Preot Ioan Istrati
Au fost mulți la Biserică. Unii bolnavi, cu mămici, alții au venit să mulțumească. Unii plângeau. Alții erau fericiți. Unul mic m-a pupat pe veșmânt. Altul mi-a băgat în nas o floare. Unul mic m-a tras de barbă. Unul mi-a desenat un cal și pe el eram eu, schilod, cu un păr strâmb, lovind bezmetic niște draci cred.
A venit și un micuț foarte frumos care a mai fost. Avea un ochișor cu care vedea foarte rău. Îi făcusem rugăciuni cu fesul Sfântului Ioan și îi dădusem mamei canon de rugăciune. Acum ochișorul vede bine, 95%. M-a rugat să suflu peste ochișor să vadă perfect.
A mai venit și o păpușică Maria, rasă în cap de la chimioterapie. Și ea a mai fost la noi. Avea un cancer galopant. Zdrobit de rugăciune și de mâna Sfântului Ioan. Acuma fetița se reface. Nu mai are nimic.
O altă păpușică Nicole, pe care o știu bine, a venit. Prima dată, acum 3 ani a venit și avea crize de epilepsie. Mama plângea în ultimul hal. Am reușit să o liniștesc. I-am zis: când a avut ultima criză?
Alaltăieri, părinte.
Și cum s-a numit ea? Cum am zis că e?
Ultima criză.
Așa va fi. Aia a fost ultima criză. Femeia a izbucnit în lacrimi. Părinte, nu ne amăgiți. M-am încruntat.
Apoi după un an au venit iar cu prințesa fină. Nu mai avusese nicio criză.
Vindecată. Dar avea leucemie.
Diagnostice triple la 3 clinici. Și iar rugăciune.
Părinte, de ce ne calcă în picioare Dumnezeu? Cu ce am greșit.
Vă frământă să iasă pâine bună din voi.
Anul trecut iar au venit. Leucemia era vindecată. Copila avea o tumoră.
Iar am zis: vorbim cu chirurgul Ioan. Astăzi fetița nu mai are nimic
Mama s-a rugat imens. Părinte, eu mănânc rugăciune, a zis.
E atâta durere, atâta zbatere, atâta suferință în copiii bolnavi, Îngeri în trupuri mici. Și pentru toți Dumnezeu revarsă mila Sa cea bogată, prin Sfinții Lui.
Slavă lui Dumnezeu!
