Preot Alexandru Lungu
Sunt multe dureri în lume, offff, cum doar un Dumnezeu ar putea să le asculte și să nu se tulbure. Ca preot auzi, asculți, ți se dezvăluie multe. Cele mai adânci frământări ale sufletului. Taine la care uneori nu au acces nici măcar oamenii cei mai apropiați dintr-o familie.
Este multă boală. Prea multă și prea severă. Când auzi zilnic ce aude un preot, sunt convins că fără Harul Duhului Sfânt, care îl îmbracă și îl protejează pe sluga Stăpânului, ai pica drept în abis. Este ca o mulțime de săgeți ce îți iau la țintă sufletul, atunci când sute și sute de oameni își găsesc alinarea în cuvântul tău, în umila și slaba ta rugăciune. De la femei bătute, copii bolnavi, oameni care se zbat să-și plătească ratele, să mai supraviețuiască încă o lună, femei și bărbați deopotrivă aflați uneori în situații fără ieșire. Pentru toți aceștia devii uneori ultima soluție, singurul stâlp de susținere. Cuvintele tale pot ridica sau îi pot dărâma și ultima dâră de speranță.
E multă apăsare și povara pe sufletul unui preot. Când termini de citit miile de pomelnice, unde întâlnești mai peste tot dureri peste dureri, doar mila lui Dumnezeu te păzește să nu te prăbușești. Iar atunci când pare că rugăciunea ta este fără ecou, doar urlet în pustie, Dumnezeu îți trimite o adiere de vânt răcoros și unul din miile pentru care te rogi te caută și îți mărturisește că alături de tine s-a ridicat din abisul în care alunecase.
Nu mă părăsi Doamne, nu ieși de la mine. Ieși în căutarea mea și du-mă la pășunea oilor Tale. Sus inima! Sus!
