Cele mai frumoase mărțișoare

Suntem în minunatul anotimp al primăverii, al reînnoirii speranțelor uitate… în iarna gândurilor. Este vremea mărțișorului, străvechi obicei românesc, cu atâtea valențe – unele știute, altele neștiute – legate de jertfă, protecție, iubire, prosperitate, biruință în fața vicisitudinilor vieții. Găsim noi surse de bucurie pornind de la lucruri mici, cum poate fi şi acest „banal” mărțișor, oferit în dar cu drag şi purtat la piept, în dreptul inimii, cu acelaşi drag.

Ca profesor de religie, pot spune că mă bucur, ca de altfel și colegii mei, de mărțișoare nevăzute: iubirea nevinovată și sinceră a elevilor cărora le predau. Încrederea lor, privi­rea însetată de cunoaștere și lumină, cumin­țenia purtării, exprimarea fără tertipuri, toate acestea ne sunt mărțișoare, nouă profesorilor, care ne încântă inimile pentru a ne putea împlini menirea pe deplin. Pentru a nu preda obosiți și copleșiți, ci senini și înălțați deasupra grijii zilei de mâine. De aceea, îmi îndrept aten­ția acum asupra lor, a elevilor, „mărțișoa­rele” noastre dragi, care ne așteaptă atât de ne­răb­dători la fiecare oră. Ei sunt bucuria noastră.

Cuvinte ale elevilor care ne ating inima

„N-aș vrea să plecați până nu vă spun: să aveți o zi frumoasă!” Aşa ne spun mai mulți elevi, la final de oră. Așa presară ei în suflet câte o rază de soare.

„Vreau să vă spun că mi-a fost dor. Dor. Dor”, mi-a zis un copil de clasa I-a, la reve­nirea după școala online. Iar ecoul clasei se aude, rostit de ceilalți copii din clasă: „Dor! Dor! Dor!” Poate chiar le-a fost lor mai dor decât nouă.

„Pot să vă dau acest bilețel? Știu că nu e voie în pandemie. Dar îl primiți?” Un bilețel simplu, împăturit stângaci de o fetiță de clasa I-a, legat cu un șnur alb. Iar pe bilețel este scris: „Te iubesc Doamna de Religie”. Și un mic desen. Scris caligrafic, cât se poate de frumos, iar majusculele… spun tot.

„Dar nu pot să vă îmbrățișez, nu? Nu e voie…”, se mai aude, iarăși, la câte o clasă.

„Să știți că eu citesc din Biblia pentru copii. Am și aplicația pe telefon cu Biblia pentru copii. Așa mă joc eu”, spune o fetiță de clasa a II-a.

„Mulțumesc pentru lecție, mulțumesc pentru că ne învățați despre Dumnezeu”, spun unii copii la final de oră, surprinzându-mă de fiecare dată.

„Pot să vă spun o rugăciune pe care am inventat-o? E cea pe care o spun eu”, mă întrea­bă o fetiță din clasa a II-a.

„Cred că Dumnezeu îi iubește mai mult pe copii, pentru că și el a fost Copil; știe cum este, că nu e chiar ușor”, zice un băiețel din clasa pregătitoare.

Și elevii de gimnaziu uimesc prin cuvinte frumoase, mai ales în scris, când au de rea­lizat o compunere. Altfel sunt mai timizi. Se ascund, ei, „ghioceii” noștri.

„Mereu am crezut că Dumnezeu ne lu­mi­nează calea. Eu cred că are o lanternă u­riașă cu care îți indică un drum. Lanterna re­prezintă faptele bune. Tu poți să urmezi calea pe care ți-o luminează El sau o poți ignora. Până la urmă, lumina lui Dumnezeu este în viața tuturor. Este decizia ta dacă te lași ghidat de aceasta” (Andrei, clasa a VIII-a).

„Domnul Iisus Hristos este Învățătorul lumii. El Îi învăța pe oameni despre Împă­răția cerurilor. Acesta le vorbea uneori ­direct, spunându-le adevăruri clare, despre rugăciu­ne, milostenie și post. Alteori, vorbea prin pilde și povestiri pentru ca oamenii să deducă învățăturile. Iisus i-a îndemnat pe oameni să împlinească marea poruncă a iubirii, aceasta fiind cea mai importantă. Învăță­turile Domnului sunt spuse și astăzi, la ora de religie, prin intermediul profesorilor. Ele sunt foarte importante și ar trebui respectate de toți oamenii” (Ana, clasa a VI-a).

„Sunt momente în care lumea devine acromică, plină de gri. Uneori îți pierzi claritatea și orbești fără a observa. Totuși, primim culoare din când în când. Suntem luminați de natură. Toate sunt ferestre ale creației Sale. Și prin acest moment de claritate, ne continuăm viața în lumina Sa, împărţind-o pe la răscruci” (Sara, clasa a VIII-a).

„Duhul Sfânt ne aduce și ne imprimă în inimă harul și darurile lui Hristos. Noi avem nevoie de har, adică de ajutorul lui Dumnezeu, pentru a ne mântui. Harul este ­mijlocul prin care Dumnezeu coboară la noi pentru ca noi să urcăm la El. Mulți au încercat să se mântuiască fără El, dar cu mândrie nu reușim” (Andrei, clasa a VII-a).

„Biblia consemnează învățătura lui Iisus. El a spus: Eu sunt Lumina și viața lumii. El este viața lumii, deoarece El este Creatorul nostru și pentru că prin Învierea Sa noi suntem asi­gurați că vom trăi din nou și viața pe care ne-a dat-o nu este doar viață muritoare. El a povățuit: Eu le dau viață veșnică. De asemenea, Iisus a mai spus: Eu sunt Lumina lumii, cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. A mai spus: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. El este Calea, deoarece învățăturile Sale luminează calea noastră în viață. El ne-a mai îndrumat să iubim, căci atunci când înlocuiești ura cu iubirea, viața ta se îmbunătățește, iar să Îl iu­bești pe Dumnezeu înseamnă să îl iubești pe cel de lângă tine. Dumnezeu ne iubește. Comu­nică mereu cu El prin rugăciune! O forță in­credibilă este ascunsă în rugăciune. Este un mod de a ne lumina viețile și de a deveni mult mai încrezători” (Denisa, clasa a VI-a).

„Harul Duhului Sfânt este necesar pentru a putea intra în legătură cu Dumnezeu. Harul este modul prin care Dumnezeu coboară ­la om, pentru ca omul să se poată înălța la Dumnezeu. Omul, fără ajutorul harului Duhului Sfânt, nu ar avea puterea să împlinească poruncile lui Dumnezeu, iar pentru a avea acest har trebuie să aibă grijă de sufletul lui: să facă fapte bune, să fie umil și credincios. Așa cum soarele încălzește pământul, și harul Duhului Sfânt încălzește sufletul omului” (Daria, clasa a VII-a).

Și m-am întrebat: de ce copiii îi stimează atât de mult pe profesorii de religie? De fapt, ei revarsă asupra noastră din iubirea lor față de Dumnezeu și ne percep drept reprezentanți ai Lui și ai Bisericii Sale. Copiii ne iubesc pe noi pentru că Îl iubesc pe Hristos. Chiar dacă noi nu avem întotdeauna starea sau prestația cores­punzătoare, ne iartă. Mi s-a întâmplat ca după o oră absolut obișnuită (poate chiar monotonă), copiii să-mi mulțumească entuzi­as­mați, ca și cum fusese ceva extraordinar – slavă lui Dumnezeu pentru frumusețea din sufletul lor!

Acum, aflându-ne în preajma începutului Postului Paștelui, cu duh de umilință ne putem întreba, în calitate de profesori de religie: oare noi ne ridicăm la înălțimea curăției lor?

(Mirela Șova este profesoară de religie la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din București)

Prof. Mirela Șova

Sursa: http://ziarullumina.ro