A fost odată ca niciodată un fermier înțelept. El folosea două găletușe pe care și le așeza în spate cu ajutorul unui băț gros. Una dintre găleți avea o mică fisură, astfel încât omul nostru ajungea acasă cu o căldare plină și cealaltă goală pe trei sferturi. Acest lucru s-a petrecut vreme de doi ani.
Desigur, găletușa cea bună era mândră de realizările ei. Cea cu defect, însă, era rușinată de imperfecțiunea sa, și se simțea mizerabil pentru că, în tot acest timp, nu adusese decât un sfert din cantitatea de apă. Ea n-a mai rezistat, și i-a spus omului:
– Îmi este atât de rușine de mine… Îmi cer iertare!
– De ce?, a întrebat omul. De ce ți-e rușine?
– N-am fost în stare în acești doi ani să aduc decât un sfert din cantitate, datorită crăpăturii… Din cauza mea, ai făcut multe drumuri în plus.
Omului i s-a făcut milă de biata căldare și i-a spus cu blândețe în glas:
– Te rog să privești ce flori frumoase sunt pe marginea drumului.
Căldărușa cea mâhnită a observat cât de multe și minunate erau florile din drumul lor. A uitat pe loc de necazul ei. Când au ajuns în casă, ea se întristă din nou, văzând că iar e aproape goală.
Fermierul i-a spus atunci:
– Ai observat că toate acele superbe flori au crescut numai pe partea ta? Timp de doi ani, mi-am înfrumusețat casa și viața cu aceste flori, care nu ar fi crescut niciodată dacă erai perfectă.
Tot ceea ce noi numim lipsuri sau imperfecțiuni nu sunt decât spărturile prin care darurile primite de Sus curg prin noi și rodesc frumusețe oriunde vom păși.
Sursa: Facebook – Preot Ioan Bădiliță.
