Preot Ioan Istrati
Asta e întrebarea celor mai mulți dintre oamenii botezați în numele Sfintei Treimi, morți și înviați cu Hristos în apa Botezului, unși cu Sfântul și Marele Mir ca niște Biserici și hrăniți cu Dumnezeu în Euharistie.
Noi vrem ca pe Dumnezeu să-L punem într-un cui, undeva departe de noi, într-un insectar, să nu ne deranjeze prea mult, exilat undeva la periferia ființei noastre, unde să-I spunem un Tatăl nostru scurt. Să ne lase în pace să ne afundăm în oceanul plăcerilor. Două ore pe săptămână la Liturghie Îi ajung, e deja prea mult. Două Spovedanii pe an e suficient, o Cruce schițată în fața unei Biserici. Și cam gata. Să ne dea sănătate, un miliard de daruri că are de unde. 99% dintre cei întrebați de mine la Spovedanie dacă se roagă, spun:
– Da, Părinte, zic Tatăl nostru dimineața și seara.
Ce tot vrea de la noi? Și popii ăștia indigești și imposibili tot latră a pustiu la nesfârșit. Un film de două ore e puțin, dar o rugăciune de două ore se scurge carnea pe noi. O emisiune cretină cu țâțe e mai importantă decât o Liturghie în care se deschid Cerurile si ne hrănim cu Sângele lui Dumnezeu.
Creștinismul minimalist, superstițios, regulativ, normativ, plin de tradiții neînțelese făcute mecanic, c-așa am auzit, c-așa ne-am pomenit, asta e din multe păcate credința celor mai mulți.
Vă spun ce vrea Dumnezeu de la noi. Vrea să trăim și să murim pentru El, așa cum El a trăit și a murit pentru noi. Vrea să ne îndrăgostim fără de hotar de El, să nu mai putem viețui nicio secundă fără îmbrățișarea Lui care zidește galaxiile de iubire. Vrea să ne cufundăm în El cu totul, să ne sfărâmăm viața de nimic, așa cum El S-a sfărâmat pe Cruce pentru noi. Vrea să ne schimbăm viața definitiv și devastator, să sfâșiem catapeteasma după care ne-am ascuns de iubirea și de Sângele Lui. Vrea să zdrobim trecutul și viitorul nostru de Piatra Ființei Lui, să ne plângem viața sau mai degrabă moartea în care zăcem, să ne cutremurăm de îndurările Lui. Să Îi strângem picioarele însângerate în brațe și să nu-I mai dăm drumul o veșnicie. Să ucidem lumea spurcată din noi cu scrâșnire de dinți, ca Maria Magdalena și ca Maria Egipteanca.
Ceea ce îngrozitor de trist e faptul că noi, neam de iude netrebnice, Îl trădăm pe Hristos în fiecare clipă de ușurătate, de judecată a celuilalt, de ură, de plăcere porcească.
Dumnezeu vrea ca noi să fim Sfinți, și noi suntem niște nimicuri. Și totuși nu încetează să ne iubească infinit, de pe Crucea pe care L-am suit cu indiferența noastră.
