Strălucitoarea Cruce lui Constantin i se arată;
Constantin o vede şi slăveşte pe Dumnezeu.
Un semn era ea de la Fiul lui Dumnezeu;
Nimic decât el nu este mai frumos:
El este semnul suferinţelor şi tulburării din viaţă,
Dar şi semnul biruinţei finale.
Prin acest semn lucrător de minuni
Constantin a pornit şi-a învins pretutindeni.
În inima Romei păgâne ce Crucea prigonea,
Constantin a înălţat a Domnului Cruce,
Stindard slăvit.
Semnul ce trei veacuri sfărmat la pământ şi necinstit fusese,
A devenit acum al Romei stindard sfânt!
Scuipat fusese el timp de trei sute de ani;
Pământul se săturase de sânge mucenic.
Dar trufaşii regi şi siniştrii împăraţi
Căzut-au la pământ, unul câte unul,
Precum trestii uscate.
Sfânta Cruce însă, cea odinioară scuipată
Rămas-a dreaptă, încununată cu slavă,
Tainic şi măreţ strălucind în lume.
A ei putere Marele Constantin recunoscut-a,
Şi a înălţat-o încă şi mai sus.
De aceea sfântul său nume
În calendare este trecut şi cinstit.
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
