Din zborul cel prea tainic
Al timpului grăbit,
Adeseori de suflet
Uităm desăvârşit.
Robiţi de jugul silnic
Al trupului tiran,
Ne rătăcim din calea
“Cerescului liman”.
Uităm de “zarea sfântă”
A “Patriei cereşti”;
Căci mintea ne târăşte
La cele pământeşti.
Aripile gândirii
De patimi se topesc
Şi lesne ne vânează
Acei ce ne pândesc.
Atuncea bietul suflet,
Ca mortul stă pierdut,
În groapa cea adâncă
A trupului de lut.
Şi viaţa noastră trece
Deşartă, “fără duh”,
Ca ziua fără soare
Şi fără de văzduh!
Iar rostul mântuirii
– “Din ceruri rânduit” –
Îl facem să rămână
Atunci zădărnicit!
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul- Hrană duhovnicească, Editura Lumină din Lumină.
