Ca să arate cât de mult îl prețuiește pe om, Domnul a stat de vorbă cu fariseul Nicodim o noapte întreagă. Nu ne-a fost consemnată toată convorbirea purtată cu acela, dar atât cât ni s-a păstrat din ea în capitolul trei al Evangheliei după Ioan, versetele 1-21, ne creează o imagine clară despre valoarea și importanța omului.
În afară de faptul că Domnul Hristos Își face timp pentru un singur om vreme de o noapte întreagă, după ce „a renunțat la cer” din dragoste pentru noi – „S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor” (Filip. 2, 7), în convorbirea cu Nicodim ne mai transmite și următoarele învățături cu privire la om:
– Omul are valoare doar atâta vreme cât se „naște și de sus”, adică „din apă și din Duh”: „Dacă nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu… De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu!” (In 3, 3 și 5);
– Pentru aceasta, omul trebuie să primească mântuirea adusă lumii de Hristos – „Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (vers. 17);
– Această mântuire s-a adus lumii prin jertfa Domnului pe cruce, jertfă închipuită oarecând de înălțarea șarpelui în pustie – „După cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului” (vers. 14);
– Odată mântuită, firea umană este ridicată iarăși la cer, prin Cel ce S-a ridicat cu trupul Său omenesc la cer – „Căci nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer” (vers. 13).
În felul acesta, Dumnezeu redă omului adevărata lui valoare – valoarea cerească. Domnul închide cercul pelerinajului omului prin viața aceasta, aducându-l iarăși la starea cea dintâi, pierdută oarecând prin păcatul originar. În acest ciclu, omul apare ca „partener” al lui Dumnezeu nu doar la actul creației – „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul!” (Fac. 1, 28), dar și ca partener al dragostei Sale – „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In 3, 16).
Iată deci, ce fel de Dumnezeu avem, ce importanță îi acordă El omului și care este valoarea noastră în fața Sa! Suntem noi conștienți de această valoare a noastră? Cum răspundem noi acestei încrederi și iubiri dumnezeiești, căci doar prin El ne putem valoriza deplin existența și evoluția noastră pe acest pământ? – „Fără de Mine nu puteți face nimic! … Rămâneți în dragostea Mea!” (In 15, 5 și 9)
Așa stând lucrurile, să petrecem viața aceasta râvnind la cele de sus, de vreme ce „ne-am născut de sus”, prin apa Botezului și prin lucrarea Duhului Sfânt! Să prețuim mântuirea adusă nouă de Hristos prin Cruce, urmând și noi jertfei Sale prin Crucea personală pe care o avem de purtat în lumea aceasta, căci doar așa ne vom putea înălța și noi ființa la cele dumnezeiești! Doar așa vom da persoanei și vieții noastre și importanța cuvenită, dar și valoarea lor adevărată.
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților
Sursa: http://episcopiaslatinei. ro
