O povestire educativă
Deși este un basm, are însă un înțeles adânc.
Erau odată într-o pădure trei copaci. Fiecare dintre ei avea pentru el însuși o dorință – o perspectivă.
Primul copac dorea ca la un moment dat să se învrednicească să devină un cufăr prețios, sculptat, frumos ornat, în care să se păstreze o comoară de mare preț. Aceasta era dorința și perspectiva sa.
Al doilea copac voia să se învrednicească să devină, în mâinile unul bun marinar, o corabie mare, frumoasă, măreață, care să transporte regi și persoane oficiale; care să facă călătorii cu persoane din înalta societate.
Al treilea copac spunea că singurul lucru pe care îl dorește este să devină copacul cel mai înalt și mai puternic din pădure, astfel încât oamenii, care vor vedea înălțimea lui în vârful dealului, să se gândească la Cer și la Dumnezeu.
Anii au trecut și lucrurile au evoluat cu totul diferit. Au mers tăietorii de lemne și au tăiat primul copac. Și, deși plănuise să devină un cufăr frumos sculptat pentru păstrarea comorilor, lemnarul l-a făcut iesle pentru hrana animalelor.
Al doilea copac, care dorea să devină o corabie frumoasă, ca să transporte regi, a devenit o corăbioară mică de pescuit, pe care o aveau pescarii săraci pentru pescuit.
Pe al treilea copac, care voia să rămână cel mai înalt din pădure, l-a tăiat un lemnar și l-a pus în magazia sa.
Au trecut anii și copacii, deznădăjduiți de evoluția lucrurilor, au uitat chiar și de visele lor.
Dar într-o zi, un bărbat și o femeie au intrat în grajdul în care se afla acea iesle de lemn cu paie. Acolo femeia a născut un băiețel, pe care l-a pus în ieslea care era făcută din primul copac. Era Iosif cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Și astfel, în acea iesle de lemn nu au fost puse numai diamante și aurării, ci a fost așezat Însuși Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru noi. Așadar, acea iesle s-a învrednicit să primească în ea Vistieria vistieriilor, pe Însuși Dumnezeu.
În acea mică corabie de pescuit, care a fost făcută din al doilea copac, după mulți ai au intrat niște pescari, dintre care Unul, fiind obosit, S-a întins să Se culce. Corabia fiind în larg, s-a dezlănțuit o mare furtună. Corabia nefiind destul de solidă ca să reziste la valuri, ceilalți pescari L-au deșteptat pe Cel care dormea. Acela sculându-Se, a poruncit mării furtunoase, zicând: „Taci! Liniștește-te!” Și marea s-a liniștit îndată. Era Hristos împreună cu Ucenicii Săi pe Marea Galileii. Astfel și al doilea copac, ce dorea să devină o corabie mare care să transporte împărați și persoane din înalta societate, s-a învrednicit să-L ducă pe Împăratul împăraților, pe Însuși Hristos cu Ucenicii Săi.
Iar al treilea copac, care era în magazia acelui lemnar, într-o zi a fost luat și au făcut din el o cruce. Iar pe această Cruce L-au răstignit pe Hristos. Și astfel copacul acesta a devenit și mai înalt decât dorise. A ajuns până la Cer și la Dumnezeu. A devenit, așa cum spunem într-un tropar, asemenea Cerului.
În cele din urmă toți cei trei copaci din istorisirea noastră au dobândit nu numai ceea ce voiau și doreau, ci cu neasemănare mai mult. Nu însă în felul cum și-au închipuit și plănuit.
Această istorioară ne spune că:
Nu cunoaștem care este voia lui Dumnezeu cu noi. Trebuie însă să nu uităm niciodată că ceea ce ne pregătește Dumnezeu este totdeauna mai de preferat și mai folositor pentru noi.
Este bine să ne facem visuri. Însă să nu uităm că lucrurile nu se desfășoară așa cum am vrea noi și că Dumnezeu le rânduiește astfel, încât ele se fac mai bune decât ne-am putea închipui noi.
CONCLUZIA:
Să avem credință. Credință și încredere în Dumnezeu.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu
