Preot Ioan Istrati
V-am promis continuarea. Bărbatul invalid s-a specializat în sculptură. Face tot felul de animăluțe, coșuri, tăvi, vaze, din lemn. E foarte priceput. Chiar dacă e invalid, asta îl ajută cu banii.
Copiii au crescut. Cu multă muncă, ajutați de oameni, au făcut școală. Cât s-a putut. Acum toți sunt la muncă în Germania, Olanda.
Au refăcut casa. Au adus apă și lumină. Au umplut-o cu de toate. Femeia a mai făcut doi gemeni.
Copiii care zdrăngăneau în străchini acum sunt mari. Muncesc. Fetele sunt foarte frumoase. După o copilărie de suferință, acum e liniște.
Îmi amintesc cum îi țineam pe cei doi gemeni într-o palmă, băgându-i într-o strachină cu apă și botezându-i urgent. Acum sunt niște găligani înalți.
Morala e următoarea: niciodată să nu spui că un om nu merită să se nască. Niciodată crima monstruoasă a avortului nu e mai bună decât naşterea. De fapt, toți cei ce susțin avortul, nu merită să se fi născut. Mulți au dat din cap, au zis că i-au făcut pentru alocație etc.
De fapt nașterea pruncilor, atâția câți îți dă Dumnezeu, e mucenicie, izvor de dar, ascultare de Creatorul, cunună. Cu toată suferinţa atroce, oamenii ăștia au demonstrat că viața dată de Dumnezeu e mai de preț decât toate ideologiile lumii, și că ajutorul acordat celui sărman se face izvor în mintea lui și a lui Dumnezeu, și se întoarce înapoi de mii de ori, ca un legământ al iubirii lui Dumnezeu.
