Preot Alexandru Lungu
Tăcerile sunt uneori necesare. În fiecare cuvânt pe care alegi să-l așezi în inima cuiva, rupi ceva din tine. De regulă timpul tău. Mai rupi și liniștea, întrucât nu întotdeauna cuvintele sunt înțelese corect și asta te pune de multe ori în conflict cu aproapele. Totuși rugăciunea nu ți-o poate lua nimeni. Indiferent de timp, spațiu, circumstanțe, dialogul cu Dumnezeu este binevenit.
Preoția este o sabie cu două ascuţișuri. Uneori te apără, alteori te acuză. Greutatea fiecărei fapte înfăptuite de un preot cântărește diferit față de un creștin obișnuit în final. Preotul se roagă pentru mii de oameni și asta îl așează într-un conflict permanent cu vrăjmașul.
Câte capcane, prin ce situații trece inima unui preot, dacă ați înțelege cu adevărat realitatea, nimeni nu ar mai arunca cu noroi în vreun slujitor al Altarului. Iadul întreg se năpăstuiește peste lucrarea sa. Chiar și când nu o face deplin bine, pe diavol îl arde puterea cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe preot de a dezlega păcatele oamenilor și a-i ridica astfel din cele mai adânci prăpăstii.
Preotul nu este altceva decât omul care trebuie să fie tuturor toate, ca măcar pe unii să îi câștige. Rugați-vă și pentru noi. Chiar dacă tăcem uneori. Mai ales când suntem la pământ. Sus inima!
