Prima mare sărbătoare din Postul Nașterii Domnului, cunoscută în popor și sub numele de „Vovidenia” sau „Ovidenia”, ne aminteşte tuturor despre momentul în care Fecioara Maria, la vârsta de doar trei ani, a fost adusă de părinții săi, cu evlavie, în Templul din Ierusalim. Prin acest gest atât de însemnat, părinții Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, și-au împlinit promisiunea făcută lui Dumnezeu în rugăciunile lor: că dacă vor fi binecuvântaţi chiar și la bătrâneţe cu un copil, îl vor dărui Lui, ca să-I slujească așa cum se cuvine.
Zilele trecute, căutând în bibliotecă informații legate de acest frumos praznic al Ortodoxiei, pe care să le împărtășim, după obicei, cu dumneavoastră, am găsit o carte de predici a Părintelui Cleopa Ilie, canonizat deja de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în care Părintele descrie în detaliu preocupările și programul Maicii Domnului pe când se afla la Templul din Ierusalim. Am sintetizat și noi câteva idei din cartea Cuviosului Cleopa de la Sihăstria Neamțului și vi le facem cunoscute în rândurile de mai jos!
Sărbătoarea Vovideniei – scurt istoric
Din punct de vedere etimologic, sărbătoarea „Vovideniei” sau a „Ovideniei”, așa cum mai este ea cunoscută în popor, provine din limba slavonă (în limba rusă, vývedenie, înseamnă „intrare”) și desemnează sărbătoarea religioasă a Intrării Maicii Domnului în Biserică.
De asemenea, este important de subliniat că data de 21 noiembrie, când sărbătorim „Vovidenia” sau Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, nu corespunde momentului istoric în care Ioachim și Ana au dus-o pe Fecioara Maria la Templu. Originea acestei sărbători se leagă de secolul al VI-lea, mai exact de anul 543, când împăratul Iustinian a construit la Ierusalim, lângă ruinele Templului, o Biserică închinată Maicii Domnului. Tradiția spune că, în ziua următoare sfințirii, pe 21 noiembrie, s-a instituit sărbătoarea hramului Bisericii, cinstindu-se aducerea Fecioarei Maria la Templu. Această prăznuire s-a extins treptat în întreaga lume creștină, devenind universală în jurul anului 1585.
Din punct de vedere liturgic, în seara dinaintea acestui mare praznic, la Vecernie, se citesc trei texte profetice din cadrul Vechiului Testament, care fac trimitere directă la Maica Domnului. La fiecare citire se menționează faptul că, „pentru că slava lui Dumnezeu a umplut Templul Domnului Dumnezeu Atotputernic”. Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului este și prima zi însemnată în calendarul nostru ortodox cu dezlegare la pește, simbol cu adânci semnificații în cadrul Bisericii noastre. După cum am mai subliniat și în alte rânduri, dezlegările la pește din timpul posturilor nu sunt sub nicio formă o încălcare cu bună-știință a înfrânării, ci zile de post însoțite de bucuria prăznuirii.
„Arhanghelul Gavriil venea să-i aducă hrană cerească”
Așa cum v-am spus încă de la început, Cuviosul Cleopa de la Sihăstria, într-una dintre predicile sale la sărbătoarea Vovideniei, surprinde în detaliu purtarea și activitatea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la templul din Ierusalim. Astfel, marele duhovnic al românilor spunea că, după ce dumnezeiescul prooroc Zaharia a dus-o pe Preacurata Fecioară Maria și i-a oferit un loc de ședere, a încredințat-o unor fecioare mai în vârstă, sub îndrumarea cărora ea, luminată de Duhul Sfânt, a învățat atât Sfintele Scripturi, cât și meșteșugurile lucrului de mână, așa cum consemnează Sfântul Gherman. Maica Domnului a devenit astfel foarte pricepută în arta broderiei, realizând țesături fine, cu fire de aur, dar și mitre și veșminte arhierești. Fecioarele se minunau de inteligența și curăția minții sale, căci deprindea cu ușurință atât tainele Scripturii, cât și lucrul mâinilor, pe care îl realiza cu o delicatețe desăvârșită, spre folosul Bisericii.
Însă frumusețea ei nu era doar exterioară, ci se reflecta și în bunătatea inimii și înțelepciunea sa, fiind iubită de toți. După cum arată Sfinții Teofilact, Gherman și Teodorit, Maica Domnului își petrecea nopțile în Sfânta Sfintelor, rugându-se cu lacrimi și cugetare adâncă la Dumnezeu, mijlocind pentru mântuirea întregului neam omenesc. În zori, dormea doar pentru scurt timp, apoi se ridica din nou la rugăciune, stând în genunchi până la ceasul al treilea al zilei (ora 9).
De la ora 9 până la ora 15, Preasfânta Fecioară Maria lucra alături de celelalte fecioare, brodând veșminte arhierești și alte obiecte sfinte, dar fără să-și întrerupă rugăciunea. După cum spun Sfinții Părinți, mintea ei rămânea mereu la Dumnezeu, chiar și în timp ce mâinile îi lucrau. De la ora 15 până la ora 18 (ceasul al doisprezecelea), revenea la rugăciune, iar la asfințit, se spune că Arhanghelul Gavriil venea să-i aducă „hrană cerească, hrană îngerească dulce, ce i-a fost singura hrană timp de doisprezece ani”. Preoții cei vrednici, inclusiv proorocul Zaharia, vedeau deseori pe Arhanghel aducând hrana cerească și se minunau de această lucrare dumnezeiască, prin care Fecioara era hrănită de Îngeri. Astfel, Maria creștea sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu, devenind vas ales al harului ceresc.
Așadar, atât cei 12 ani petrecuți la Templu, dar și întreaga viață a Maicii Domnului este o Icoană vie a desăvârșirii în Harul lui Dumnezeu, o pildă de curăție și dăruire în slujirea Celui Preaînalt. În taina ascunsă a rugăciunii neîncetate, în smerenia lucrării mâinilor și în lumina cunoașterii dumnezeiești, sufletul Maicii Domnului s-a înălțat ca o jertfă fără de prihană, pregătindu-se a fi palat Preacurat al Împăratului Ceresc. Prin întreaga ei viețuire, Maica Domnului s-a făcut punte între pământ și cer, între neamul omenesc și Bunul Dumnezeu. Curăția inimii ei, strălucind mai presus decât orice frumusețe, ne învață că adevărata împlinire a omului, pe acest pământ, stă în a trăi după voia Domnului și răspunzând, astfel, iubirii Sale nemăsurate.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
