Preot Savatie Baștovoi
Am crescut într-o lume în care aviatorii, ca Saint Exupery, aveau voie să scrie cărți, iar doctori ca Anton Cehov să facă dramaturgie, fără ca cineva să le reproșeze că nu sînt “specialiști”. Pînă mai ieri, jurnaliștii din toată lumea scriau investigații economice sau medicale, fără ca cineva să le închidă gura pentru că nu sînt “specialiști”. Tot ce conta era ca ceea ce susțin să fie adevărat.
Oare nu sîntem noi generația hrănită cu zeci de mii de filme și seriale în care un jurnalist sau jurnalistă, poate chiar o pereche de jurnaliști, investighează cazuri de încălcare a drepturilor și apoi schimbă mersul unei societăți?
Cînd și cum au dispărut toate aceste mituri ale libertății de expresie și acțiune pentru a fi înlocuite cu autoritatea infailibilă a “specialiștilor”?
Pînă mai ieri orașele erau împînzite cu panouri prin care ni se spunea că sîntem stăpîni pe corpurile noastre. “Corpul meu îmi aparține!” – strigă femeile cînd fac avort. Am voie să-mi tai nasul, urechile, buzele și sprîncenele; am voie să-mi tai burta, fesele și sînii, chiar și organele genitale pot să le tai și să le schimb cu altceva; am voie toate acestea, chiar și să cer o cană cu otravă pe care să o primesc din mîna unui doctor “specialist” în moarte “ușoară”, dar nu am voie să refuz o singură injecție de care nu am nevoie.
Mîine o să mă operați pe inima sănătoasă numai pentru că în lume există cardiaci, o să-mi puneți picioarele în ghips doar pentru că există multe cazuri de fracturi în lume, o să mă protejați așa de orice mi s-ar putea întîmpla într-un viitor probabil, ca să fie sigur că nu-mi mai rup picioarele.
Medicamentele sînt pentru bolnavi. Lumina este pentru ochi. Mintea este pentru a gîndi cu ea.
