Tot în pustia Iordanului trăia un alt călugăr bătrîn care, pentru multa lui bunătate, ajunsese la sfințenie. Sfîntul bătrîn iubea atît de mult rugăciunea, încît de multe ori pleca din mănăstire și petrecea săptămîni întregi în singurătatea pustiului. Acolo el vorbea cu Dumnezeu și cu îngerii și multe lucruri minunate i se întîmplau.
Trebuie să ştim că în pustiu sînt o mulţime de animale fioroase, cum ar fi leii, hienele, dar la fel de periculoşi sînt şi şerpii veninoşi. Călugărul însă nu se temea de nimic, deoarece Îl avea ca apărător chiar pe Cel care a făcut toate animalele, adică pe Dumnezeu.
Se spunea despre acest călugăr bătrîn nu doar că nu se temea de fiarele sălbatice, dar şi că, atunci cînd pleca singur în pustie, se adăpostea peste noapte în culcuşurile leilor! Odată bătrînul s-a întors în mănăstire cu doi pui de leu înveliţi în haina sa. Toţi călugării s-au minunat şi l-au întrebat cum de a reuşit să ia acei pui din culcuşul lor, cînd se ştie cît de fioroase şi rele sînt leoaicele care îşi apără puii. Bătrînul lema zis: „Dacă vom păzi poruncile Domnului nostru lisus Hristos, leii se vor teme de noi. Căci Dumnezeu i-a făcut şi animalele nu se ating de cei care ascultă de Dumnezeu.”
Toţi călugării au rămas miraţi şi de atunci au început să fie mai buni şi mai blînzi unul cu altul, ca şi ei să ajungă neînfricaţi, ca bătrînul cel sfînt.
Extras din Micul Pateric. Povestit și ilustrat pentru copii de părintele Savatie Baștovoi, editura Cathisma, 2008.
