Preot Ioan Istrati
Biserica lui Hristos e singura instituție de pe pământ care împiedică lumea să se transforme în iad.
Prin convingere. Prin îndemn la bunătate. Prin iertare. Prin iubire.
Există și regimuri dictatoriale în care dacă greșești, ești împușcat în cap, iar glonțul ți-l plătesc rudele (China). Omul poate fi ținut în țarc prin frică.
Biserica însă vrea să modeleze umanitatea după chipul lui Dumnezeu din ea. Să convingă. Să stimuleze. Să creeze lumină. Și e greu cu atâtea divizii de draci care și-au făcut locuință pe pământ.
În acest război uriaș împotriva întunericului, Biserica a fost mereu atacată. A fost ucisă în milioanele de martiri și s-a umplut Raiul de suflete însângerate. A fost imperializată și redusă la ritual și la stăpânire prin schismă. A fost atomizată și amputată minimalist și pietist prin reformă. A fost schimonosită prin secte care și-au arogat imbecil adevărul unic după 2000 de ani de creștinism.
A fost asaltată de duhul viclean de dominație. A fost înjunghiată de duhul scârbavnic al plăcerii care ucide. A fost sufocată de buruienile materialimului.
Și tot înviază Hristos în ea pentru veșnicie, iar ea, Trupul lui Iisus Hristos, înviază împreună cu El.
Semnele sunt sumbre. Cele mai mari două națiuni ortodoxe se omoară între ele din dorință de putere. Controlul elitelor demonice asupra maselor e aproape desăvârșit. Lipsa de Dumnezeu sau mai degrabă darea afară a lui Dumnezeu din lume e în toi. Ritualismul ucide duhul. Formalismul sufocă esența. Ipocrizia omoară adevărul. Iubirismul omoară iubirea.
Omul de azi trebuie să acceseze dimensiunea personală a credinței. Nu mai e posibilă trecerea prin Volga și botezul comun.
Nu mai e fezabilă mântuirea neamului întreg. Turmă mică e vocația de azi a Bisericii. Zidirea mănăstirii în suflet.
Asceza urbană. Chinovia familiei sfinte. Retragerea la pustie. Micile comunități ale iubirii lui Dumnezeu. Parohia in nuce. Miezul mic de devoțiune și ritmul liturgic zilnic sunt soluția.
În acest marasm, totuși să ne aducem aminte că Tata e la cârmă. În furtună, Iisus dormea. Ucenicii se simțeau singuri în vifor. Dar ochii Lui închiși și preacurați scrutau fiecare dintre miliardele de valuri ale sufletelor sărmane. Și pentru fiecare are câte un liman. Inima Lui.
