Ne aflăm, deja, în cea de-a doua jumătate a lunii iunie. După ce, acum câteva zile am prăznuit cu toții slăvitul praznic al Înălțării Domnului, apoi l-am cinstit așa cum se cuvine pe Sfântul Proroc Elisei, dar și pe Sfântul Iustin Popovici și le-am transmis gândurile noastre bune și pline de nădejde creștină celor care și-au sărbătorit ziua de nume, calendarul ortodox continuă să „presare” în continuare Sfinți, Cuvioși și Mucenici, care să ne fie călăuze și pilde demne de urmat pe calea mântuirii.
Nu, nu sunt cuvinte exagerate. De ce? Pentru că Sfinții lui Hristos nu sunt doar niște figuri istorice îndepărtate, ci sunt prezențe vii în viața noastră, a tuturor, mijlocind pentru noi înaintea lui Dumnezeu și oferindu-ne puterea de care avem nevoie pentru a ne transforma viețile și a le așeza pe făgașul Evangheliei. Prin exemplul lor, Sfinții ne învață că, deși „strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viață” (Matei 7, 14), această cale este accesibilă tuturor celor care își doresc cu adevărat să trăiască în duhul credinței.
Unul dintre acești Sfinți, cinstit de Biserica noastră în data de 19 iunie a fiecărui an, este Sfântul Apostol Iuda, consemnat în calendar cu un apelativ interesant: „ruda Domnului”. Nu e un secret faptul că tradiția Bisericii noastre cunoaște și alți doi Sfinți cu aceeași titulatură, de rude ale Domnului Hristos: Sfântul Iacov, cel dintâi Episcop al Ierusalimului și Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, ruda Domnului și cel de-al doilea Episcop al Ierusalimului. Demn de amintit și de reținut este faptul că, făcând abstracție de speculațiile pseudo-evanghelice, care vorbesc despre „fraţii şi surorile” lui Hristos și care au stârnit multe controverse de-a lungul vremii, rudele după trup ale Domnului au existat cu adevărat. Mențiunea-cheie este, însă, că ele provin din cele două familii, adică a Maicii Domnului şi a dreptului Iosif, care a fost logodnicul Fecioarei Maria, cu toții având un rol important în vestirea Evangheliei.
Ne întrebăm, așadar, ce legătură de rudenie a existat între Hristos și acest om, pe nume Iuda, și de ce multă lume nu îl cunoaște? De ce nu este mai popular în rândul Sfinților și ce ne spune istoria Bisericii despre dânsul? Încercăm să răspundem la aceste întrebări și nedumeriri în rândurile de mai jos, sistematizând informațiile în câteva puncte principale, ca și în alte rânduri, pentru o reținere mult mai facilă.
- Sfântul Apostol Iuda s-a născut în Nazaretul Galileii. Este numit „ruda Domnului” deoarece a fost fiul Dreptului Iosif, care ulterior a devenit logodnicul Preacuratei Fecioare Maria. Mama sa, Salomeea, era fiica lui Agheu, fiul lui Varahie și fratele lui Zaharia. Totodată, Sfântul Apostol Iuda este unul dintre cei numiţi „fraţii Domnului”, care erau rude apropiate şi crescuseră împreună cu Iisus în aceeaşi casă. Unii erau fiii Dreptului Iosif din prima căsătorie, iar alţii erau fiii fratelui său, Cleopa, deci veri după Lege cu Mântuitorul.
- Sfântul Apostol Iuda este cunoscut în legătură cu trei nume. Sfântul Matei Evanghelistul îl numeşte pe Sfântul Apostol Iuda „Levi”, care se traduce în limba română fie ca „împreunat” sau „din inimă”, fie prin cuvintele „ca un leu”. Asta deoarece a stat alături de Mântuitorul Hristos necondiționat și în dragoste deplină şi ca un leu s-a nevoit cu bărbăţie pentru El. De asemenea, mai este numit și Iuda Tadeu, termenul „Tadeu” fiind tradus prin „lăudător” sau „mărturisitor” deoarece a propovăduit cuvântul Evangheliei lui Hristos și l-a mărturisit pe el până la sfârșitul zilelor, așa cum subliniază și condacul Sfântului: „Cu minte tare ucenic ales tu te-ai arătat şi stâlp neclintit Bisericii lui Hristos, neamurilor ai propovăduit cuvântul lui Hristos, învăţându-le să creadă într-o Dumnezeire, din care pricină ai şi fost preamărit şi ai primit harul vindecării […]”. În Faptele Apostolilor este numit Sfântul Iuda Varsava, adică „fiul întoarcerii”, întrucât s-a întors la Hristos prin pocăinţă, cu credinţă şi cu dragoste.
- Sfântul Apostol Iuda este menționat în Evangheliile sinoptice, în Faptele Apostolilor și a scris o epistolă care este parte componentă din Noul Testament: Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iuda. Referitor la conținutul ei, observând că în comunităţile creştine din Palestina, cărora li se adresează, s-au infiltrat o serie de învăţători mincinoşi, Sfântul Iuda le scrie această epistolă, cu scopul de a-i feri de influenţa acestora şi îndemnându-i de mai multe ori să păzească dreapta credinţă.
- Sfântul Iuda Tadeu este considerat ocrotitorul celor aflați în „pragul disperării” și al cauzelor pierdute. În tradiția creștină, el este chemat în rugăciune în mod special în situațiile dificile și fără speranță. Pe de o parte, acest lucru reiese din Epistola Sobornicească pe care a redactat-o, unde spune că cel credincios trebuie să persevereze în condițiile grele, în dificultăți: „Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt. Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică” (Iuda I, 20-21). Pe de altă parte, ocrotirea Sfântului pentru cei aflați în „pragul disperării” este amintită și în rugăciunea dedicată lui: „Tu ai dobândit de la Dumnezeu darul de a ajuta îndeosebi pe aceia care au pierdut orice speranță și se află în pragul disperării”.
- O perioadă de timp a trăit din agricultură, apoi a predicat Evanghelia în Iudeea, Samaria, Idumeea, Siria, Mesopotamia și Libia. Cel mai probabil, a vorbit și greaca și aramaica, așa cum era obiceiul contemporanilor din zona sa. Conform tradiției, Sfântul Apostol Iuda a suferit martiriul la Beirut, în anul 65, împreună cu Sfântul Apostol Simon Zilotul. După ce au trecut la Domnul, trupurile lor au fost mutate și îngropate în Basilica Sfântul Petru din Roma, unde au fost așezate sub Altarul dedicat Sfântului Iosif. În unele Icoane, Sfântul Iuda este reprezentat ținând în mână un ciomag, indicând că a fost omorât prin lovituri repetate cu acest obiect. Alți critici de artă creștină spun că toiagul din Icoanele sale simbolizează nu doar modul martiriului său, ci și rolul său de apostol și misionar, călătorind și predicând Evanghelia lui Hristos.
Așadar, dincolo de toate informațiile consemnate mai sus, reținem că Sfântul Iuda este cunoscut de atâtea veacuri ca patronul cauzelor pierdute și al situațiilor disperate. El ne învață nu doar importanța rugăciunii, ci ne oferă și nădejdea că, având credință măcar cât acel bob de muștar, vom găsi alinare și soluții potrivite chiar și în cele mai dificile momente ale vieții.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
