7. A Sfântului Efrem
Frate, de vrei să ajungi monah, pune-ţi întâi de toate în cuget că de acum te-ai mutat din viaţa aceasta şi socoteşte această lume şi slava ei asemenea unei colibe părăsite. Dacă nu te pregăteşti aşa dinainte pe tine însuţi, nu-ţi va fi cu putinţă să vieţuieşti după rânduiala monahilor, să biruieşti patimile şi poftele lumeşti, care îi pogoară pe oameni în pierzanie. Căci e nemincinos Cel care zice: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Cel ce vrea să-şi găsească sufletul îl va pierde; dar cel care îl va pierde pentru Mine îl va afla (Mt.16,24-25). Să ştii că celui care vine la Domnul îi ies în cale ispite, necazuri, osteneală, akedie, golătate, strâmtorare, dispreţ şi cele asemenea lor. Căci prin ele se cearcă răbdarea omului şi se vădeşte dorul lui de Dumnezeu. Acela care din toată inima se pune sub cârmuirea proestosului[i] său după Dumnezeu e mai mult decât biruitor în toate cele amintite. Căci Domnul cere de la noi numai hotărâre desăvârşită, dându-ne tărie şi biruinţă, după cum e scris: Apărător este tuturor celor ce nădăjduiesc într-însul (Ps. 17,31).
Acestea aşadar ţi le-am spus mai dinainte, pentru ca nu cumva intrând [în viaţa călugărească] şi întâlnindu-le, să zici cu căinţă: „Nu ştiam că mi se vor întâmpla asemenea lucruri”. Iată, ţi s-au făcut cunoscute cele ce-ţi vor ieşi în cale, pentru ca şi tu să-ţi găteşti mai dinainte cugetul. Căci nu-i greu să pui temelia, ci să isprăveşti zidirea. Cu cât aceasta se înalţă mai mult, cu atât mai multă osteneală pricinuieşte meşterului, până la împlinirea lucrării. Ascultă glasul mântuitor care zice: Cine dintre voi, vrând să zidească un turn, nu stă mai întâi şi îşi face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l termine? Ca nu cumva, punându-i temelia şi neputând să-l isprăvească, toţi cei care vor vedea să înceapă a-l lua în râs, zicând: „Acest om a început să zidească şi n-a putut isprăvi!” Lc.14,28-30.
Războiul oştenilor e scurt; al monahului, însă, până ce pleacă la Domnul. De aceea se cuvine să începi lucrarea cu toată sârguinţa, răbdarea şi trezvia. Iubite, de încerci să junghii un leu, apucă-1 zdravăn, ca nu cumva să-ţi zdrobească oasele ca pe un vas de lut. Iar de te arunci în mare, nu te împuţina cu sufletul până când ieşi pe uscat, ca să nu te duci la fund ca o piatră. Astăzi, când vii la călugărie[ii] şi eşti întrebat, nu răspunde „toate le voi răbda”, iar mâine să te lepezi cu fapta. Căci îngerii lui Dumnezeu sunt de faţă în chip nevăzut şi aud toate câte ies de pe buzele tale. Vezi, iubite, că nimeni nu te sileşte, ci de bună voie şi cu adevărat făgăduieşti; aşa că şi de acum încolo nu-ţi tăgădui legămintele către Dumnezeu, fiindcă El îi va pierde pe toţi cei ce grăiesc minciuna (Ps.5,7).
Iubite, de pui început bun, vei vieţui şi la bătrâneţe bine-plăcând; şi vei fi asemenea unui luminător strălucind multora pe calea Domnului. Pune deci temelie trainică, ca să se înalţe mult zidirea.
Dacă venind în monahism ai lepădat un nume însemnat în lumea aceasta deşartă, te păzeşte de dracul cugetării înalte de sine, ca să nu fii stăpânit de el şi pogorât în pierzanie. Nu-i ruşinos să trăieşti în supunere întru Domnul şi cu propriile-ţi mâini să lucrezi binele. Căci mica strâmtorare şi necazul ce rabzi pentru Domnul, ţi se vor face pricinuitoare vieţii veşnice. Şi ce să spun mai mult? Precum unul care schimbă o drahmă pe zece mii de talanţi[iii] de aur, la fel e toată strâmtorarea vieţii călugăreşti faţă de slava care se va descoperi celor ce se luptă şi se ostenesc. Aşa că dai lucruri mici şi primeşti în schimb lucruri mari.
Dacă eşti dat unui frate în ascultare de către proestos, nu spune în cugetul tău: „Eu sunt fiu al unor părinţi de seamă şi luminaţi, în vreme ce acesta-i odraslă de oameni de rând, prăpădiţi şi cerşetori; ba poate-i chiar din neam de robi”. Sau: „Nu-i deprins cu înţelepciunea lumii pe când eu o ştiu; cum aş putea să mă supun unuia ca el? De fac asta, mi-e ocară”. Nu cugeta aşa, iubite, căci nu-i gândul cel înţelept. Cel care gândeşte în acest chip nu s-a dezbrăcat încă de omul cel vechi, stricat de pofte amăgitoare(Ef. 4,22). Noi, iubite, să răbdăm ca şi cum am fi fost daţi robi de către Dumnezeu fraţilor de-un suflet cu noi, ca să ne învrednicim de libertatea drepţilor. Să-L avem în minte pe Stăpânul tuturor, care, bogat fiind, a sărăcit pentru noi, ca prin sărăcia Lui să ne îmbogăţim; El care, pentru a îndrepta nebunia noastră, S-a auzit chemat şi samarinean şi demonizat[iv]. Pleacă-ţi grumazul fără ruşine sub jugul bun al Acestuia, ca să găseşti odihnă sufletului tău.
Dar ascultă şi o pildă nimerită: Doi luptători au venit odată împreună să se întreacă cu doi potrivnici. Unul dintre ei purta veşmânt strălucitor, iar celălalt sărăcăcios, dar amândoi s-au dezbrăcat de straie şi au intrat goi în arenă. Oare cel care şi-a scos haina strălucitoare o aduce spre ajutor în luptă împotriva potrivnicului? Sau mai degrabă o leapădă – ca nefolositoare în înfruntare – şi îşi arată bărbăţia, meşteşugul şi tăria împotriva vrăjmaşului? Deci aşa şi tu: nu cugeta la cele pe care le-ai părăsit, căci fiecare a lăsat ce a avut şi s-a dezbrăcat de omul vechi, ca să se înveşmânteze cu cel nou. Ci apucă smerita cugetare, ştiind că ai intrat în luptă gol, la fel cu ceilalţi luptători. Nu te trufi nici cu înţelepciunea lumească, căci înţelepciunea lumii nebunie este în faţa lui Dumnezeu (Co.3,19); şi iarăşi: Cel ce zice între voi că e înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept (Co.3,18).
Uită-ţi viaţa de mai înainte, pentru ca şi iertarea păcatelor de atunci să o poţi cere cu îndrăzneală de la Dumnezeu. Smerindu-ţi cugetul, adună bogăţie neîmpuţinată, prin slujirea către fraţi şi rodul ce vine din ea. De cureţi curtea de gunoi, sârguieşte-te să-ţi cureţi şi omul lăuntric de poftele lumeşti. Iar de cureţi cenuşa din bucătărie, adu-ţi aminte de prorocul care spune: Cenuşă mâneam în loc de pâine şi băutura cu plângere mi-o amestecam (Ps.101,10). Văzând focul material[v], cugetă la flacăra veşnică ce îi va mistui pe păcătoşi şi plângi pentru păcate. Şi orice faci, fă cu smerenie şi gând bun, fiindcă aşa vei avea mult folos şi vei atrage harul lui Dumnezeu asupra ta. Căci Domnul le stă împotrivă celor mândri, dar celor smeriţi le dă har (Pr.3,34).
Iar de te şi osteneşti mult, cugetă la cei încercaţi în surghiun, în mine sau robie amară, şi supune-te proestosului tău întru Domnul. Căci robia ce înduri pentru Dumnezeu nu este după rânduiala omenească. Cine dar, necinstit sau ostenind vreodată pentru împărat, nu socoteşte ocara mai degrabă cinste, iar osteneala tihnă? Dacă nu alegem să îndurăm pentru Domnul necinstire sau osteneală, pentru ce am mai ieşit din lume?
Iubite, cine-i vrednic şi fericit să pătimească pentru Acesta? Dacă rabzi ceva pentru El, cunoaşte că dai lucruri mici şi iei mari în schimb. Aşa că avem trebuinţă de răbdare, ca făcând voia lui Dumnezeu să dobândim făgăduinţa; căci a spus: Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. (Mt.10,22).
Iar dacă aceia care au lepădat ranguri strălucite trebuie să cugete atât de smerit, cu cât mai mult cei care vin la petrecerea călugărească de la vieţuire amărâtă şi vrednică de milă trebuie să se nesocotească pe ei înşişi şi niciodată să nu se semeţească, chiar de se întâmplă să fie cinstiţi mai mult decât alţii? Dimpotrivă, se cuvine să arate toată blândeţea şi smerenia, aducându-şi aminte şi cugetând neîncetat la facerile de bine ale Domnului, din ce strâmtorare a veacului acestuia i-a smuls. Ca nu cumva, împrăştiindu-se cu mintea şi uitând necinstea lor de mai-nainte, să se umple de îngâmfare şi să audă de la Binefăcător, ca nişte nemulţumitori, spusa din psalm: Şi omul în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor (Ps.48,12).
Aşadar, iubiţilor, să-I slujim Domnului cu multă smerenie în toate zilele noastre, Celui ce ridică de la pământ pe sărac şi din gunoi înalţă pe sărman (Ps.112,7); ca şi după sfârşit să ne învrednicească de slava celor blânzi şi smeriţi. Fiindcă stă scris: Domnul răsplăteşte celor ce se mândresc cu prisosinţă (Ps.30,24).
[i] Proestos – conducător, întăi-stătător. Termenul grecesc e folosit în limbajul bisericesc fie pentru episcop, fie pentru preotul care are întâietate într-un sobor liturgic (deci preotul slujitor), ori – aşa cum e cazul aici – pentru Stareţul (Bătrânul) unei obşti mănăstireşti
[ii] Litt. „Când stai în faţa uşilor”.
[iii] Drahma şi talantul – unităţi monetare de aur, prima cântărind 4 gr., iar a doua aprox. 49 kg
[iv] Au răspuns iudeii şi I-au zis: Oare nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon? (In.8,48).
[v] Litt. „stricăcios”.
Fragment din cartea EVERGHETINOS – Ediție Bilingva 2010 Sfânta Mare Mănăstire Vatoped vol. II, Tema 26
