Preot Ioan Istrati
Când eram mic, mergeam la Mănăstirea Neamț la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Mă rugam să trăiască mama, că era cam bolnavă. Treceam de 7 ori pe sub Icoană. Nu era misticism, era iubire. Și încredere în Mama mea cea din cer.
După aia, m-am rugat Maicii să iau măcar ultimul la seminar. Era imediat după revoluție și peste o mie de copii dădeau la seminar pe 100 de locuri. Și Mama m-a ajutat. Am luat primul.
Apoi mă rugam să reușesc la Facultatea de Teologie. Apoi la doctorat. Apoi să fiu diacon. Apoi preot.
Pe toate Mama din cer le-a împlinit, rugată și de mama mea de pe pământ.
De o mie de ori am deranjat-o. Tot vin cu nesimțire. Și fără niciun merit. Superficial. Cu tupeu. Și tot cer. Și Mama tot îmi dă.
Acum două zile am fost iar în Moldova, la Neamț. Am trecut iar de șapte ori pe sub Icoana cea mai frumoasă din lume. Și nu știam ce să mai cer. Am cerut sănătatea părinților mei. Și să aibă grijă de pruncii mei și de toți pruncii de pe pământ. Și de sub pământ.
Și am mai cerut ca Mama să aibă grijă de bebelușul din inima mea, de bebelușul preoției mele. E acolo, ca o strângere de inimă, ca un fior primit la hirotonie, ca o mireasmă, ca o liniște infinită, ca un dor, ca un aer ceresc de Rai.
Bebelușul preoției trebuie hrănit cu rugăciune că moare altfel de foame. Trebuie legănat cu metanii și cu iubire. Trebuie primenit cu Spovedanie. Trebuie alăptat cu har prin Liturghie. Trebuie unit cu Dumnezeul Cerurilor în Împărtășanie. E atât de mic, că poate pieri dacă te încrunți la el cu întuneric. E mic și vulnerabil și ușor ca o pană. Dar doar el, plângând lin, Îl poate chema pe Dumnezeu din cer să ardă darurile cu Duh Sfânt și să le prefacă în Trupul și Sângele Domnului.
Mulțumesc, Mamă.
