– Gheronda, sunt foarte neatentă; fac numai pagube.
– Se vede că există înlăuntrul tău mândrie ascunsă. Deoarece Dumnezeu te iubeşte, face să acţioneze legile duhovniceşti[1]: faci o pagubă şi în felul acesta te smereşti. „Cel ce se înalţă pe sine, se va smeri”[2].
– Gheronda, fiindcă am ars rasa cuiva, mă tem să mai calc haine.
– Să-ţi faci cruce şi să continui să calci.
– Nu cumva a fost o ispită?
– Arareori o pagubă se întâmplă din invidia diavolului; de obicei asta se întâmplă din pricina unui gând de mândrie. Atunci când primim un gând de mândrie, le zăpăcim pe toate. Se vede că şi tu ai primit un gând de mândrie.
– De ce s-a ars rasa şi nu am pătimit eu ceva rău?
– Fiindcă rasa a fost trimisă proprietarului, s-a făcut cunoscută paguba, şi astfel te-ai făcut de ruşine şi te-ai smerit. Pe când dacă ai fi pătimit tu ceva, nu te-ai fi făcut de ruşine. De ce ne mărturisim? Pentru ca păcatul să fie scos la vedere; aşa crapă diavolul.
– Gheronda, atunci când cineva se apucă de un lucru, dar în cele din urmă se produce o pagubă, ce se întâmplă? Nu a lucrat corect? Nu a avut intenţie curată?
– Din mai multe pricini. Trebuie să cerceteze de unde a pornit.
– Se poate ca cineva să facă greşeli din neatenţie?
– Ce înseamnă neatenţie? Dacă cercetezi, vei vedea că de cele mai multe ori pagubele vin din pricina mândriei. Dacă unei gospodine îi trece prin minte gândul că nicio altă gospodină nu spală vasele atât de bine ca ea, e posibil ca să răstoarne întreg dulapul cu farfurii şi să se spargă toate. Odată, o femeie, care lucra la un magazin de articole din sticlă, s-a gândit: „Ce uşor cobor cutiile cu pahare!”. De îndată ce a avut acest gând, a scăpat din mână cutiile şi s-au spart toate paharele. Sau să presupunem că un şofer vede un bătrânel neputincios şi îl ia în maşină ca să-l ducă la destinaţie. Dacă îi trece prin cap gândul: „Vezi, care altul ar fi făcut aceasta? Ce cuvinte frumoase va spune acum bătrânelul despre mine!”, îl va părăsi Harul lui Dumnezeu şi se poate să se izbească de un stâlp sau să urce pe trotuar şi să lovească pe careva!
[1] Stareţul adeseori se referea la legile duhovniceşti, despre care a scris mai pe larg în cartea Stareţul Hagi Gheorghe Athonitul, p. 74, Ed. Evanghelismos 2006 (vezi şi Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, tomul IV, Viaţa de familie, Ed. Evanghelismos, 2003, p. 262)
[2] Luca 14, 11.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
