Bolile de care moare un popor

Indubitabil cauza principală a bolilor este păcatul. Iar consecința cea mai gravă a bolilor este moar­tea. Când bolile afectează un individ sau câțiva, poporul în mijlocul căruia se petrec aceste afec­țiuni nici nu bagă de seamă. Dar când un păcat greu este repetat pe scară largă, când oamenii se molipsesc de bolile sufle­tești repede și le multiplică prin cele trupești, atunci tot poporul este asemenea unui mădular cangrenat. Iar încheierea o știm deja din istoria Sodomei și Gomorei.

Pentru a înțelege mai bine ce s-a petrecut în Sodoma și Gomora și de ce efectul pedepsei dumnezeiești a fost irevocabil putem privi către ce s-a întâmplat 1.300 de ani mai târziu, în jurul anului 500 î.Hr., cu orașul grecesc Sybaris, care era situat în sudul Italiei de astăzi. Orașul Sybaris, dezvoltat în 720 î.Hr., a cunoscut un progres remarcabil. Oamenii care-l alcătuiau, în special negustori, s-au îmbogățit rapid. Primele generații au creat tot felul de colonii în regiunea respectivă și în afara acesteia. Apoi au dezvoltat orașul la un nivel tot mai sofisticat. Însă, pe măsură ce aveau averi mai mari, pretențiile lor creșteau. În primul rând, au renunțat la armată, angajând mercenari care să-i apere. În al doilea rând, au renunțat la muncă. De munca fizică urmau să se ocupe sclavii. De negoț s-au ocupat oamenii de încredere ai fiecăruia, iar apoi tot sclavii instruiți în acest sens. Sibariții s-au dedat tot mai mult unei vieți de plăcere, dispunând de o avere fabuloasă, mult timp liber și o existență fără grija zilei de mâine. Plăcerile au devenit și ele tot mai sofisticate, aducând cu ele un desfrâu tot mai grețos, înmulțind perversitatea și instaurând tirania absolută a lenevirii. Sibariții au luat la un moment dat hotărârea să ucidă toți cocoșii din oraș. Nimeni nu mai dorea să fie trezit la o oră matinală când fiecare se putea trezi doar atunci când dorea. Însă au omis un fapt esențial: invidia altora. Bogăția din Sybaris a atras atenția vecinilor din Crotona și a atras-o atât de mult încât aceștia din urmă au declarat război. Mercenarii au luptat așa cum o fac trupele care n-au niciun interes să moară dacă nu este cazul. Sibariții au fost uciși pe rând, cei care au supraviețuit au fost vânduți ca sclavi, orașul a fost prădat și distrus până la temelie. Istoria se repetă întotdeauna, chiar dacă sub alte forme…

Bolile Sodomei și Gomorei

Greșim atunci când credem că bolile trupești sunt singurele care merită numele de „boli”. La fel, ba chiar încă mult mai grave, sunt și cele sufletești. Spre deosebire de Sybaris, care a avut un statut important încă de la început, Sodoma și Gomora făceau parte dintr-o mică alianță de cinci cetăți la începuturile lor. Au fost prădate de regele Kedarlaomer, după ce fuseseră învinse, și cel care le-a salvat bogățiile, învingându-l pe Kedarlaomer, a fost dreptul Avraam. Motivul pentru care Avraam a făcut acest pas, însoțit de cele 318 slugi ale sale – o armată mică, fapt care confirmă și cât de mici erau aceste două cetăți și oastea lui Kedarlaomer, invadatorul momentului -, a fost acela că în Sodoma și Gomora locuia Lot, nepotul său, împreună cu întreaga sa familie. Avraam câștigă, dar refuză ceea ce Sodoma și Gomora doreau să-i ofere: prada de război, spunând astfel: „Iată, îmi ridic mâna spre Domnul Dumnezeul Cel Preaînalt, Ziditorul cerului și al pământului, că nicio ață sau curea de încălțăminte nu voi lua din toate câte sunt ale tale, ca să nu zici: «Eu am îmbogățit pe Avram», fără numai cele ce au mâncat tinerii și ceea ce se cuvine a se împărți aliaților mei, care au mers cu mine: Aner, Eșcol și Mamvri. Aceia să-și ia partea lor!” (Facerea 14, 22-24). Din cuvintele lui Avraam vedem primele boli sufletești ale Sodomei și Gomorei: mândria și lăcomia. Dacă Avraam ar fi luat ceva din prada de război, cu siguranță, mai devreme sau mai târziu, aceste cetăți s-ar fi răzvrătit împotriva lui și l-ar fi atacat pentru a lua ceea ce considerau a fi „al lor”.

Alte grozăvii despre Sodoma și Gomora aflăm chiar din cuvintele lui Dumnezeu rostite prin gura prorocului Ieremia: „Dar în prorocii Ierusalimului am văzut grozăvii: aceștia fac desfrânare și umblă cu minciuni, ajută mâinile făcătorilor de rele, ca nimeni să nu se întoarcă de la necredința sa; toți sunt pentru Mine ca Sodoma, și locuitorii lui ca Gomora” (Ieremia 23, 14). Desfrânarea, minciuna, ajutorarea celor nedrepți și necredința: deloc puține, nici mici în intensitate și în efecte, ele arătau o stare de perversitate care cuprindea tot poporul ambelor cetăți. De asemenea, acestor cuvinte li se adaugă și mărturia Sfântului Apostol Iuda: „Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor care […] s-au dat la desfrânare și au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui veșnic” (Iuda 7).

Distrugerea Sodomei și Gomorei

Toate aceste păcate și boli sufle­tești grele apăsau asupra Sodomei și Gomorei, alături de alte câteva: „Iată care au fost fărădelegile Sodomei, sora ta, și ale fiicelor ei: mândria, îmbuibarea și trândăvia; iar mâinile săracului și ale celui nevoiaș nu le-au sprijinit. Ele s-au mândrit și au făcut urâciune înaintea Mea; de aceea le-am și nimicit, cum ai văzut” (Iezechiel 16, 49-50). Pentru toate acestea, Dumnezeu hotărăște să piardă ambele cetăți, pentru a da un exemplu întregii lumi. Însă, înainte de a lua această hotărâre, o vestește și Dreptului Avraam. Acesta din urmă, speriat, încearcă să amâne decizia și întreabă în mod repetat dacă vor fi distruse de se vor găsi în ele oameni drepți…50, 45, 40, 30, 20, 10… Dumnezeu spune că nu le va distruge dacă va găsi oricare dintre aceste cifre de oameni drepți.

Însă adevărul este că acolo nu se mai găsea decât un singur om drept: Lot, nepotul lui Avraam. Și când Îngerii trimiși de Dumnezeu vin să-l vestească să plece, iar Lot îi poftește în casă, la ușa sa încuiată se adună tot poporul Sodomei și Gomorei, iar toți acești oameni cer un singur lucru: să fie trimiși afară cei doi oaspeți pentru a fi supuși la o orgie. Lot le spune că nu poate să facă acest lucru, ba chiar afirmă că le va trimite afară pe cele două fete ale sale mai degrabă decât pe oaspeții săi. O încălcare a legii ospeției era pentru el o crimă mai mare decât osândirea propriilor fete unui viol… Însă locuitorii nu se lasă și atunci Îngerii îi lovesc cu orbire și îi scot pe Lot și întreaga lui familie afară din cetate spunându-i să nu se uite înapoi. Soția lui Lot nu ascultă și este transformată într-un stâlp de sare. Apoi, Scriptura devine clară: „Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma și Gomora ploaie de pucioasă și foc din cer de la Domnul și a stricat cetățile acestea, toate împrejurimile lor, pe toți locuitorii cetăților și toate plantele ținutului aceluia” (Facerea 19, 24-25).

Nu doar păcatul desfrânării, ci multe altele au stat, așadar, la baza distrugerii Sodomei și Gomorei. De la îmbuibare la mândrie, de la lăcomie la minciună, de la necredință la zgârcenie, de la trândăvie la ajutorarea celor nedrepți. Toate boli grave: boli care pot nimici un popor întreg…

Pr. Adrian Agachi

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor

Next Post

Potârnichile

Related Posts
Total
0
Share