Sfântul Ilarion, ca o stea luminoasă,
Fugind de oameni, peste jumătate de lume a călătorit.
Dar în van se ascunde o astfel de stea:
Vădită este ea de propria ei lumină.
Sfântul Ilarion de slava lumii deşarte a voit să fugă,
Dar astă slavă pe el l-a urmărit mereu.
Unde nu-l vestea chiar Domnul, dracii îl vesteau,
Care de frica lui fugeau, căci el îi scotea.
Oriunde adăsta, Ilarion cel Mare
Lucra minuni multe şi vindeca bolnavi.
Căci el însuşi a lui slăbiciune şi patimi
Mai înainte desăvârşit a călcat,
Şi s-a făcut biruitor lumii, pe diavoli stăpânind.
El s-a ascuns în peşteri, dar vestit s-a făcut tuturor.
El a fugit de toate, şi de toţi s-a slăvit.
Căci Domnul îi preaslăveşte pe cei ce-L slăvesc pe El,
Şi cununi aşează pe-al biruitorilor cap.
Sfârşindu-se alergarea vieţii pământeşti,
Bunii alergători se-ncunună cu nepieritoare slavă.
Ilarion cel vârstnic, cu sufletul tânăr,
Se bucură acum de a Domnului faţă.
Ale lui rugăciuni biruie pentru noi şi acum,
Prin ele milostivirea Domnului se pleacă spre noi şi acum.
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
