– Ți-am spus istorioara cu ceaiul, morcovul și oul?
Nepoțica răspunse că nu.
– Ascultă așadar! A început bunicul. Odată un om se plângea că avea chinuri multe. L-a chemat, o stareță înțeleaptă, a pus o oală cu apă la fiert și a aruncat în ea să fiarbă un morcov și un ou. După ce au fiert bine, a făcut puțin ceai de munte și l-a întrebat pe om ce vede.
– Un morcov care s-a muiat de la fiert și un ou tare, a răspuns acela.
– Și ce miroase? A întrebat stareța.
– Miroase a ceai de munte.
– Așadar, necazurile și întristările seamănă cu apa care fierbe. Există oameni care se simt puternici, dar atunci când îi ajung necazurile, ai zice că se afundă în apă fiartă, precum morcovul, care se înmoaie și nu mai are putere deloc. Alții seamănă cu oul. Înlăuntrul lor sunt neputincioși și au doar o coajă pe dinafară, care-i protejează. Când vin vremuri grele, e ca și cum ar cădea în apă fiartă precum oul și, precum acesta, devin înlăutrul lor tari. Dar sunt și alții care seamănă cu ceaiul. Când dau peste suferințe, sunt ca și aceia care cad în apă fiartă, dar nici nu se întăresc, nici nu se înmoaie. Schimbă doar apa în ceai de munte, care răspândește mireasmă. Și se bucură de mireasma lor toți cei care sunt în preajmă. Necazurile și întristările le transformă în cunoaștere, bunătate și bucurie. Mergi, așadar, cu bine, îi spuse stareța, și îngrijește-te să fii precum ceaiul.
