Avatonul este legea care interzice femeilor a intra în Sfântul Munte Athos. „Avaton” înseamnă „neumblat”, prin acest cuvânt făcându-se referire la interdicţia femeilor de „a umbla” pe pământul Sfântului Munte Athos. Avatonul este actul care a permis locului să rămână până astăzi unul sihăstresc şi monahal, singurul de acest gen din întreaga lume. Avatonul este un fel de graniţă naturală a Sfântului Munte. Călugării athoniţi au ales locul, sălbatic şi neumblat, şi tot ei au zidit mănăstirile şi Bisericile de pe stânci. Călugării au sfinţit locul, cu rugăciunile şi sângele lor, şi tot călugării au hotărât, într-un glas, ca „avatonul” să rămână valid, indiferent de legile şi poftele lumii păgâne.
O rânduială asemănătoare mai păstrează şi alte mănăstiri ortodoxe din lume. Dintre acestea, le amintim aici pe următoarele: Mănăstirea Frăsinei, România; Mănăstirea Sfântul Visarion – Dosikou, Grecia; Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit, Israel.
Mănăstirile de la Meteora aveau şi ele acest „avaton”, însă, în anul 1948, acesta a fost anulat. După construirea unei şosele care facilitează accesul către mănăstirile din vârful stâncilor, turismul a început a devasta orice urmă de sfinţenie care mai exista la Meteora. Astăzi, mănăstirile de la Meteora au ajuns muzee, „cimitire” ale autenticului monahism de odinioară. La mănăstirea Marea Meteora vin anual circa un milion de turişti. Toate sarcinile din complexele monahale au trecut în sarcina mirenilor angajaţi. Călugării mai coboară în biserică doar pentru slujbă, după ce poarta se închide şi turiştii nu mai au voie să intre în mănăstire.
Sfântul Munte este ales, zidit şi păstrat de călugări cu preţul vieţii
Muntele Athos a fost declarat loc sfânt al călugărilor în urma decretului împăratului bizantin Vasile I Macedoneanul, emis în secolul al IX-lea. De-a lungul anilor, nenumăraţi călugări şi-au jertfit viaţa spre a păzi Sfântul Munte, împotriva piraţilor şi a păgânilor, care au căutat să pângărească şi să distrugă locul.
Muntele Athos a început să fie un loc de retragere pentru călugări încă din timpul ultimelor persecuţii romane împotriva creştinilor, iar în anul 726, când a fost dat primul edict împotriva Icoanelor, şi până în anul 843, un însemnat număr de călugări de pe întreg teritoriul bizantin a venit la Muntele Athos. Ei au dus aici acte, documente, Moaşte, obiecte de artă, numeroase Icoane. Din această perioadă au început să se zidească şi primele „lavre” athonite.
Pentru a-i pune la adăpost de diferitele pretenţii ale locuitorilor din Peninsula Chalcidica, împăratul Vasile I Macedoneanul, printr-un decret emis în anul 885, a oprit trecerea ilegală peste Canalul Xerxes, declarând în mod oficial Athosul ca „loc al călugărilor” şi i-a scutit de plata oricărui fel de taxe către stat. Această măsură a fost reconfirmată de Leon al VI-lea Filozoful, în anul 911, şi de Roman I Lecapenul, în anul 920, care le-au îngăduit să-şi agonisească şi bunuri personale.
Generalul Nichifor Focas l-a ajutat foarte mult pe Cuviosul Atanasie Athonitul, în punerea bazelor primei mari mănăstiri athonite, anume Marea Lavră, în anul 963. Noua organizare monahală a lui Atanasie se baza pe: impunerea stilului chinovial, oprirea călugărilor de a poseda averi personale, interzicerea deosebirii dintre călugării greci şi cei aparţinând altor popoare, supunerea tuturor unui protos, cu drepturi superioare faţă de cele ale Stareţilor, oprirea intrării pe teritoriul Athosului a femeilor, organizarea comunităţii monahale în mod independent faţă de orice autoritate.
Toate aceste hotărâri au fost stabilite legal, în anul 970, când împăratul Ioan I Tzimiskes aproba un Tipikon, care urma să aibă valabilitate pe întreg teritoriul Muntelui Athos. Acest act a fost semnat de Cuviosul Atanasie, alături de ceilalţi 54 de conducători ai aşezămintelor monahale athonite existente la acea vreme.
La graniţa dintre Muntele Athos şi Grecia se află gard de sârmă, care are din loc în loc panouri metalice pe care este scris „avatonul”, adică interdicţia accesului femeilor pe teritoriul republicii monahale.
Acest act este semnat de toţi marii Stareţi ai mănăstirilor athonite de astăzi. Pe întreaga insulă nu se află nici măcar animale de sex feminin, afară de găini şi pisici, cât şi de păsările sălbatice.
Toţi cei care au ajutat la construirea Sfântului Munte, împăraţi ortodocşi şi voievozi, greci şi de alte naţionalităţi, precum şi patriarhi ecumenici, au dorit ca locul să rămână sub protecţia Avatonului, lucru întărit de nenumărate hrisoave şi sigilii.
Fiind întrebat un Părinte de ce călugării ţin atât de mult la „avatonul” Sfântului Munte, a răspuns, zicând: „Pentru că iubesc femeile.” Cine are urechi de auzit, să audă! În întreg Sfântul Munte nu am întâlnit niciun Părinte care să urască femeile ori care să le dispreţuiască. Toţi călugării athoniţi îndeamnă familia spre fapte cuvioase şi, cu multă dragoste, vorbesc despre mamă şi despre soţie, despre soţ, despre tată şi despre copii.
Mai toţi marii duhovnici din Athos s-au făcut Părinţi şi sprijin creştinilor din lume, prin cărţi şi prin conferinţe, prin spovedanie şi povăţuire. Pentru a ajunge mari duhovnici, aceşti părinţi mult s-au folosit de liniştea şi „avatonul” Sfântului Munte.
Originea tradiţională a „avatonului” este confirmată de legislaţia în vigoare, mai precis de articolul 186 din Carta Constituţională a Muntelui Athos (1924), intrată în vigoare în anul 1926, prin ratificarea de către Statul Grec, prin decretul din 10/26 septembrie 1926.
Galla Placidia şi mustrarea Maicii Domnului „Antifonitria”
Icoana Maicii Domnului numită „Antifonitria”, adică „Împotrivă-Grăitoarea”, este una dintre cele mai vechi Icoane ale Maicii Domnului din Sfântul Munte Athos. Icoana se păstrează încă şi astăzi în Mănăstirea Vatoped, zugrăvită pe peretele stâng al pronaosului Bisericii celei mari. Candele ard neîncetat în faţa acestei Icoane slab luminată de puţina lumină ce intră printr-o mică fereastră.
Această Icoană îşi leagă numele de fiica împăratului Teodosie cel Mare (379-395), numită Galla Placidia. În anul 385, după moartea primei soţii, Plachila, prăznuită ca Sfântă în ziua de 14 septembrie, împăratul Teodosie cel Mare s-a căsătorit cu Galla. Din prima căsătorie, împăratul a avut trei copii (Arcadie, Honorie şi Pulcheria), iar din a doua căsătorie el a mai avut o fiică, anume pe Galla Placidia, viitoarea mamă a împăratului Valentinian al III-lea.
Mănăstirea Vatoped a fost întemeiată, potrivit tradiţiei locului, undeva pe la sfârşitul secolului al IV-lea, de către împăratul Teodosie I cel Mare. În anul 382, trecând cu corabia de la Roma spre Constantinopol, fiica împăratului, Galla Placidia, a venit în Sfântul Munte Athos, spre a vedea şi ea ctitoria tatălui ei.
Vrând să intre în Biserică, femeia a auzit o voce ca de tunet, zicându-i dinspre Icoana Maicii Domnului: „Rămâi pe loc şi să nu mai cutezi a veni aici, de acum înainte. Cum îndrăzneşti tu, o femeie, să calci în acest loc?”
Credincioasă fiind, fiica împăratului s-a smerit şi a plecat în grabă din Sfântul Munte Athos. Din dragoste şi pocăinţă, femeia a ctitorit în incinta mănăstirii un paraclis, închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.
Cine dorește desființarea „avatonului”?
Desființarea „avatonului” este dorită de toți cei cu viață lumească, având o minte axată pe turism secular și interese financiare. De asemenea, acest lucru este dorit de toți aceia care urăsc sau disprețuiesc Biserica Ortodoxă de Răsărit, al cărei Sfânt Munte este „un vârf de lance” în lupta cu duhurile lumii și cu diavolul, care lucrează în chip viclean, spre pierderea cât mai multora.
Desființarea „avatonului” este cerută insistent de către mișcările feministe, grupări de femei străine de dreapta credință a Ortodoxiei și de orice cuvioșie a vieții. Acestea își cer dreptul de a vizita și de „a umbla” pe Sfântul Munte. Oare acesta să fie singurul loc din lume pe care nu l-au „vizitat”, spre a suferi de pe urma „avatonului”? Oare dacă l-ar vizita și pe acesta, ar dobândi fericirea și odihna? Câtă înșelare cuprinde inima acestor femei! Niciodată nu vor avea pace, odihnă și liniște.
Mai mult încă, niciuna dintre feministe nu își dorește să intre în Athos pentru binecuvântări și minuni, atâta timp cât există legături puternice aruncate asupra femeilor care ar îndrăzni să se atingă de Munte, ci mai ales din curiozitate și ambiție psihică.
În ziua de 8 ianuarie 2008, poliția Sfântului Munte a dat afară din peninsula athonită un grup de femei și bărbați (în jur de 500 de persoane), care au încălcat interdicția pășirii femeilor pe Sfântul Munte, având drept scop o „profanare simbolică a locului”, după mărturia lor, ca protest concret împotriva „avatonului”. Purtătoarea de cuvânt a grupului, Kyriaki Malama, a spus, ignorant: „Este vorba de un act simbolic, am încălcat avatonul.”
În ziua de 11 martie 2008, conducerea athonită a trimis o scrisoare oficială de protest la adresa partidului parlamentar numit SIRIZA, adică „Uniunea Radicală de Stânga”, privind ambițiile acestuia de a anula „avatonul”. Partidul SIRIZA este cunoscut pentru pozițiile lui negative față de „privilegiile” Bisericii Ortodoxe în societatea grecească.
Soula Panaretou, responsabilă a SYN, un mic partid de stânga foarte progresist în ceea ce privește problemele religioase, hiper-sensibile în Grecia, declara: „Muntele Athos este un anacronism în cadrul Uniunii Europene. Interdicția privind accesul femeilor ar trebui ridicată.”
Până în anul 1953, încălcarea „avatonului” nu era pedepsită în niciun fel de lege. După acest an, ca urmare a debarcării mai multor femei pe teritoriul Muntelui Athos, în timpul celui de-al IX-lea Congres Internațional de Studii Bizantine, care a avut loc în aprilie 1953, la Tesalonic, statul grec a luat măsuri.
Astfel, decretul-lege nr. 2623 din anul 1953 hotărăște că încălcarea „avatonului” atrage după sine o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă cuprinsă între două luni și un an.
Părintele Macarie Simonopetritul spune: „Prin anul 1960 existau deja previziuni, din partea responsabililor politici, de a transforma mănăstirile în hoteluri, de a face șosele asfaltate la standarde europene, de a transforma Muntele Athos într-un soi de muzeu bizantin și de a-i concentra pe toți monahii în una sau două mănăstiri, restul mănăstirilor urmând a fi transformate în muzee.”
Ministrul Culturii din primul guvern socialist, actrița-politician Melina Mercouri (ministru între anii 1981-1989 și 1993-1994), a propus, cu ignoranță, „ca monahii athoniți să fie mutați la mănăstirile din Meteora și în alte câteva locuri, iar mănăstirile să fie transformate în hoteluri, căci trapezele s-ar potrivi perfect pentru jocuri de noroc, iar chiliile ar oferi priveliști minunate asupra mării”. Propunerea acesteia a scandalizat opinia publică mondială, chiar și o seamă de neortodocși exprimându-se împotriva ei.
Autonomia Sfântului Munte și „ajutorul” dat de Uniunea Europeană
În perioada de ocupație otomană a Greciei, Sfântul Munte a scăpat de desființarea „avatonului”, cât și de distrugere, prin plata anuală a unei sume mari de bani. Autonomia Sfântului Munte a fost păstrată, în vremurile de mare încercare, prin ajutorul tuturor creștinilor din lume. Românii, alături de sârbi, bulgari și ruși, au contribuit semnificativ la acest lucru.
În perioada anilor 1960-1970, Sfântul Munte Athos cunoaște o criză monahală fără precedent, numărul viețuitorilor athoniți împuținându-se dramatic. În această vreme se ajunsese chiar să se vorbească despre transformarea Muntelui Sfânt în stațiune turistică, iar a mănăstirilor în muzee, monahismul urmând a fi desființat ori extrem de limitat.
În anul 2002, numărul călugărilor a ajuns la un total de 1610 viețuitori. Astăzi, numărul călugărilor s-a înmulțit, însă odată cu aceasta s-au înmulțit și primejdiile ce amenință autonomia Sfântului Munte.
Uniunea Europeană și Comisia Patrimoniului Mondial UNESCO au alocat fonduri enorme pentru dezvoltarea drumurilor și a căilor de acces spre mănăstiri, cât și pentru restaurarea mănăstirilor, a frescelor și a tuturor dependințelor acestora.
Potrivit unor calcule periodice, numai până în anul 1998, Uniunea Europeană a dat 23,4 milioane de euro mănăstirilor din Sfântul Munte Athos pentru conservarea și restaurarea clădirilor și a moștenirii culturale.
Ce se va întâmpla dacă „avatonul” se va desființa?
Părinții din Sfântul Munte spun într-un glas: „Dacă femeile intră aici, vine sfârșitul lumii. Așa ne-au învățat bătrânii noștri, așa au profețit Sfinții noștri.”
Sfântul Nil Athonitul (1612-1692) vorbește despre momentul în care Maica Domnului va părăsi Sfântul Munte Athos și nu îl va mai ocroti, anume în momentul pășirii pe Munte a femeilor.
El spune: „Precum magnetul ține fierul, așa ține și Maica Domnului Muntele acesta. Dar dacă rugina păcatelor se va înmulți, magnetul va lăsa fierul.”
Când „avatonul” va fi desființat, atunci vom ști că pentru păcatele noastre și pentru puțina noastră rugăciune Biserica Ortodoxă a fost lipsită de scumpul și neprețuitul Sfânt Munte Athos.
Când dragostea și rugăciunea se împuținează, urmările nu întârzie niciodată să apară, iar o lume lipsită de dragoste și rugăciune este o lume în care păgânii și necredincioșii, oameni trupești și străini de orice formă de viețuire duhovnicească, fac ce vor, urmând poftelor trupului și setei de putere.
Teodor Danalache
