Preot Visarion Alexa
Unii Părinți ai Bisericii au comparat imaginea păcătosului și a păcatului cu aceea a unui arcaș.
Începi, într-o zi, să te vezi pe tine ca fiind imperfect, păcătos și decizi în inima ta că vrei să pășești pe Calea Bisericii, să tămăduiești sufletul ce te doare.
Vrei, așadar, să devii performant în a trage cu arcul la țintă.
Nu ai tras însă niciodată până atunci. Iei arcul, pui în el o săgeată și tragi.
Nu nimerești și te întrebi: “De ce nu am nimerit? Vreau să mă învețe cineva să nimeresc.”
Și vei începe atunci să cauți un trăgător profesionist – un duhovnic- care nu te va certa, nu te va umili, nu-ți va spune că ești un ratat că nu respecți regulile și normele. Îți va spune: “Omule drag, nu te speria, nu deznădăjdui. Hai în arenă (comunitatea parohială) să învățăm!
E firesc să nu poți face asta singur, pentru că nu ai o practică în acest sens, dar eu te pot ajuta să începi să tragi la țintă din ce în ce mai bine.
Nu vei putea din prima, dar vom exersa. Vom încerca împreună (prin toate mijloacele Bisericii: spovedanie, Împărtășanie, post, rugăciune), să-ți creezi reflexele, deprinderile de arcaș iscusit.”
Și astfel, cu antrenorul lângă tine, într-o binecuvântată zi, vei reuși să țintești perfect.
Aceasta este vederea Bisericii despre păcat și cred că acesta este modul prin care cei tineri vor înțelege că în Biserică nu vii să fii judecat, condamnat.
Biserica nu e tribunal, nu e DNA, nu e ANAF. Biserica este plasa, iar preotul este pescarul ce aruncă plasa, ce pescuiește și încearcă să salveze sufletele.
Sigur, durează, e un proces lung, anevoios, ce durează o viață.
Uneori și pescarul cade în apă până la gât, dar cu răbdare și cu privirea țintită mereu asupra Bisericii, asupra lui Hristos, într-o zi vom reuși, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Unii mai repede, alții mai încet, după putință…
