Apostolul zilei (Romani 5, 1-10)
Fraților, fiind îndreptați din credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am avut…
Cum au ajuns Moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov la București?
Între anii 1768-1774 a avut loc un război nimicitor între ruşi şi turci, purtat şi pe pământul românesc,…
Evanghelia zilei (Matei 7, 24–29; 8, 1–4)
„Zis-a Domnul: Oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le îndeplinește asemăna-se-va bărbatului înțelept care și-a clădit casa…
Apostolul zilei (Romani 3, 28-31; 4, 1-3)
Fraților, socotim că prin credință se va îndrepta omul fără faptele Legii. Oare Dumnezeu este numai al iudeilor?…
Cuviosul Dimitrie cel Nou, de 250 de ani Ocrotitorul Bucureştilor
Sâmbătă, 13 iulie, anul mântuirii 2024, se împlinesc 250 de ani de când au fost aduse la Bucureşti…
Comunicat: Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat 16 canonizări
Biroul de presă al Patriarhiei Române a emis un comunicat cu noile decizii luate de Sinodul Bisericii Ortodoxe…