Sfântul Macarie cel Mare spune că îngerii au chip şi înfățişare, la fel cum sufletul are chip şi înfățişare proprie, şi că acest chip, aspect exterior – sunt chipul şi înfățişarea omului exterior în trupul său. Acelaşi preacuvios observă că îngerii şi sufletele, deşi foarte fine în esența lor, cu toată această finețe a lor, sunt totuşi trupuri. Potrivit Sfântului Ignatie Brianceaninov, „…acestea sunt nişte corpuri subtile, eterice, pe când, dimpotrivă, corpurile noastre pământeşti sunt foarte materiale şi grosiere… Îngerii, aidoma sufletului, au: membre, cap, ochi, gură, degete, mâini, picioare, păr – într-un cuvânt, o asemănare deplină a omului vizibil în trupul său.
Frumusețea virtuții şi harul dumnezeiesc străluceşte pe figurile sfinților îngeri; o răutate disperată constituie caracterul îngerilor căzuți; fețele lor seamănă cu fețele hidoase ale celor mai ticăloşi şi mai criminali dintre oameni”. Demonii s-au desfigurat prin distrugerea în ei înşişi a binelui, prin zămislirea şi dezvoltarea în ei a răutății. Aceasta a lăsat amprente şi asupra aspectului lor exterior. De aceea, Scriptura îi supranumeşte fiare, iar pe principalul dintre ei – balaurul cel mare (cf. Apoc. 12, 9). Să nu dai fiarelor sufletul ce Te laudă pe Tine (Ps. 73, 20).
Chipul lor firesc este cumplit şi urâcios, aşa l-a văzut Iov pe diavol ca un monstru hidos, descriindu-l prin forța cuvântului artistic. Sfânta Scriptură arată că demonii au aceleaşi simțuri pe care le are omul: văz, auz, miros, simțul tactil; ea le atribuie capacitatea de a vorbi; duhurilor necurate le atribuie metehnele oamenilor răi, muțenia şi surzenia. Însuşi Iisus Hristos l-a numit pe unul din demoni surd şi mut. Duh mut şi surd, îți poruncesc! Ieşi din el şi să nu mai intri în el! (Marcu 9, 25), şi duhul surd care nu auzea glasul Sfinților Apostoli şi nu se supunea poruncii lor, a auzit glasul Domnului, şi tot atunci, țipând şi scuturând cu mare putere copilul, a îndeplinit voia Domnului.
Cu ocazia tămăduirii altui bolnav stăpânit de drac, Evanghelia spune că acest drac era mut (cf. Luca 11, 14). Materialitatea din care sunt plăsmuite duhurile este mult mai subțire decât materialitatea trupului omenesc, şi tocmai din această pricină, după părerea Sfântului Ignatie Brianceaninov, duhurile, în acțiunile lor, sunt mult mai nestingherite, mult mai dezvoltate în capacitățile lor, decât oamenii.” În Faptele Sfinților Apostoli se arată că Duhul Domnului a răpit pe Filip şi l-a dus în Azot (Fapte 8, 39-40). În Cartea proorocului Daniel citim cum îngerul l-a adus pe proorocul Avacum dintr-un loc îndepărtat, ca acesta să îi dea hrană proorocului Daniel, aruncat în groapa cu lei (cf. Dan. 4). Nu numai îngerii, ci şi demonii au capacitatea de a se deplasa rapid în spațiu. Demonii au şi posibilitatea de a teleporta atât materia pământească brută, cât şi oamenii. În Evanghelia după Matei citim că diavolul, ispitindu-L pe Domnul Iisus Hristos, L-a dus în sfânta cetate şi L-a pus pe aripa templului, după aceea L-a dus pe un munte foarte înalt (cf. Mt. 4, 1-11).
În Viața Sfântului Ioan, arhiepiscopul Novgorodului, se descrie călătoria pe care el a făcut-o călare pe un drac de la Novgorod la Ierusalim şi înapoi. Şi toată această călătorie a fost făcută după miezul nopții, durând două-trei ore. E o dovadă că viteza de mişcare a duhurilor necurate, deşi mare, nu e nicidecum nemărginită. Demonii, asemenea îngerilor, au aşijderea capacitatea să facă schimbări uimitoare în natura vizibilă. În cartea lui Iov citim cum, sub acțiunea diavolului, focul, ivit privirii oamenilor, ca dezlănțuit din cer, a aprins şi a ars turmele de oi ce-i aparțineau lui Iov, împreună cu păstorii. Tot aici aflăm că în urma unor manipulări ale duhului necurat a venit un vânt mare, şi s-a prăbuşit casa în care se adunaseră fiii şi fiicele lui Iov, şi ei au murit (cf. Iov 1, 13-19).
În Cartea lui Tobit se scrie despre un demon pe nume Asmodeu, care i-a ucis pe cei şapte bărbați cu care fusese măritată rând pe rând Sara, fiica lui Raguel (cf. Tob. 3, 8). Acțiunea duhurilor asupra materiei prin intermediul unei substanțe necunoscută nouă, ca şi multe alte însuşiri ale îngerilor, sunt descrise în următoarea istorisire a Sfintei Scripturi. Îngerul s-a arătat viitorului judecător izraelit, Ghedeon şi, când acesta i-a pregătit darul, Îngerul Domnului, întinzându-şi vârful toiagului ce-l avea în mână, s-a atins de carne şi de azime; şi a ieşit foc din piatră şi a mistuit carnea şi azimile; şi îngerul Domnului s-a făcut nevăzut de la ochiul lui (Jud. 6, 21).
După cum vedem în toate cele descrise mai sus, duhurile imateriale, create dintr-o substanță mai subtilă decât omul, au fost înzestrate de la început cu forțe care le îngăduie să exercite o influență puternică asupra lumii materiale; în afară de aceasta, ele au cunoştințe incomparabil mai mari despre organizarea şi legile universului, stăpânesc mijloace care le fac în stare să înfrunte legile lumii vizibile.
