Calea monahală – o alegere dificilă

Cât timp ești tânăr poți începe o cale și poți atinge în timp și starea desăvâr­șită a ei. Pe măsură ce timpul trece, eziți tot mai mult, iar când iei în sfârșit o hotărâre, nu întotdeauna o iei cu siguranță deplină. Însă sunt și situații mai complicate, la care Sfinții au trebuit să răspundă, cum este cazul persoanelor căsătorite care doresc să intre în monahism.

Unul dintre cei mai apropiați prieteni ai Sfântului Paisie de la Neamț a fost Dimitrie, care a ajuns preot de mir. În tinerețe, cei doi au avut același gând: să intre în monahism, dar, în timp ce Sfântul Paisie a împlinit această alegere, Dimitrie a ezitat și, în cele din urmă, a renunțat. În timp ce Sfântul Paisie pleca spre Sfântul Munte după îndelungi peregrinări prin Ucraina și Țările Române, Dimitrie se căsătorea și era hirotonit preot de mir. În timp, cei doi buni prieteni au reluat legătura la nivel epistolar, iar Dimitrie a trimis la un moment dat o scrisoare în care afirma că ar fi dispus să renunțe la tot pentru a putea intra ca monah într-o mănăstire. Dar Sfântul Paisie i-a replicat că are de îndeplinit multe condiții pentru a face această alegere. „După Sfântul Ioan Scărarul, omul însurat este asemănător celui ce are mâinile și picioarele legate, căci, dacă încă ar vrea să meargă în călugărie, nu poate. Al doilea, de păstorirea oilor celor cuvântătoare ale lui Dumnezeu ești îndatorat, pe care lesne și în voia sorții a le lăsa nu este fără primejdie. Al treilea, în viața ta de mirean, după o atât de strânsă și îndelungată legătură și puțin de nu s-a prefăcut într-o firească deprindere, încă și înrădăcinata dragoste obișnuită către nevastă și copii, încă și slăbiciunea pentru lume și a celor ce sunt în firea lumii, a le lăsa pe ele nu este, se prea poate, cu ușurință. Aflân­du-te, dar, în aceste împrejurări, cum te vei putea dezlega din stânjenitoarele legături și din greutate să ieși?” („Preaiubitului meu prieten, sârguincios următor al poruncilor lui Hristos, preaevlaviosului între preoți Părintelui Dimitrie”, în: Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. I, selecție și trad. de Valentina Pelin, pref. de Virgil Cândea, Chișinău, Ed. „Tipografia Centrală”, 1998, p. 25). Dificultățile enunțate de Sfântul Paisie erau menite să-l lămurească pe părintele Dimitrie cu privire la alegerea pe care era nevoit să o facă, dar și să-l încerce – să scoată la lumină dacă acesta se confruntă cu o dorință sinceră sau doar cu un gând trecător.

Pentru a nu-și lăsa prietenul într-o stare de întristare, dar ferindu-se totodată să-i impună o anumită alegere, Sfântul Paisie îi transmite cum trebuie să procedeze dacă totuși se decide să meargă pe aspra cale a monahismului. „Mai întâi, preaiubite, urmează ca tu cu acea de Dumnezeu dăruită ție ajutoare (nevastă) să ții sfat duhovnicesc, cu a ei în această lucrare învoire. Al doilea, pe copiii tăi să-i pui la cale după lege și după Dumnezeu. Al treilea, care este dintre toate cel mai însemnat, de la Preasfințitul Arhipăstor să ceri binecuvântare pentru un asemenea sfânt lucru, dacă încă Duhul Sfânt îi va insufla în inimă pentru aceasta. Enoriașilor tăi să le alegi pe măsura ta un preot iscusit, că cel ce seamănă pentru binecuvântare, pentru binecuvântare va secera. Și astfel, rânduindu-ți lucrarea ta, va fi gândul tău către călugărie și neclintit” („Preaiubitului meu prieten”, în: Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. I, p. 26). Patru condiții sunt amintite aici, una mai dificilă decât cealaltă. După ce l-a ajutat în prima parte a scrisorii să se decidă dacă vrea să-și încheie viața în lume sau în mănăstire, Sfântul Paisie procedează înțelept, înfățișându-i termenii plecării. Preotul Dimitrie trebuia, așadar, să obțină în primul rând consimțământul soției sale. Este întotdeauna greșit, dacă ești căsătorit, să pleci la mănăstire fără a discuta nimic mai întâi cu soțul sau soția. Este de asemenea greșit să pleci dacă nu ai primit acordul celuilalt, adică să-ți urmezi propria voie. În cazul preotului Dimitrie, el era dator și să se îngrijească de chivernisirea copiilor săi, pentru a le oferi un viitor. Plecarea sa intempestivă la mănăstire le-ar fi putut crea mari probleme, deoarece era singurul care câștiga un venit stabil și care îi susținea la școlile vremii. În cele din urmă, rămânea și condiția primirii binecuvântării episcopului locului și cea a alegerii un preot cu viață curată care să-l înlocuiască la parohie.

În eventualitatea în care părintele Dimitrie urma să aibă succes în îndeplinirea condițiilor de mai sus, Sfântul Paisie îl ruga să împlinească în noua sa viață cele trei lepădări de care vorbește Sfântul Ioan Scărarul: de lume, de propria voință și de mândrie. „Iar dacă, prin mijloacele mai sus scrise, te vei învrednici, cu darul lui Dumnezeu și de toate greutățile te vei izbăvi, și atunci încă cu mare chibzuință va trebui să socotești moșia ta sufletească. Și în așa fel să începi a zidi stâlpul monahicesc, ca să nu-ți fie lucrarea ta după Evanghelie, pentru nechibzuitul început al zidirii și pentru neisprăvire, batjocură și ocară, și această cupă cu lacrimi, și pâinea monahicească, care este amară, să nu-ți fie întru osândă în ziua Judecății. Pentru că nimeni, zice Ioan Scărarul, în Împărăția cerească cu cunună biruitoare nu va intra, dacă nu va împlini prima și a doua, și a treia lepădare. Prima este lepădare de lume și de cele ce sunt în lume. A doua, lepădarea voinței și a judecății. A treia, lepădarea de mândrie, după care urmează ascultarea. Dintre acestea, prima este cea mai ușoară, dar numai celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu. A doua, până la moarte are nevoie de fapte bune și de trudă până la sânge. A treia se câștigă prin neîncetata ocărâre de sine. Iar în toate acestea este nevoie de ajutorul nevăzut al lui Dumnezeu, fără de care niciuna dintre ele nu se poate îndeplini” („Preaiubitului meu prieten…”, în: Cuvinte și scrisori duhov­nicești, vol. I, p. 26). Cele trei lepădări menționate aici sunt fiecare în sine o piatră de încercare. Prima dintre acestea – lepădarea de lume – este cel mai simplu de făcut, deoarece ține de cele exterioare. În schimb, celelalte două – lepădarea de propria voință și de mândrie – sunt mai dificil de împlinit deoarece țin de viața noastră interioară. Și, nu de puține ori, chiar și Sfinții recunosc cât de grea este realizarea lor.

Pr. Adrian Agachi

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Despre predică și alte frici

Next Post

Aici și acum

Related Posts
Total
0
Share