orientale. De multe ori chiar și instructorii artelor marțiale (cel puțin în Grecia) nu sunt lepădați conștient de Hristos, dar de vreme ce sunt stăpâniți de ignoranță deplină a credinței creștine, consideră că este vorba de niște stări compatibile și că Dumnezeul creștinilor se identifică cu energia vitală impersonală a religiilor orientale, a ocultismului și a Noii Ere. Însă rezultatul este același: lepădarea învățăturii despre Sfânta Treime, care constituie temelia Credinței Creștine, lepădarea credinței că Iisus Hristos este singurul Dumnezeu, Mântuitorul și Izbăvitorul nostru, cădere din Harul lui Dumnezeu și, în cele din urmă, căderea de la mântuire, care se dă prin Hristos. Tocmai aceasta este cea mai mare primejdie pentru om: căderea de la mântuire.

Mulți se entuziasmează de capacitățile unora care se exersează în artele marțiale, capacități care într-adevăr, în anumite cazuri, depășesc puterile umane firești și impresionează. Și se întreabă: Dacă acestea nu se fac cu puterea omenească, atunci cu ce putere se fac? Este exclus să se facă cu puterea lui Hristos? Este exclus ca Hristos să acționeze în aceste cazuri? Ca să răspundem, să alergăm la învățătura și la faptele lui Hristos, așa cum sunt arătate în Sfintele Evanghelii. Acolo vedem că Hristos niciodată nu a învățat autoapărarea, răsplătirea răului, ci dragostea, iertarea și jertfa, căci El însuși „ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa” (I Petru 2, 23). Sfânta Scriptură ne dă răspunsul și cine lucrează în spatele fenomenelor „supranaturale” ale artelor marțiale. Și spune concret: „Toți zeii neamurilor sunt demoni” (Ps. 95, 5), adică, religiile, printre care și cele care constituie fundamentul artelor marțiale, nu sunt niște situații atât de nevinovate așa cum se crede, pentru că în spatele lor se ascunde însuși diavolul, ca să primească închinarea de la oameni și pentru a săvârși „fapte” care impresionează.

Text din Broșura „Ortodoxia și ereziile” a Sfintei Mitropolii a Mantiniei și Kinuriei, nr. 79, Aprilie-Iunie 2012.

Αντιαιρετικόν Εγκόλπιον www.egolpion.com

Total
9
Shares
Previous Post

Vine episcopul Pentapolei!

Next Post

Învățături patristice despre blândețe

Related Posts