Ce este „Vovidenia”? 5 lucruri mai puțin știute despre sărbătoarea din 21 noiembrie

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, prima sărbătoare însemnată din Postul Crăciunului și unul dintre cele douăsprezece Praznice Împărătești, ne amintește tuturor de momentul special în care, după tradiția Bisericii noastre, Sfinții Părinți Ioachim și Ana au adus-o pe fiica lor, Maria, în vârstă de trei ani, la templul din Ierusalim.

În zilele noastre, mai ales în mediul on-line, am observat că există opinii potrivit cărora este „deplasată” utilizarea denumirilor străvechi ale sărbătorilor, motivând că tinerii nu înțeleg aceste cuvinte, care nici nu se mai utilizează în viața de zi cu zi, iar alții susțin că vechile nume ale praznicelor importante ale Bisericii ar trebui scoase din uz din pricina faptului că se asociază cu diferite tradiții și obiceiuri pre-creștine sau păgâne, care nu au de-a face cu duhul Bisericii. Ei bine, lucrurile nu stau deloc așa, […] și ne-am gândit să punem pe hârtie acest aspect, alături de alte patru lucruri mai puțin cunoscute despre marele praznic din data de 21 noiembrie.

1. Din punct de vedere etimologic, sărbătoarea „Vovideniei” sau a „Ovideniei”, așa cum mai este ea cunoscută în popor, provine din limba slavonă (în limba rusă, vývedenie, înseamnă „intrare”) și desemnează sărbătoarea religioasă a Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Există, pe de altă parte, unele păreri conform cărora termenul „Vovidenia”, în limba veche românească – „Văvădenie” (adică cel sau cea care se arată sau se face văzut/ă), ar avea legătură cu tradiția păgână potrivit căreia în noaptea de 21 noiembrie fetele „văd” chipul ursitului în fântână, la lumina albă a unei lumânări aprinse. Evident, Biserica nu poate fi de acord cu astfel de propuneri, care confundă sensul curat al sărbătorii cu diferite ipoteze bazate pe păreri și tradiții pre-creștine.

2. Data în care noi prăznuim „Vovidenia”, adică 21 noiembrie, nu este data istorică în care părinții Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, au dus-o la templu pe Fecioara Maria. Rădăcinile sărbătorii Vovideniei se regăsesc în secolul al șaselea, mai exact pe 20 noiembrie 543, când Împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, un sfânt locaș închinat Maicii Domnului. Conform tradiției de atunci, în ziua următoare sfințirii, adică pe 21 noiembrie, a început să fie cinstit hramul (sau ocrotitorul) Bisericii, adică însăși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, sărbătoarea fiind rânduită în cinstea aducerii ei la templu. Sărbătoarea s-a extins, mai târziu, în tot Orientul și apoi s-a generalizat în tot Occidentul, definitivându-se în jurul anului 1585.

3. Pentru ca bucuria sărbătorii să nu fie umbrită de post, Biserica a hotărât ca această zi să fie prima din Postul Crăciunului însemnată în calendarul nostru ortodox cu dezlegare la pește. Deși mulți critică înmulțirea zilelor din calendar cu dezlegare, spre deosebire de anii comunismului, spre exemplu, sau de perioada ulterioară, trebuie să atragem atenția asupra faptului că rânduiala dezlegării la pește nu este de dată recentă și nici n-a fost inventată de curând de vreun cleric sau vreun ierarh. Spre exemplu, Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfinţit (439-532), cartea care cuprinde rânduieli și indicații pentru toate slujbele bisericești din cele trei perioade liturgice ale anului (Triodul, Penticostarul și Octoihul) arată care sunt zilele în care putem consuma pește pe parcursul acestei perioade de post închinat sărbătorii Nașterii Domnului: „Sâmbetele şi Duminicile mâncăm peşte, iar dacă se întâmplă să cadă un Sfânt marți sau joi și se întâmplă să fie un Sfânt cu Doxologie Mare, atunci mâncăm peşte. Iar dacă se va întâmpla pomenirea Sfântului al căruia este Hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemenea, facem dezlegare la untdelemn, vin şi peşte.”

4. Începând cu sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la strană încep să se cânte catavasiile Nașterii Domnului, o serie de cântări care ne vestesc că, deși a trecut doar o săptămână de post, suntem din ce în ce mai aproape de momentul Nașterii Domnului și de prăznuirea Crăciunului. Catavasiile sunt, practic, semnul „palpabil” al faptului că, din această zi, putem asculta colinde, deosebitele cântări de bucurie care vestesc Întruparea Fiului lui Dumnezeu și Nașterea Sa smerită, dar plină de har și de binecuvântare, în ieslea sărăcăcioasă de la Betleem. Tradiția colindului urcă în timp până în vremea romană, când la începutul lunii ianuarie, aceștia organizau acele petreceri păgâne intitulate „calendae” – nume dat sărbătorii Anului Nou. Cu acest prilej, copiii romanilor mergeau din casă în casă, cântau imne și făceau urări de belșug, împlinire și noroc. Odată cu Întruparea Mântuitorului, creștinii au „botezat” acest obicei păgân și l-au transformat într-o tradiție curată, care dăinuie până în zilele noastre: vestirea Nașterii Domnului, începutul mântuirii acestei lumi.

5. Auzim deseori în această perioadă fredonându-se în colindele tradiționale românești expresii precum „florile dalbe, flori de măr” sau „măruț, mărgăritar”, fără să înțelegem, de fapt, care este motivul repetării sub formă de refren a acestor versuri. Ei bine, în ziua de 21 noiembrie, de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, în satele românești de odinioară, copiii puneau în cana cu care părinții lor luau Agheasmă la Bobotează sau în alt vas din sticlă, ramuri de măr din livadă, le turnau apă și le așezau în casă, lângă fereastră, să aibă lumină și căldură. În noaptea de Ajun sau chiar și de Anul Nou, crenguțele înflorite în plină iarnă erau folosite drept sorcove și îi bucurau pe toți cei care primeau colindul sau urătura.

„Bucură-te, bucuria noastră, Sfântă Pruncă, pururea Fecioară!” Așa să îi cântăm și noi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în preajma acestui mare praznic închinat Ei. Să i ne închinăm și să-i aducem prinos de cinstire pentru toate câte ne-a dat nouă clipă de clipă, în toți acești ani ai vieții noastre, și pentru toată binecuvântarea și mijlocirea pe care nădăjduim să le primim nu doar în anii care vor veni, ci și în vecii vecilor.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro


Puteți citi și:

Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Praznicul fecioriei curate și al nădejdii mântuirii noastre

Tropar la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului pe înțelesul copiilor

Previous Post

Viețile Sfinților – noiembrie, ziua 19

Next Post

Cel mai important e ca noi să nu ajungem lupi

Related Posts
Total
0
Share