Cât de ușor e să trăiesc, Doamne, cu Tine!
Cât de ușor îmi e să cred în Tine!
Când mintea mi-e cuprinsă de nedumerire
Sau se umple de deznădăjduire,
Când toți cei învățați nu văd mai departe,
Dincolo de această noapte,
Și nu știu ce ar trebui să facă mâine oare,
Tu îmi trimiți clara încredințare
Că Tu exiști și că mereu Te-ai îngrijit
Calea binelui ca să nu ia sfârșit.
De pe culmea deșartei slave pămânești,
De unde eu nu aș putea
Să trimit oamenilor lumina Ta,
Spre acea cale uimit privesc,
Căci singur pe ea niciodată
Nu voi putea să pășesc.
Calea aceea minunată,
Pe care doar cei cu nădejde călătoresc,
Și atâta timp Tu îmi vei dărui
Să o parcurg, cât îmi va trebui,
Iar când nu voi mai izbuti,
Înseamnă că Tu ai orânduit cu dreptate
Să meargă alții mai departe.
Extras din Nesfintlții sfinți și alte povestiri – Arhimandritul Tihon, editura Egumenița.
