„Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din Ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul și cu bucurie lăudați-L, popoare, că S-a preamărit!”. O cântare care a însuflețit în toate aceste zile zările lumii ortodoxe. S-au umplut văile și colinele țării noastre de glasul dulce al copiilor care au dus tuturor vestea cea bună a Întrupării lui Hristos.
După cele trei zile de Crăciun, pe 28 decembrie, Biserica noastră face pomenirea Sfântului Simon Izvorâtorul de Mir, unul dintre marii nevoitori athoniți și ctitorul Mănăstirii Simonos Petras de pe Muntele Athos. De numele lui se leagă întemeierea acestei frumoase mănăstiri din Grădina Maicii Domnului și, pentru că povestea ei începe într-un Ajun al Crăciunului de mai demult, nu întâmplător, ne-am gândit să v-o spunem și dumneavoastră anul acesta, spre a o împărtăși cu toți cei dragi.
La 330 de metri deasupra Mării Egee
Mănăstirea Simonos Petras, numită uneori și Simonopetra, adică „Piatra lui Simon” este unul dintre cele mai spectaculoase lăcașuri monahale din Muntele Athos. Este situată pe o stâncă abruptă, la aproximativ 330 de metri deasupra Mării Egee, având o arhitectură impresionantă ce pare suspendată între cer și pământ. A fost construită cu o măiestrie excepțională, folosind tehnici arhitecturale care țin cont de topografia abruptă a stâncii. Fundațiile sunt adânc ancorate în rocă, mănăstirea fiind ridicată în trepte pe șapte niveluri, oferind atât stabilitate, cât și siguranță. Din depărtare, construcția pare suspendată în aer, o iluzie creată de armonia dintre arhitectură și natura sălbatică.
În trecut, mănăstirea era accesibilă doar prin mijloace dificile – frânghii, scări sau poteci abrupte. Astăzi, drumurile moderne facilitează accesul, dar poziția mănăstirii continuă să uimească vizitatorii. Această poziționare pe o stâncă aproape inaccesibilă reflectă aspirația monahilor către cer și viața duhovnicească, departe de tumultul lumii. În interiorul mănăstirii, se găsesc sfinte odoare de o valoare inestimabilă, inclusiv Icoane făcătoare de minuni, manuscrise rare și odoare bisericești.
Sfântul Simon și steaua Betleemului
Povestea mănăstirii Simonos Petras se leagă, așa cum am spus, de numele Sfântului Simon. Acest mare nevoitor athonit s-a născut în secolul al XIII-lea și a ales încă de tânăr să urmeze calea monahismului. Într-o perioadă de criză pentru Imperiul Bizantin, s-a retras în Sfântul Munte Athos pentru a-și mântui sufletul. A ajuns sub ascultarea unul duhovnic mai aspru, însă îl respecta și ținea la el atât de mult încât în timpul în care acesta dormea, Sfântul Simon îi îmbrăţişa picioarele, iar, în lipsa lui, săruta locul unde dormea acela. Credea că fără el nu va putea să se urce la cer.
S-a remarcat prin ascultare și smerenie, ajungând să fie considerat un model de sfințenie încă din timpul vieții sale. Cu binecuvântarea Starețului său, s-a retras într-o peșteră, păstrată până astăzi, aflată aproape de mănăstire, pentru a se dedica complet rugăciunii și luptând cu ispitirile venite din partea celui rău. Aici avea să primească Sfântul Simon îndemnul de a zidi o casă lui Dumnezeu.
Răsfoind paginile Sinaxarului și citind viața sa, aflăm că într-o noapte, cu puțin timp înainte de Praznicul Nașterii Domnului, Sfântul Simon a văzut o stea coborând din cer și oprindu-se deasupra stâncii din fața peșterii sale. Înfricoșat din cauză că știa viclenia vrăjmașului care se poate preschimba în Înger de lumină (după cum citim și în II Corinteni 11, 14), Sfântul nu a dat crezare vedeniei care s-a repetat în mai multe nopți consecutive, până în ajunul Nașterii Domnului. Atunci, după ce steaua s-a așezat deasupra stâncii, asemenea stelei din Betleem, un glas s-a făcut auzit din cer: „Nu te îndoi, slujitor credincios al Fiului Meu! Primește acest semn și nu mai căuta un loc mai pustnicesc, așa cum ți-ai dorit. Doresc ca aici să întemeiezi o mănăstire pentru mântuirea multor suflete”. Mângâiat de glasul Maicii Domnului, se spune că Sfântul Simon a fost răpit în duh și dus la Betleem, unde L-a văzut pe Pruncul Hristos înconjurat de Îngeri și păstori. După ce și-a revenit, fără întârziere a început zidirea „Noului Betleem” – Mănăstirea Simonos Petras.
La scurt timp după această vedenie, trei frați tineri dintr-o familie înstărită din Macedonia au aflat despre virtuțile deosebite ale Sfântului Simon și, impresionați, au venit la el să-i primească drept ucenici. Au fost chemați zidari pentru a începe construcția mănăstirii, însă, când Sfântul Simon le-a arătat locul ales – o stâncă abruptă și greu accesibilă – aceștia au fost cuprinși de teamă. Credeau că lucrarea este imposibilă și, considerându-l nebun, i-au spus că ideea sa este nerealizabilă.
Deodată, unul dintre frați, care aducea apă pentru a răcori muncitorii, a alunecat și a căzut de pe o stâncă abruptă sub privirile îngrozite ale celor de față. Toți erau convinși că tânărul murise, iar aceasta părea să confirme îndoielile și temerile zidarilor. Însă, spre uimirea lor, Sfântul Simon s-a rugat fierbinte, iar tânărul a apărut nevătămat înaintea lor, ținând încă vasul cu apă, din care le-a oferit să bea chiar în acel moment. Această minune a alungat orice îndoială. Uimiți și încredințați de puterea dumnezeiască a Sfântului, zidarii au decis să-și lase viața lumească și să devină călugări.
Cu o viață plăcută lui Dumnezeu, Sfântul Simon și-a dat sufletul în mâinile Bunului Dumnezeu pe 28 decembrie 1257, fiind la o vârstă înaintată. Ultimele sale cuvinte către ucenicii care îi erau aproape au fost acestea: „Vreau să vă veghez mereu și să vă păzesc de ispitele văzute și nevăzute. Să trăiți în pace, să iubiți străinii, să prăznuiți sărbătorile în duh, să respectați egumenul vostru cu toată tăria. Dacă păstrați aceste rânduieli, voi fi cu voi mereu, în chip duhovnicesc.” După trecerea la Domnul, mormântul său a izvorât mir, iar el a continuat să se arate monahilor evlavioși. De-a lungul vremii, mănăstirea sa a fost transformată într-un mare așezământ de către despotul Macedoniei, Ioan Uglesh, dar a suferit numeroase distrugeri de-a lungul timpului. După o perioadă de declin, a fost reînviată în secolul al XVIII-lea de Cuviosul Paisie Velicicovschi, iar în prezent găzduiește o comunitate de călugări din mai multe țări.
Așadar, prin răspunsul său la chemarea Maicii Domnului, Sfântul Simon a întemeiat Mănăstirea Simonos Petras sau „Noul Betleem”, un loc ales de rugăciune, pentru noi, cei din lume. Așezată pe o stâncă inaccesibilă, mănăstirea ne reamintește, astfel, că mântuirea nu este ușor de dobândit, ci necesită o luptă constantă și o deschidere continuă a inimii – singura cale spre înduhovnicire și spre dobândirea mântuirii.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
