Iubite frate muritor,
De vei vedea un călător
Cu hainele cernite, singurel.
Desculț, flămând
Și însetat
Te rog să ai milă de el
Că poate-i un călugăr!
De întâlnești la vreo răscruce
Un om străin, ce-ar vrea s-apuce…
Departe, undeva în lume…
De-l vezi mereu
Oftând din greu
Să nu-l întrebi atunci de nume,
Că poate-i un călugăr!
De vei vedea trecând prin sat
Un om cu capul aplecat
C-o traistă goală în mâna lui
Te rog acum
Să-i ieși în drum
Și un cuvânt mai bun să-i spui
Că poate-i un călugăr!
Sau când e frig și plouă afară,
De vei vedea că așteaptă-n gară
Un călător înfrigurat
Nu-l judeca
Cu gura ta
De ce e trist și-ngândurat
Că poate-i un călugăr!
De vei vedea în multe rânduri
Un om la muncă stând pe gânduri
Privind cu ochii-n depărtare,
Mereu tăcut și abătut
Nu-l întreba ce cată-n zare,
Că poate-i un călugăr!
Iubitul meu, nu te-ndoi,
Ci, dacă tu vei întâlni
Un om în lume fără rost
Ce plânge-ades
Neînțeles,
Să știi, iubitul meu, c-a fost
În viața lui călugăr.
C-acela care a trăit
Și-n mănăstire-a-mbătrânit,
Orice i-ai spune și i-ai da,
Să nu socoți
Că o să poți
Să-i schimbi cumva inima sa,
Că el e tot călugăr!
De-i vei cânta de bucurie
De asta el nu vrea să știe.
De jale de îi vei cânta,
El tot mereu,
Oftând din greu,
Plângând încet va suspina
Cu lacrimi de călugăr!
Deci nu căta să-i mângâi plânsul,
Ci roagă-te și tu cu dânsul,
Căci el de-atâta pribegie,
De toți uitat
Și-ndepărtat,
Va suspina după pustie
Căci este tot călugăr!
Iar dacă lumea-l va-nșela,
Tu, frate, nu te bucura,
Nici să vorbești de el oricui,
Căci el oricând
Mustrat de gând,
Se va scula din calea lui
Căci încă-i tot călugăr!
Iar dacă va îmbătrâni
Și-n lume frate, va muri,
Să-l pui atunci într-un mormânt,
Și nimănui
Să nu mai spui
Că sub acest străin pământ
Se află un călugăr!
Arhimandrit Ioanichie Bălan
Puteți citi și:
Părintele Ioanichie Bălan, un om al Duhului
