Ce este „Ispasul”? 5 lucruri mai puțin știute despre praznicul Înălțării Domnului

La patruzeci de zile de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, credincioşii ortodocși de pretutindeni prăznuiesc Înălţarea Sa la Ceruri, moment sărbătorit tot timpul în joia săptămănii a şasea după Paşti. Ținând cont de faptul că, de-a lungul timpului, mai mulți dintre clienții și urmăritorii noștri ne-au întrebat care este semnificația termenului „Ispas” sau „Paștele cailor” în relație cu slăvitul praznic al Înălțării Domnului, ne-am gândit să punem pe hârtie aceste aspect, alături de alte trei lucruri mai puțin cunoscute despre marele praznic serbat, în acest an, în data de 2 iunie.

1. Din punct de vedere etimologic, sărbătoarea Ispasului, așa cum mai este ea cunoscută în popor, provine din limba slavă veche, de la termenul „sŭpasŭ”, care înseamnă „mântuitor”. Tot pe filieră slavonă, termenul „sŭpasiti” („a mântui”) a fost tradus în vocabularul limbii române prin verbul „a ispăși”, adică a suferi din cauza unei greşeli, a o răscumpăra prin suferinţă, trimițându-ne cu gândul la păcatul făcut de protopărinții noștri, Adam și Eva, din care Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru ne-a izbăvit prin suferințele îndurate pe Golgota și prin moartea Sa de pe Cruce.

2. Deși în limbajul uzual, sintagma „Paștele cailor” este înțeleasă și „tradusă” prin „niciodată”, fără ca mulți dintre noi să ne punem întrebări legate de intrarea ei în uzul limbii noastre, se pare că în spatele acestei expresii există o explicație interesantă. Legenda spune că, în momentul Nașterii Mântuitorului Hristos, în staulul animalelor, pe cât de buni și ascultători au fost boii şi oile, pe atât de gălăgioşi au fost caii, pe care Maica Domnului i-ar fi blestemat, spunându-le că se vor sătura de mâncare într-o singură zi din an: de Înălţare, când Hristos Se va ridica la Ceruri. Întâmplarea aceasta a fost preluată, mai târziu, și în versurile colindelor, pe care le cântăm până în zilele noastre: „Fiindcă nu mă ascultaţi, / Voi să nu mai aveţi saţ, / Numa-n ziua de Ispas / Şi atunci vreme de-un ceas!”. Pe de altă parte, însă, sintagma aceasta are și o explicație practică. Unii etnologi români amintesc, în studiile lor, faptul că denumirea ar proveni din zona Podișului Transilvaniei, urcând în istorie tocmai până în Evul Mediu, când praznicul Învierii Domnului era sărbătorit la date diferite. Mai exact, când ungurii din localitățile transilvane sărbătoreau Paștile, românii împrumutau de la ei caii ca să-şi lucreze pământul și să nu piardă timpul prielnic al primăverii, obicei care era valabil și reciproc. Însă, datorită calculelor vremii, sărbătoarea Paștilor cădea uneori la aceeași dată, iar cu acest prilej caii se odihneau, sărbătorind, oarecum, și ei, Învierea Domnului.

3. Locul exact în care Mântuitorul s-a Înălțat la Ceruri se află pe culmea de sud a Muntelui Măslinilor (Eleon). După cum amintește și Sfânta Evanghelie, locul este foarte aproape de Ierusalim, cam la 2.400 de paşi, adică un drum de sâmbătă, întrucât Moise orânduise în Lege ca numai atâţia paşi să se facă sâmbăta. Pe locul Înălțării Domnului, Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare a construit, în secolul al IV-lea, un mic Altar în formă de rotondă. Până astăzi, locul Înălțării Domnului se află sub administrație musulmană, ca și baldachinul în care este așezată piatra pe care a rămas imprimată urma piciorului drept al Domnului atunci când S-a Înălțat la Ceruri.

4. Cea mai veche mențiune a praznicului Înălțării Domnului o gasim la cunoscutul teolog, apologet și istoric al Bisericii noastre, Eusebiu din Cezareea. În lucrarea sa, „Despre sărbătoarea Paștilor”, scrisă în anul 332, acesta menționează că Înălțarea Domnului era prăznuită în acea vreme odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la momentul Învierii Domnului. Dacă Egeria, pelerina care a scris un jurnal despre pelerinajul ei în Ţara Sfântă spre sfârşitul secolului al IV-lea, vorbește despre aceeași prăznuire odată cu Rusaliile, Fericitul Augustin (sec. V) ne arată că, în vremea sa, sărbătoarea era deja generalizată şi prăznuită la 40 de zile după Înviere, în toată lumea creştină, așa cum este și astăzi.

5. De ce s-a stabilit pomenirea eroilor neamului tocmai în ziua Înălțării Domnului? Pentru prima dată, pomenirea bărbaților și a femeilor care și-au dat viața pe câmpul de luptă a fost stabilită prin decretul nr. 1913 din data de 4 mai 1920, când s-a hotărât, conform articolului 1, ca Ziua eroilor să cadă mereu în „Ziua Înălțărei Domnului nostru Iisus Christos, din luna Maiu, când Floarea este mai bogată”. Ulterior, această decizie a fost consfințită prin alte două hotărâri sinodale, din anii 1999 și 2001. Conform Patriarhiei Române, mai aproape de zilele noastre, prin noua lege 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român. Este deja o tradiție ca în această zi, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe să fie trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Așadar, la ceas de binecuvântată sărbătoare, să ne rugăm ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos Cel Răstignit, Înviat şi Înălţat la cer, să le dăruiască odihnă veșnică tuturor eroilor neamului întru Împărăția Sa și să reverse asupra lor Harul Său cel Sfânt. Iar nouă, celor care pășim pe urmele lor ca niște vrednici urmași, să ne dăruiască înțelepciune, putere și lungime de zile pentru a-i pomeni în rugăciunile noastre rugându-L pe Hristos cel Înălțat la Ceruri să nu ne lase orfani în această lume plină de ispite, ci să ne sălășluiască, la vremea cuvenită, în sânul Preasfintei Treimi. Alături de toți eroii neamului nostru!

Sursa: http://blog.bizanticons.ro.

Total
474
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 24, 36–53)

Next Post

Viețile Sfinților – iunie, ziua 2

Related Posts