Mitropolitul Augustin Kantiotis
La Utrenia din Lunea cea Mare, Biserica ne amintește de smochinul uscat, despre care se vorbește în Evanghelie (vezi Matei 21, 18-22). Hristos a rămas toată ziua intrării în Ierusalim, în slăvita Cetate. De îndată însă ce s-a înserat, a plecat. Era primejdios, căci în Cetate existau răufăcători, cu suflete nelegiute. De aceea preferă pustia. Mai bine cu animalele sălbatice, decât cu oameni răi.
Hristos a ieșit cu Ucenicii Săi în mijlocul naturii; acolo a înnoptat și acolo se ruga. Când s-a luminat de ziuă, a pornit din nou spre Ierusalim. Deși știa că va suferi Patimi și va fi răstignit, era hotărât să Se jertfească și și să-Și verse Sângele Său pentru mântuirea lumii. Să nu ni se pară ciudat aceasta. Era Dumnezeu desăvârșit, dar era și Om desăvârșit. De aceea și suferea foame, sete, oboseală și avea nevoie de somn, precum noi. Acestea se numesc patimi
Acesta, așadar, Care hrănește lumea întreagă, acum flămânzește. Și așa cum mergea, a văzut un smochin. Se apropie, Își întinde preacuratele Sale mâini și caută să afle rod. Dar nu a găsit. Și atunci din buzele Sale a ieșit blestemul. „De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac”. Și smochinul s-a uscat îndată. Frunzele s-au veștejit, seva s-a uscat, ramurile și tulpina erau bune doar pentru foc.
„De ce Hristos, va întreba cineva, a făcut rău smochinului? A greșit cu ceva?”.
Hristos în toată viața Sa nu a făcut niciodată rău. Odată cei din neamul Lui au luat pietre ca să arunce în El, altădată gadarenii L-au alungat, alții L-au defăimat. Dar pe nimeni nu a pedepsit, deși putea să o facă. Chiar și pe Cruce fiind, S-a rugat pentru cei ce-L răstigneau. Dar deși nu a pedepsit vreun om, a dat două dovezi ale puterii Sale de a pedepsi; căci Hristos nu este numai Dragoste, ci este și Drept Judecător – „și dreptatea a iubit” (Psalmul 10, 7). Prin urmare, încununează binele și pedepsește răul. Așadar, dovezi ale puterii Sale pedepsitoare sunt două exemple în Sfânta Scriptură. Primul este atunci când a îngăduit demonilor să intre în turma de porci, pe care îi hrăneau gadarenii. Porcii s-au aruncat în mare și s-au înecat. Era pedeapsa pentru lăcomia acelor oameni. Celălalt este cel din Evanghelia de astăzi. A uscat smochinul, ca să ne dea o învățătură. Care învățătură?
Nu o spun eu, ci Platon. Omul este copac, cu diferența că copacul nu simte, pe când el simte, are rațiune. Așa cum copacul are rădăcină, tot astfel și omul are rădăcină. Rădăcina pomului este jos în pământ, pe când cea a omului este sus în Cer. Omul este legat de Dumnezeu și de la El își are suflarea. Dacă se taie această rădăcină, omul devine asemenea unui dobitoc. Dar să vedem și alte asemănări: copacul are frunze, dar și omul are frunze. „Frunzele” omului sunt cuvintele lui cele bune. Copacul are flori, dar și omul are flori. „Florile” sale sunt sentimentele nobile și dorințele lui cele bune. Copacul are roade și mai ales pentru ele și există. Dar și omul are roade, iar acestea sunt faptele lui cele bune.
Apoi vedem că smochinul uscat este simbolul anumitor oameni. Care sunt aceștia? Simbolizează în primul rând sinagoga iudaică. Ce făceau iudeii și mai ales conducătorii lor, fariseii? Aveau templu, aduceau în fiecare zi jertfe, posteau cu asprime, făceau rugăciuni îndelungi, milostenii în văzul lumii. Pe toate le aveau, dar pe Dumnezeu nu-L aveau. Iar dovada este Hristos, pe Care L-au răstignit.
Erau așadar fățarnici. Și smochinul este simbol al iudeilor fățarnici, care înfățișau o măreție exterioară, dar în lăuntrul lor nu aveau nimic. Semănau, așa cum le spusese Hristos, cu mormintele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, dar pe dinlăuntru sunt pline de oasele morților și de toată necurăția. Așadar, smochinul este simbolul întregului iudaism, pe care Dumnezeu l-a lepădat.
Și ceea ce a spus Hristos „Să nu mai fie rod din tine în veac” este și o profeție. Până astăzi vedem că pomul numit Israel este fără roadă, iar în lume rolul lui este distrugător. Nimic pozitiv nu a arătat și de aceea nici nu atrage simpatia celorlalte popoare. Cu aceste cuvinte nu osândim acest popor, căci știm că într-o bună zi acești israelți se vor pocăi și vor crede și ei în Hristos. Dar până acum sunt smochin uscat; numai roade amare au oferit lumii.
Dar Dumnezeu a sădit Israilul în Vechiul Testament, ca să fie pom roditor, creator de civilizație și luminării omenirii, fiind cel dintâi care a primit cunoașterea lui Dumnezeu.
În sfârșit, smochinul uscat simbolizează și fiecare pseudo-creștin, care are numai frunze și flori, dar nu și roade. Astfel de creștini ai veacului nostru sunt cei care poartă doar numele. Se poate să vină în Biserică, să se închine la icoane, să aprindă și câte o lumânare, să postească puțin, să facă câteva îndatoriri tipiconale. Dar toate acestea sunt doar frunzele. Și frunzele sunt pentru a da rod. Și ele sunt necesare, dar nu de ajuns. Creștinul trebuie să dea și roade. Iar roadele sunt faptele, jertfele, lepădarea de sine, păzirea poruncilor, nevoința pentru dragoste, dreptate, sfințenie.
