În mai 1989, Părintele Paisie a făcut a doua călătorie, mai lungă decât prima, în satele de pomaci din Tracia. A mers cu mașina unui tânăr cunoscut de-al său și, când au ajuns acolo, au luat împreună cu ei și doi pomaci, care deveniseră creștini și îl vizitau adesea pe Stareț.
Au cerut binecuvântare de la mitropolit și apoi au pornit în călătorie. Bunătatea Părintelui Paisie le „vorbea” inimilor simple ale acestor oameni. Și, fiindcă auziseră că nașul lui era Sfânt și că în patria lui, Farasa, acesta făcuse multe minuni chiar și cu musulmanii, toți voiau să-l vadă și-l chemau în casele lor. Cei care erau din alt sat îl rugau să viziteze și satul lor. În casa unde mergea se adunau și vecini, uneori treizeci, alteori cincizeci de musulmani, ca să audă ceva din gura sa.
Iar el le spunea:
Dumnezeu ne iubește pe toți. Și voi sunteți copii ai lui Dumnezeu. Un musulman care devine creștin se poate mântui mai ușor decât unul care a fost creștin de mic, pentru că musulmanul nu știe nimic și, venind la Ortodoxie, le învață pe toate de la început și devine mai bun. Voi, dacă Îl mărturisiți pe Hristos, veți fi într-o poziție mai bună decât noi, pentru că noi le știm pe toate și, din nefericire, nu le punem în lucrare.
În timp ce străbătea satele, oamenii se adunau în jurul său și el îi privea cu milostivire, le împărțea caramele copilașilor și vorbea cu toți.
O musulmană, care se hotărâse să se boteze creștină, s-a apropiat de el și l-a întrebat:
– Eu nu știu nimic. Cum să mă rog?
– Cum te rogi? a întrebat-o.
– Păi, zic doar atât: „Doamne miluiește”, a răspuns femeia.
– Așa să te rogi mereu, a sfătuit-o Cuviosul.
Extras din Sfântul Paisie Aghioritul – Editura Evanghelismos.
