DE VORBĂ CU LAVINIA BĂDEANU, DIRECTORUL CENTRULUI DE COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE AL INSTITUTULUI EUROPEAN PENTRU CERCETĂRI MULTIDISCIPLINARE (I)
Bătălia pentru sufletele copiilor noștri este din ce în ce mai pe față și din ce în ce mai dură. De la mesajele subliminale din desenele animate până la orele de educație sexuală, de la cântecele nevinovate pentru cei mici până la festivaluri de muzică care promovează intens satanismul sau ideologia LGBT, se dorește cu orice preț macularea minților copiilor.
Unii părinți văd și dau neputincioși din umeri, motivând că acestea sunt vremurile, alții fac tot ce pot pentru a-și crește copiii în spiritul valorilor creștine. Din cea de-a doua tabără, foarte mică din păcate, face parte și doamna Lavinia Bădeanu, specialist în comunicare. Fie ca râvna, pasiunea, încrederea și determinarea dânsei să-i molipsească pe cât mai mulți, pentru a duce această luptă inegală! (R.T.)
– Doamnă Lavinia Bădeanu, trăim vremuri în care ideologiile progresiste sunt privite ca ceva normal. Dumneavoastră, prin ceea ce faceți, luptați ca părinții să-și educe copiii în spiritul valorilor tradiționale. De ce această luptă?
– De ce această luptă? Pentru că se impune. Știți că sunt în egală măsură vinovați și cei care stau inerți, apatici la schimbările lumii, așa cum sunt și cei care provoacă în mod voit, conștient, anumite dezechilibre în structura noastră creștină.
Mi se pare o datorie a mea ca mamă, o datorie morală, o datorie creștinească, o datorie socială. Acesta este motivul.
– Credeți că mai este posibil astăzi ca părinții să-și crească normal copiii?
– Da, dar să se și vrea! Știți, este o diferență mare între ceea ce se poate și ceea ce se dorește. La nivel de familie, ca să răzbim, trebuie să avem o contraofensivă constantă. Asta înseamnă ca noi, în familie, în mod asumat, susținut, zilnic, să dăm copiilor noștri valorile și principiile de altădată, cele cu care am fost crescuți și care trebuie să dăinuie mai departe. La nivel social, în schimb, ar trebui făcută o resetare de valori. Nu știu dacă în acest moment se poate face, pentru că nu se dorește.
Ne aflăm în vremurile cele de pe urmă, când pilonii valorici sunt retezați de la bază, ce a fost rău cândva a devenit acceptabil sau dezirabil astăzi. Am fost avertizați, știam că așa va fi. Și nu ne rămâne decât în jurul nostru, al familiei, al cercului de prieteni, în microuniversul nostru să încercăm să păstrăm lucrurile așa cum au fost ele lăsate de Dumnezeu.
„SUFOCAȚI ÎN GRIJILE ZILNICE”
– Spuneați că se impune această luptă, dar din păcate, sunteți printre puținii care au ales să lupte. Oare de ce această inerție din partea altor persoane care privesc pasive la ceea ce se întâmplă?
– Pot fi cauze multiple. O sumedenie de oameni se lasă pur și simplu scufundați în grijile zilnice. Muncesc foarte mult, consideră că a fi părinte sau a fi un bun cetățean înseamnă doar să produci, să asiguri toate cele necesare copiilor acasă, să pui mâncare pe masă, să-i îngrijești, să le dai bani de buzunar, să-i trimiți în excursii și cam atât, motiv pentru care această energie se scurge într-un mod incorect, într-o zonă care ar trebui să rămână de mai mic interes în raport cu dezvoltarea sufletească, cu echilibrul emoțional.
Deci unii oamenii sunt pur și simplu prinși în rutina zilnică. Pentru alții este mai confortabil să nu se gândească, să-și acopere ochii, să spere că va face altcineva aceste lucruri. Mai avem și stilul acesta fatalist: „Acestea sunt vremurile, n-avem ce face! Trebuie să le trăim!” și atunci cumva ne degrevăm de orice responsabilitate socială și chiar și familială, adică lăsăm lucrurile să curgă, invocând, și cu puțină lașitate, această vorbă: „Are Dumnezeu grijă de toate!”
Da, Dumnezeu are grijă de toate, dar trebuie și noi să avem grijă. Și atunci, genul acesta de apatie nu poate să aducă prea multe lucruri bune și, în timp ce noi suntem apatici, alții sunt foarte activi în inducerea unor realități care nu au de-a face cu viața noastră de zi cu zi, cu inducerea unor mentalități care sunt antagonice valorilor creștine și morale cu care noi am fost crescuți, iar atunci răul se extinde mult mai ușor când nu întâmpină nicio opreliște.
CUM DEPĂȘIM TUMULTUL SPECIFIC ADOLESCENȚEI?
– Dumneavoastră de ce vă este dor din perioada când erați adolescentă și părinții vă educau în spiritul acestor valori despre care vorbiți?
– Părinții nu m-au educat în perioada adolescenței, m-au educat mult mai devreme, în perioada copilăriei. La mine a fost și un caz aparte. Eu am plecat de lângă părinții mei la o vârstă destul de fragedă, pentru a urma cursurile unui colegiu național, unul din primele zece din țară, și am fost, în perioada adolescenței, în grija bunicilor. Vă dați seama că un adolescent, ca să poată să traverseze valurile specifice adolescenței, fără să fie sub grija părinților, într-o perioadă în care se impunea, înseamnă că trebuie să aibă o educație extrem de solidă, încă din primii ani ai vieții. Eu am putut să depășesc tumultul specific vârstei fără să am nevoie de o prezență matură lângă mine. Ce au făcut părinții mei pentru mine, lucru pentru care eu le sunt recunoscătoare și lucru pe care încerc să-l aplic mai departe și cu ai mei copii, este că mi-au insuflat setea, dorința de a învăța foarte mult, de a avea o cultură generală vastă, să știi cât mai multe despre cât mai multe; să-ți facă plăcere să înveți, să descoperi lumea, pe de o parte. Iar pe de cealaltă parte, au făcut un lucru extraordinar, și anume că au vorbit cu mine despre subiecte tabu la o vârstă foarte fragedă, motiv pentru care, în momentul în care m-am ciocnit cu diverse situații, nu le-am luat în piept ca un necunoscător. Deja aveam o părere sedimentată, aveam o atitudine față de anumite situații și am decantat.
Am știut foarte bine ce vreau să facă parte din viața mea și ce nu, cum pot să fentez anumite situații, în așa fel încât să nu cad în capcanele specific adolescentine, și credeți-mă că faptul că noi am dezbătut aceste lucruri la o vârstă și că nu au așteptat până la momentul în care ele veneau în mod firesc a contat foarte mult.
– Dar nu erați privită ciudat de către colegii care n-aveau aceleași principii de viață?
– Am fost dintotdeauna, dar m-am folosit într-un mod corect de acest lucru. Am încercat să fiu un model pe cât se poate – un model de cumpătare, un model de echilibru, un model pe care-l recomand tuturor tinerilor în ziua de astăzi. Pot fi fericiți, se pot simți bine, se pot distra– deși mie nu îmi place acest termen – fără a-și pune viața în pericol, fără a ieși din niște perimetre ale bunului simț, ale moralității, ale siguranței de sine. Eu am avut o viață foarte plină, am trăit momente frumoase, de care îmi aduc aminte cu mare drag; am simțit că am fost adolescentă, am simțit că am fost liberă, am simțit toate emoțiile pe care trebuie să le simtă un tânăr, fără să-mi pun vreodată viața în pericol, fără să încerc lucruri care nu-și aveau sensul în viața mea, fără să încerc să copiez un model anume, doar de dragul de a mă simți împlinită. Dar trebuie să fii atât debine educat și atât de sigur pe tine, încât să-ți dai seama că fericirea îți vine din cu totul alte surse, nu din cele pe care ni le vând ei la televizor.
– În perioada aceea ce vă bucura?
– Compania oamenilor de bună calitate. Lucru care mi se întâmplă și astăzi. Îmi este drag să vorbesc cu oameni pe care să-i simt adânc înrădăcinați în viața creștină, oameni care văd dincolo de himera aceasta care ne este vândută la televizor și pe toate celelalte medii de comunicare social media – pentru că este un ambalaj foarte sclipitor, seducător, dar lipsit de consistență. Când întâlnesc oameni care văd lumea așa cum este, oameni recunoscători, atunci, da, simt o bucurie autentică pentru faptul că sunt contemporană cu acești oameni, că mi i-a scos Dumnezeu în cale, că nu suntem singuri pe pământ noi, cei care mai înțelegem cumva dumnezeirea pe pământ, chiar și în vremurile acestea destul de întunecate.
CU SAU FĂRĂ REGULI?
– Astăzi mulți părinți își cresc copiii permisiv, lăsându-i să facă ce vor, pentru a nu le „distruge personalitatea”. Ce se va întâmpla cu acești copii?
– Din punctul meu de vedere, astfel de părinți fac un mare deserviciu propriilor copii. Dacă tu, ca părinte, îți imaginezi că al tău copil va crește singur pe o insulă pustie toată viața lui, da! Atunci poți să-l lași fără reguli, pentru că va trăi toată viața fără reguli. Din păcate, realitatea este alta. Societatea are reguli, peste tot. Reguli pe care ei încep să le vadă de la grădiniță: reguli de bun simț, reguli de conduită, reguli sociale, reguli morale, creștine, de toate felurile. Și atunci, a lăsa un copil să-și manifeste nevoia de libertate mai mult decât este cazul, nu înseamnă decât să-l scoți din rutina în care el va trebui să intre, indiferent dacă-i place sau nu. El va intra în societate și va fi nevoit să respecte niște reguli, așa cum respectăm cu toții. Cu cât îl înveți mai repede că există o limită în toate, cu atât copilul cred că se va integra mai bine și va învăța să-și găsească liniștea și libertatea în perimetrul în care nu face rău sau nu își face rău, integrat fiind în societate.
Eu recomand regulile. Au rolul lor, sunt bune, sunt necesare, duc la o rigurozitate de care avem nevoie. Iar rebeliunea aceasta educată prin social media, stilul acesta nepăsător al haiducului care nu ascultă de nimeni și face numai ce vrea, nu cred că poate vreodată să ajute un copil sau un tânăr să fie o persoană de bază în societate.
– Stabilim reguli, dar cum facem să le și respectăm? Uneori părinții se înduioșează la insistența copiilor și de multe ori se încalcă aceste reguli.
– Acum nu putem trăi nici militărește și nici absurd. O sumedenie de reguli se mai și încalcă atunci când miza nu este foarte mare și când copilul este totuși la o vârstă la care nu poate înțelege întru totul nevoia acestor reguli. Important este să înțeleagă că ele există și că trebuie respectate. Evident că, pe alocuri, se mai încalcă, se mai fac excepții. Și eu fac excepții de la regulă în familia mea. Schimbăm astăzi, poate, o regulă, pentru că ne simțim bine și este o zi de weekend, să spunem.
„RĂUL DE IERI ESTE BINELE DE ASTĂZI?”
– Sunt foarte multe mesaje ascunse, chiar în povești sau filme care par nevinovate. Ne puteți da câteva exemple de astfel de mesaje și cum să-și dea părinții seama care sunt poveștile nevătămătoare și care sunt cele care conțin mesaje ascunse?
– Vă dau un exemplu recent, pe care l-am văzut zilele trecute. Vă aduceți, cred, aminte de filmul de animație Disney despre Ariel, mica sirenă. Pe vremea noastră, caracatița era un personaj negativ. Era ființa aceea personificată, masivă, malefică; toate tentaculele reprezentau un păcat, o răutate. Ei bine, astăzi, același Disney a ales să reproducă Mica sirenă, numai că personajul negativ de atunci este un personaj pozitiv. De fapt, mesajul este că răul de ieri este binele de astăzi. Foarte subtil! Ei ar fi putut să dea această glazură simpatică oricărui alt personaj din desen, numai că l-au ales pe cel negativ. Credeți-mă, nu este întâmplător! Este mesajul care transmite că ce a fost rău și de neacceptat în urmă cu douăzeci de ani, acum este bine și simpatic și trebuie să râdem și să ne placă personajul, iar copiii să înțeleagă că ce a fost rău cândva este bine acum. Acesta e un exemplu. Subtil.
Tot pe canalul Disney există un desen numit „Casa Distracției”, care este, de fapt, o metaforă pentru consumul de droguri. Dacă ascultați textul original, în engleză, corelat cu imaginile, veți sesiza că se folosesc cuvinte specifice slang-ului american, precum „high” și „trip”, iar diferite personaje din desenele animate intră într-o casă care îi duce în universuri paralele. Practic, la fel se întâmplă și în casele destinate consumului de droguri, în care tipologii diferite de indivizi, așa cum sunt și personajele din desene: celebrul Mickey Mouse, Donald, Goofy etc., se duc într-o călătorie „trippin’”, în universuri imaginate, psihedelice.
Să nu mai vorbim de faptul că, atât pe canalul Disney, cât și pe celelalte posturi TV dedicate copiilor, cuvântul „distracție” se repetă în mod obsesiv, subliminal, astfel încât copiii să crească având ca scop căutarea acestei distracții, ca dovadă că la 12-13 ani nu doresc altundeva decât la festivaluri de muzică, la petreceri, în cluburi ș.a.m.d. Exemple de mesaje subliminale putem găsi și în videoclipurile muzicale dedicate lor, adesea cu încurajări directe, nevoalate, către consumul de droguri, către violență, desfrânare, ilegalități sau chiar crimă. În jocurile pe calculator sau chiar și în cele de pe telefoanele mobile, care par inofensive la prima vedere și au ca segment de vârstă 4+ (adică recomandat copiilor cu vârsta de patru ani și peste), veți vedea ascunse simboluri LGBT, simboluri satanice, mesaje care instigă la abandon, la orgii sexuale, chiar și cu femei însărcinate, la divorț, la violență împotriva femeii. Nu sunt exagerări, sunt lucruri care există „frumos împachetate”, în joculețe care par simple, inofensive, dar care produc efecte cumplite în psihicul unui copil.
Se poate vorbi foarte mult pe acest subiect. Desenele Disney abundă în mesaje subliminale. Este greu pentru un părinte să le vadă. Poate că unii din domeniu, cum sunt și eu, reușesc să le vadă mai ușor, pentru că au înțeles mecanismul și le reperează cu ușurință. Ca un părinte să le vadă, în primul rând trebuie să fie implicat, să fie atent, vigilent în permanență. Să se uite de două ori înainte să-i dea copilului o carte sau să-i dea play pe un filmuleț. Sunt extraordinar de mute mesaje subliminale. Majoritatea, în perioada actuală, acum, sunt infuzate cu mesaje LGBT, sunt foarte multe lucruri efectiv anti-creștine. Dacă un părinte vrea să învețe mai multe despre aceste tehnici de inoculare, ar putea citi– și recomand din toată inima – cărțile domnului Virgiliu Gheorghe. Dumnealui a făcut un studiu aprofundat pe mesajele subliminale. Este unul dintre cei care luptă, așa cum mi-ar plăcea să cred că o fac și eu, împotriva alienării, a îndobitocirii susținute și militează pentru salvarea sufletelor copiilor din aceste capcane care sunt întinse în mod voit și conștient. S-a făcut o cercetare profundă cu privire la mesajele ascunse din desene, din cărțile pentru copii. Dacă le studiază cu atenție, părinții poate că or să învețe să fie mai atenți la materialele pe care le împing sub ochii copiilor.
(va urma)
Interviu realizat de Mihaela Raluca Tănăseanu
