Sfântul Nectarie al Pentapolei, făcătorul de minuni, constituie pentru zilele noastre ale veacului al XXI lea, un dar al lui Dumnezeu pentru lume. Scrierile sale sunt rezultatul trăirii sale cuvioase.
Din „GLASUL PĂRINȚILOR” al Sfintei Mănăstiri Paraklitou vă punem de față textul de mai jos al Sfântului Nectarie:
„Scopul vieții noastre este să devenim desăvârșiți și sfinți. Să ne arătăm fii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai Împărăției Cerurilor. Să luăm aminte ca nu cumva de dragul vieții de acum, să ne lipsim de cea viitoare; ca nu cumva din pricina grijilor și preocupărilor, să neglijăm scopul vieții noastre.
Postul, privegherea și rugăciunea nu aduc de la ele însele roadele dorite, pentru că ele nu sunt scopul vieții noastre, ci constituie mijloace pentru a izbuti scopul.
Împodobiți-vă făcliile voastre cu virtuți. Nevoiți-vă să lepădați patimile sufletului. Curățați-vă inima de orice murdărie și păstrați-o neprihănită, ca să vină și să se sălășluiască înlăuntrul ei Domnul și să vă inunde Sfântul Duh cu dumnezeieștile daruri.
Fiii mei iubiți, toată îndeletnicirea și grija voastră aceasta să fie. Aceasta să constituie scopul și dorința voastră neîncetată. Pentru aceasta să vă rugați lui Dumnezeu.
Să-L căutați în fiecare zi pe Domnul, dar în inima voastră, iar nu în afara ei. Și atunci când Îl veți afla, stați cu frică și cu cutremur înaintea Lui, ca Heruvimii și Serafimii, căci inima voastră a devenit tron al lui Dumnezeu. Dar pentru a-L afla pe Domnul, smeriți-vă până la pământ, pentru că Domnul se scârbește de cei mândri și îi iubește și îi cercetează pe cei smeriți cu inima. Dacă te nevoiești cu nevoința cea bună, Dumnezeu te va întări. În nevoință vom localiza neputințele, lipsurile și greșelile noastre. Ea este oglinda stării noastre duhovnicești. Cel care nu s-a nevoit, nu s-a cunoscut pe sine.
Luați aminte și la cele mai mici greșeli. Dacă din neatenție vi s-ar întâmpla să faceți un oarecare păcat, nu deznădăjduiți, ci sculați-vă repede și cădeți înaintea lui Dumnezeu, Care are puterea să vă ridice.
Înlăuntrul nostru avem neputințe, patimi și păcate adânc înrădăcinate, multe sunt și moștenite. Toate acestea nu se taie cu o mișcare spasmodică, nici cu neliniștea sau cu o profundă mâhnire, ci cu răbdare și stăruință, cu bărbăție, grijă și luare-aminte.
Întristarea exagerată ascunde înlăuntrul ei mândrie. De aceea este vătămătoare și primejdioasă și de multe ori este ațâțată de diavolul, ca să întrerupă călătoria nevoitorului.
Calea care duce la desăvârșire este lungă. Rugați-vă lui Dumnezeu ca să vă întărească. Înfruntați cu răbdare căderile voastre și, după ce vă veți scula în grabă, să alergați și să nu stați, ca și copiii, în locul unde ați căzut, plângând și tânguindu-vă nemângâiați.
Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Nu deznădăjduiți dacă cădeți mereu în păcate vechi. Multe dintre ele sunt din firea lor puternice și primesc putere și din pricina obișnuinței. Însă odată cu trecerea timpului și prin sârguință, se biruiesc. Nimic să nu vă arunce în deznădejde.
