În fiecare an, în data de 25 martie, creștinii ortodocși din toate colțurile lumii sărbătoresc, Slăvitul Praznic al Bunei Vestiri, în amintirea momentului tainic în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a primit cea mai bună veste pe care a primit-o cineva, în toată istoria mântuirii noastre: aceea că va naște pe Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel care va izbăvi lumea de păcat prin propria-I jertfă de pe dealul Golgotei.
Motivul sau temeiul scripturistic al acestei sărbători îl regăsim foarte ușor în Sfânta Scriptură: în primul capitol al Evangheliei după Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, unde citim că, la șase luni de la zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, Sfântul Arhanghel Gavriil a fost trimis din nou pe pământ spre a da de veste, de această dată în orașul Nazaret din Galileea, la o fecioară pe nume Maria: Şi intrând Îngerul la ea, a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1, 28).
Pentru că nu toți dintre noi cunoaștem care este semnificația simbolurilor prezente în Icoanele bizantine ale Bunei Vestiri, dar și ținând cont de faptul că am primit această întrebare în repetate rânduri […], am hotărât să dedicăm câteva rânduri acestui subiect și să explicăm, pe scurt, înțelesurile pe care le „tăinuiește” Icoana hramului din ziua de 25 martie.
Ieromonahul Dionisie din Furna, autorul volumului „Erminia picturii bizantine” – cartea de căpătâi a oricărui pictor, arată că, în general, în Icoanele Bunei Vestiri, Maica Domnului stă în picioare în fața unui scaun, cu capul ușor înclinat. În mâna stângă ţine un fus înfășurat cu mătase; mâna dreaptă deschisă e întinsă către Înger. Deasupra casei se zugrăvește cerul şi din acesta iese Sfântul Duh, ca o rază peste capul Preasfintei, în acest mod Maica Domnului arătându-se mijlocitoare între lumea pământească și cea a Împărăției Cerești. Dincolo de aceste detalii, însă, merită să ne îndreptăm atenția către câteva elemente prezente în Icoană și care ascund unele semnificații interesante:
1. Crinul: Încă din primele secole creștine, floarea de crin a fost asociată, după tradiție, cu slăvitul praznic al Bunei Vestiri. În unele Icoane ale praznicului din 25 martie, Sfântul Gavriil poartă în mână o floare de crin, ca simbol al curăţiei şi al frumuseţii, dar și Învierii lui Hristos și al nădejdii moștenirii vieții celei de veci. Se spune că Ucenicii au împodobit cu crini albi mormântul Maicii Domnului, flori despre care se spune că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu le aprecia mult în timpul vieții. Potrivit tradiției, frunzele crinului simbolizează smerenia ei, fiind ușor aplecate în jos, iar petalele albe – pururea fecioria și bunătatea.
2. Fusul Maicii Domnului: În unele Icoane, Maica Domnului este reprezentată ținând în mână un fus sau torcând, în momentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil o surprinde cu vestea cea minunată. Pe acel fus, Maica Domnului deapănă purpură (material textil colorat roșu-închis spre violet, extras în vechime dintr-o moluscă, iar astăzi preparat pe cale sintetică). Tradiția spune că, în acea clipă, Maica Domnului lucra pentru a țese perdeaua Templului, locul unic şi sfânt de închinare a poporului Vechiului Legământ. Pe de o parte, iconografii spun că acest detaliu le lasă să înțelegem faptul că, dincolo de viața isihastă pe care a dus-o la Templu, Maica Domnului nu a lăsat la o parte îndeletnicirile zilnice, făcând ascultare și lucrând mereu. Pe de altă parte, teologia dă acestui detaliu și o interpretare mult mai profunda. Știm că Templul era împărțit în două: „Sfânta” era încăperea în care preotul intra ca să tămâieze, iar în Sfânta Sfintelor doar arhiereul intra, o singură dată pe an, în ziua ispășirii. Cele două încăperi erau despărțite printr-o catapeteasmă realizată din materiale textile, pe care erau brodate chipuri de Heruvimi. Revenind la ideea noastră, prezența fusului în Icoane ne amintește de faptul că, Maica lui Dumnezeu este, în sens teologic și metaforic, chiar un soi de perdea de purpură, care prin Întruparea Mântuitorului, nu mai separă oamenii de Dumnezeu, așa cum făcea perdeaua sau catapeteasma veterotestamentară, ci îi unește și îi împacă pe toți cu Hristos.
3. Toiagul: Sfântul Arhanghel Gavriil este zugrăvit purtând tunică și mantie, dar și elemente care țin de înveșmântarea diaconilor, precum stiharul sau orarul. Important de menționat aici este și toiagul prezent în Icoana Bunei Vestiri, simbol al autorității pe care a primit-o de la Dumnezeu, fiind mesagerul Său de încredere. Arhanghelul Gavriil ține mâna dreaptă întinsă, simbolizând binecuvântarea pe care i-o dă Preasfintei Fecioare Maria prin vestea minunată, dar și o aripă aflată încă în aer, iar cealaltă, lăsată în jos, detaliu care simbolizează ideea că Arhanghelul Gavriil este mereu prins între cele două lumi, fiind tâlcuitorul voii lui Dumnezeu și cel care aduce oamenilor de pe pământ veștile cele bune. De asemenea, faptul că Sfântul Arhanghel Gavriil ține mâna întinsă ne sugerează că urmează să vestească ceva, să anunțe o veste importantă, gest care ne amintește tuturor de cel al diaconului care ridică orarul atunci când, în cadrul slujbelor, începe să rostească ecteniile.
4. Tronul: Maica Domnului apare în Icoană stând așezată pe un tron cu baldachin, având picioarele sprijinite pe un piedestal, evidenţiind superioritatea ei asupra Îngerului. Detaliul acesta al tronului ne trimite cu gândul la faptul că Fecioara devine „templu” al Celui Preaînalt, după cum arată imnografia, dar și mulți dintre Sfinții Părinți ai Bisericii noastre. Spre exemplu, Sfântul Ioan Damaschin o compară pe Maica Domnului cu „Tronul cel împărătesc, în jurul căruia stau Îngerii de strajă, contemplând pe Stăpânul și Creatorul lor”, iar în Acatistul Icoanei Maicii Domnului de la Nicula spunem cu toții: „Bucură-te, scară de aur ce uneşti cerul cu pământul; Bucură-te, că numai Tu Te-ai făcut tron Înţelepciunii […]; Bucură-te, Maica Domnului, apărătoare nebiruită a poporului!”.
5. Cutia de lucru: Nu în ultimul rând, în unele Icoane ale Bunei Vestiri, în zona inferioară, este zugrăvită un fel de cutie, despre care specialiștii în iconografie spun că ar fi cutia de lucru a Maicii Domnului. Nu e de mirare că tradiția a inclus și acest detaliu în Icoană, întrucât cel mai probabil elementul acesta a și existat în realitate. În acest sens, avem mărturia importantă a Sfântului Epifanie, care spune că: „Fecioara era ascuţită la minte şi iubitoare de învăţătură şi nu numai Sfânta Scriptură învăţa, ci şi toarcerea linii şi a inului şi la cusături cu mătase se îndeletnicea”. De asemenea, Fericitul Ieronim menționează și el că Maica Domnului „îşi petrecea viaţa foarte cu rânduială. Pentru că de dimineaţă până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărţilor sfinte”. Acest lucru sugerează hărnicia, dar și trezvia Maicii Domnului, care a inspirat mai târziu rucodelia monahilor.
Astfel, prin toate aceste elemente și, mai ales, prin simbolistica teologică a reprezentărilor, Icoana Bunei Vestiri redă perfect vestea cea bună a mântuirii noastre. Dincolo de faptul că, de-a lungul timpului, reprezentările s-au diferențiat de la o zonă la alta, de la o școală iconografică la cealaltă, Icoana praznicului din ziua de 25 martie a rămas întotdeauna reprezentativă pentru arta bisericească ortodoxă din perspectiva mesajului dogmatic pe care îl transmite, indiferent de culori sau vopsele, perspective sau proporții: „Taina cea din veac ascunsă”, necunoscută nici de Îngeri și nici de oameni, a venirii lui Iisus Hristos pe pământ.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
