Sfântul lacob, a Domnului rudă,
Cu frumuseţe şi dreptate împodobit,
Prin pilda vieţii lui învăţătura lui Hristos vesteşte,
Iar torturat fiind, el îngenunche blând
Şi Domnului pentru ai lui duşmani se roagă.
În locul cel mai greu, la vremea cea mai cruntă,
El cu răbdare-a dus episcopalul jug.
El bine-a păstorit a Domnului turmă, ca un păstor bun.
El pre Domnul slăvit-a cu fapta şi cuvântul;
El învăţat-a oamenii iubirea de Hristos.
El arătat-a credincioşilor calea rugăciunii:
,,Omule trufaş, credinţa nu este de ajuns.
Credinţa fără fapte înseamnă paie goale.
Audă cine are urechi de auzit:
Credinţa fără fapte trup este, fără suflet.
Din una ca aceasta războaie ies, fără sfârşit,
Din patimile necurate ale trupului, adică.
Oamenii se răboiesc pururi, linişte neavând,
Căci ale lor inimi rele sunt vărsătoare de sânge.
Oricine întoarce un om de la păcat
Primeşte dar de la Domnul, veşnica viaţă”.
Iudeii l-au ucis pe Sfântul lacob cel Drept,
Dar mai curând s-au omorât pe ei înşişi, sărmanii,
Iară pe sfânt l-au preaslăvit.
O, Sfinte Apostole lacob, preaminunate,
Ajută-ne nouă celor ce pre tine te cinstim!
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
