Preot Visarion Alexa
Noi, oamenii, avem nevoie de un model de viețuire, avem nevoie de un “Dicționar” pentru a ști încotro ne îndreptăm.
Creștinismul propune o astfel de viziune de viață. Oamenii vin la Biserică încercând să se altoiască unei parohii, să deprindă modul creștinesc de a privi lucrurile, de a-și trăi viața.
Omul nu poate trăi fără să aibă o cărare, un drum pe care să meargă.
Noi avem adânc întipărite în noi lucruri pe care nu le putem exclude, de care nu putem face abstracție, pentru că Dumnezeu le-a pus în fiecare dintre noi.
Când însă omul neglijează această paradigmă de viață, însăși viața îl așază la un moment dat în rânduiala firească.
Este foarte important să găsim în noi resursele pe care Domnul le-a pus. Iisus nu pune bazele unei religii, el nu este întemeietorul creștinismului, ci Iisus îl învață pe om să se întoarcă la “baza de date” pe care o are înlăuntrul său.
Îl învață să fie blând, iertător, milostiv, înțelegător, înțelept.
Nu putem însă forța omul să trăiască într-un anume fel. Orice forțare nu are valoare veșnică.
Niciodată duhovnicul nu pune tensiuni pe om, nu-l forțează, nu-l obligă. Duhovnicul încearcă să-i câștige voia cea bună omului, să-l convingă, nu să-l învingă.
Dacă duhovnicul meu nu este mai blând decât mama, eu nu mă mai spovedesc la el.
Viața noastră este ca potirul pe care Iisus îl bea în Grădina Ghetsimani.
Paharul vieții, cu bucurii și cu tristeți, care de cele mai multe ori conviețuiesc și se anulează reciproc. Și noi bem paharul acesta, încercând să rămânem înaintea lui Dumnezeu, ajutați fiind de duhovnic și de Biserica în care viețuim.
Aceasta este calea, poarta pe care noi pășim spre viața cea veșnică. Oameni dragi, duhovnicul este un om ca și dumneavoastră, cu neputințe…cu unghii și buric.
E greșit lucru să căutați perfecțiunea la duhovnic, să-l luați drept model. Veți fi, la un moment dat, dezamăgiți. Hristos este modelul, El este regele.
Duhovnicul este slujitorul, portarul care vă deschide poarta și vă îndrumă să ajungeți la Rege. Dacă vă opriți la portar și nu încercați să ajungeți mai departe, țintind spre Rege, veți eșua.
Eu vreau ca omul să fie liber, să trăiască în deplină libertate, să nu se simtă obligat în niciun fel să vină la Biserică, să se spovedească aceluiași duhovnic, de rușine sau de mai știu eu ce legământ.
Urmând modelul Părintelui Sofian, le zic enoriașilor mei, încă din prima clipă, că sunt liberi să plece oricând vor simți să facă lucrul acesta.
Nu faceți nimic din obligație, cu scârbă. Nici preoți, nici mireni! Decât să-ți fie scârbă să te rogi, să faci sau să vii la Liturghie cu silă, mai bine mergi și bea o bere, bucuros, și mulțumește-I Domnului pentru asta.
De ce să fii asistent medical/ polițist/ medic/avocat etc, cu scârbă, când poți face altceva cu bucurie?
Sufletul, oameni dragi, este inepuizabil. Este precum o lumânare: sute de oameni pot lua din flacăra unei lumânări, fără ca aceasta să se epuizeze cumva, să se împuțineze.
Dacă veți tânji după acest “Dicționar”, veți trăi, veți fi vii, dacă nu, veți muri la douăzeci de ani și vă vor îngropa la optzeci…
