Ierom. Savatie Baştovoi
Există atîtea dezbateri, de la apocatastaza lui Origen pînă la psihoterapeutele de internet care ne spun că iadul nu există. Ideea de iad, spun ei, nu este compatibilă cu dragostea lui Dumnezeu.
Pentru aceștia și pe înțelesul lor, putem spune și noi că iadul nu există, căci pentru omul pătimaș e destul să fie dus în Rai pentru a se simți ca în iad.
Gîndiți-vă numai că în Rai nu există nimic din obiectul plăcerilor pămîntești: nici fripturi, nici beții, nici zgomotul de cluburi, nici lene, nici răzbunare, nici trufie, nici admiratori, nici lingușitori, nici mîngîieri, nici vreo altă dulceață și amețeală omenească. Sufletul va dori în continuare toate acestea, dar nu le va avea în veci. Sfîntul Grigore Dialogul (apropo, autorul liturghiei Darurilor înainte sfințite ce se slujește în perioada Postului Mare) spune în Dialogurile despre moarte că suferința iadului va fi pricinuită de incapacitatea păcătoșilor de a-și satisface poftele, adică un sevraj veșnic.
Pentru a înțelege cum se vor simți păcătoșii în Rai, mergeți la o priveghere, deschideți o psaltire, încingeți-vă cu post. Dacă nu simțim bucurie și eliberare de la slujbe, încă nu sîntem pentru Rai.
Sufletul nostru este asemenea trupului nostru: la cei duhovnicești și trupul se spiritualizează, iar la cei pătimași și sufletul se împuținează, dorind doar cele trupești.
Sfîntul Macarie cel Mare scria că fiecare din noi urmează a se naște pentru Rai, oarecum asemănător cu nașterea pe pămînt, unde am cunoscut creșterea de la mic la mare și unde, mai întîi, mădularele noastre erau neputincioase și slabe și doar prin creștere și exersare am ajuns să putem merge, lucra și chiar a stăpîni meșteșuguri.
Cei care exersează mai mult, sînt mai îndemînateci, precum sînt sportivii sau artiștii, pe cînd cei care nu își folosesc corpurile după cuviință, pot ajunge la atrofierea mușchilor, după cum vedem la persoanele bolnave de obezitate sau care au suferit vreun accident. Tot așa, spune Sîntul Macarie, sufletul își desăvîrșeșete “mădularele” (simțurile) pentru viața viitoare și dulcețile Raiului pe care păcătoșii nu le vor putea simți. Desfătarea și lumina Sfinților vor fi pentru păcătoși chin și întuneric, iar invidia și nemulțumirea, atît de proprie firii căzute, vor face ca bucuria celor din jur să îi ardă ca niște flăcări.
Iată că avem, de pe acum, un criteriu după care ne putem da seama în ce măsura Raiul va fi sau nu va fi un loc al bucuriei veșnice pentru noi.
