Preasfințitul Teodosie Hanna, Arhiepiscop al Sevastiei Palestinei, din cadrul Patriarhiei Orthodoxe-Grecești din Ierusalim, a acordat un interviu Publicației Atitudini, despre situația dramatică din Orientul Mijlociu. Mor oameni nevinovați și cine poartă vina aceasta, aflați în interviul de mai jos.
PS TEODOSIE HANNA, ARHIEP. AL SEVASTIEI PALESTINEI: PACE SAU RĂZBOI? CE VINĂ AU CEI FĂRĂ DE VINĂ?
Binecuvântați, Preasfinția Voastră! Vă rugăm să ne vorbiți, ca unul ce sunteți Episcop și peste teritoriul palestinian, despre continuitatea creștinismului în Gaza, în acest context al războiului, care lovește nemilos populația de acolo.
Mai avem puțini creștini în Gaza, dar și aceștia suferă din pricina războiului. Înainte să înceapă războiul erau 850 de creștini. Și aceștia erau dispersați pentru că aveau casele distruse. Erau împărțiți între cele două biserici, ortodoxă și catolică. Acum, însă, după 8 luni de război, mai avem numai 450. Unii au murit, alții au fugit. Atunci când se vor deschide granițele, probabil vor pleca și ceilalți.
Din păcate, acest război vă stinge prezența creștinismului în Gaza, unde avem continuitate încă din secolul IV.
Avem mărturie despre Sfântul Porfirie al Gazei, datată din secolul al IV-lea. Este dureros faptul că o tradiție atât de longevivă de creștinism se va stinge în acest fel. Ne întristăm nu numai pentru creștinii de acolo, ci și pentru toți oamenii. Cei care omoară copii și oameni nevinovați, oare din ce civilizație fac parte? Ce vină au cei fără de vină? Ei nu sunt membri ai partidelor și mișcărilor politice, nu au culoare politică. Gaza a fost distrusă. În proporție de 95%, clădirile au fost distruse. Mulți au fugit ori s-au refugiat în zonele vecine. Este o mare tragedie ceea ce se întâmplă. Noi ne rugăm pentru pace, ne rugăm să se încheie această situație. Ca și creștini suntem împotrivă războaielor, credem în dragoste și pace și în conviețuirea pașnică a oamenilor.
ÎNCHISOAREA GAZA
Creștinismul a avut de suferit din pricina islamizării în Gaza? De ce a scăzut numărul creștinilor în Gaza? Are legătură și cu Mișcarea Hamas?
Când am devenit eu arhimandrit, în 1991, prima Liturghie pe care am făcut-o a fost în Gaza, de ziua Sfântului Porfirie. Atunci, erau în jur de 10.000 de creștini în zona Fâșiei Gaza. Din 1991 până astăzi, s-au întâmplat, însă, foarte multe lucruri.
Acest război, pe care îl trăim acum, este al 7-lea, dar este cel mai dificil și dur de până acum. De asemenea, în tot acest timp, granițele Gazei au fost închise. Este interzis să intre cineva acolo sau să iasă. Au transformat Gaza într-un fel de închisoare. Aproximativ două milioane de oameni sunt izolați, într-un spațiu mic.
Mișcarea Hamas are vină, pentru că fanatismul nu este o soluție. Noi nu încuviințăm fanatismul. Suntem împotriva violenței de orice fel. În același timp, avem rețineri vis-à-vis de mișcarea Hamas. Ce vină are populația din fâșia Gaza? Episcopul nostru din acea regiune, Alexios, avea relații bune cu toată lumea. La sărbători, primea mesaje de La mulți ani chiar și de la membrii Hamas.
Ca Biserică, trebuie să avem o comunicare bună cu toată lumea. Aceasta nu înseamnă că suntem de acord cu cei cu care comunicăm. Eu, în fiecare zi, intru în contact cu mulți oameni din toate părțile și diferiți în convingeri. Ei fac fotografii împreună cu mine. Aceasta nu înseamnă însă că cei pe care îi văd sau mă văd sunt de o credință și înțelegere cu mine. Nici nu înseamnă că eu sunt de acord cu ceea ce fac ei.
Dacă ne referim puțin la ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie, atunci când Hamas a intrat într-o zonă israeliană și a atacat populația locală, desigur că nu avem cum să încuviințăm așa ceva. Nu putem fi de acord să fie omorâți evrei nevinovați și neînarmați, care nu au nicio implicare în aceste conflicte politice.
MANIFESTAȚII PENTRU ÎNCETAREA RĂZBOIULUI
Cum catalogați însă răspunsul Israelului la atacul Hamas?
Răspunsul Israelului la acest atac a fost unul mult mai dur. A redeschis un conflict armat asupra fâșiei Gaza, distrugând-o în totalitate. Membrii unei mișcări politice palestiniene (musulmane) au atacat o localitate din Israel, iar răspunsul evreilor a fost să distrugă toată fâșia Gaza, deși acolo nu locuiau doar membrii Hamas. Cei mai mulți nu aveau legătură cu formațiunile politice. Ce vină au zecile de mii de copii și prunci care au fost și sunt omorâți? Nu suntem de acord cu Hamas, dar nu putem fi de acord nici cu crimele săvârșite de statul Israel în fâșia Gaza.
De aceea, vedem că există manifestații și proteste în întreaga lume, împotriva statului Israel și a acțiunilor sale din Gaza, împotriva războiului ca limbaj politic. În întreaga lume, există Universități în cadrul cărora se fac manifestații pentru încetarea războiului. Noi, ca Biserică, mai ales la sărbătorile Nașterii Domnului și ale Învierii, am cerut în nenumărate rânduri, încetarea războiului. Acești oameni, care plătesc și suportă consecințele războiului, sunt cei care nu au absolut nicio vină.
POVESTEA MEDICULUI PALESTINIAN
Au bombardat până și spitalele. Aveam un prieten, musulman, medic și profesor, care era născut într-o localitate apropiată de Biserica Sfântului Porfirie din Gaza. Acesta îi iubea foarte mult pe creștini. Deși era musulman, avea mult respect și dragoste pentru Biserica Ortodoxă. Era unul dintre cei mai buni medici chirurgi. A studiat în cele mai bune universități din lume. De multe ori, a fost invitat să părăsească Gaza și să meargă la spitale prestigioase din țări europene sau America. El nu era membru al mișcării Hamas. Era un om bun, deschis, serios, dedicat ajutorării celorlalți. A avut multe ocazii să plece și să aibă o remunerație pe măsură. Nu a acceptat, însă, să plece, a rămas în Gaza, pentru că aceasta era patria lui.
Când a început războiul, lucra la spitalul Al-Shifa. A început să facă operații aproape continuu. Odată a făcut 190 de operații într-o singură zi! A „lăsat” soția și copiii și „s-a mutat” în spital, unde opera continuu. Într-o zi, evreii au bombardat acel spital și au murit mulți bolnavi. Armata a intrat în spital și a arestat toți medicii. L-au luat și pe acesta de care vorbesc. Acum o săptămână, doctorul a murit în închisoare, din cauza bătăilor.
Oameni valoroși din Gaza dispar fără de urmă
Să știți că între cei care sunt omorâți există oameni foarte prețioși nu doar pentru Gaza, ci pentru întreaga lume. Pentru noi, orice om este prețios și nu putem să acceptăm moartea unui om nevinovat sau suferința atâtor oameni. Eu am adus aici un singur exemplu, dar ca acest doctor sunt mii. Sunt omorâți sau dispar fără urmă. Doctorul mai sus pomenit a scris la un moment dat un articol, atunci când a fost bombardată Biserica Sfântului Porfirie, la începutul războiului. A vorbit atât de frumos despre Biserică și creștini, încât pe mine, ca episcop creștin, m-a mișcat foarte mult. Spunea acolo: „Noi am crescut aici împreună, în jurul acestei Biserici. Toți cei care au murit sunt prietenii noștri. Oare nu este dureros să fie omorâți în acest mod?”.
NEDREPTĂȚI ȘI ABUZURI
Totuși aceste lucruri prea puțin se cunosc în media centrală.
Din păcate, în Occident, există o propagandă inițiată cu scopul de a dezinforma. Oamenii nu cunosc adevărul, nici în Europa, nici în America. Au impresia că Palestina este un stat plin de teroriști, de oameni violenți și de criminali. Palestinienii, însă, sunt poporul cel mai cult dintre popoarele arabe. Cei mai buni profesori, cei mai buni medici, dintre arabi, sunt palestinieni. În întreaga lume, există palestinieni, care sunt oameni școliți, serioși și muncitori. Eu nu sunt un om politic. Sunt episcop ortodox, îmi iubesc Biserica și turma. Îi iubesc pe toți oamenii. Suntem împotriva oricărui război, oriunde s-ar desfășura în lume.
Avem întrebări, însă, legate și de războiul din Ucraina: „De ce nu vorbește nimeni despre prigoana ce se face asupra Bisericii Ortodoxe din această țară? De ce nu vorbește nimeni despre mitropolitul Onufrie, despre alți episcopi și preoți care sunt bătuți, torturați, acolo? La unii au încercat să le scoată ochii, la propriu și acest lucru se întâmplă în zilele noastre?”.
SĂ SE AUDĂ GLASUL BISERICII!
Din păcate, și Biserica tace uneori, atunci când ar trebui să vorbească. Nu vreau să judec pe nimeni, nici nu sunt în măsură să judec pe cineva, dar ar trebui să se audă glasul Bisericii Ortodoxe împotriva războiului din Ucraina și mai ales împotriva prigoanei asupra ortodocșilor de acolo și din întreaga lume. Acum câteva zile am scris un articol în care am cerut tuturor Bisericilor Ortodoxe să vorbească despre persecuțiile din Biserica Ucrainei.
Ceea ce se întâmplă acolo, se aseamănă cu perioada comunistă, când oamenii de știință, preoți sau doctori, puteau fi arestați chiar în timp ce făceau o operație chirurgicală.
Eu cred că ceea ce se întâmplă în Ucraina este mai grav decât ceea ce se întâmpla în perioada comunistă. Mitropolitul Onufrie și ierarhii lui suportă persecuții foarte grele.
PACE SAU RĂZBOI?
Cum vedeți posibilă pacea în contextul actual?
Noi nu trebuie să încetăm să vorbim și să cerem cu convingere, pacea. Avem Evanghelia care ne spune că mama, atunci când naște un prunc, îl naște în dureri. Simte dureri încă dinainte să nască. După ce se naște pruncul, însă, durerea dispare și se preface în bucurie. Noi trăim acum o perioadă de durere. Eu sunt optimist că nu vom rămâne în această stare, că durerea va înceta și că într-o bună zi, va fi pace. Se poate să nu se întâmple imediat sau foarte curând. Eu nu știu dacă voi prinde acele zile de pace reală în aceste locuri, care se confruntă cu un conflict de zeci de ani, dar nădăjduim că va fi și pace, chiar și în viitorul mai îndepărtat. Mai bine mai târziu decât niciodată.
SĂ RĂSPÂNDIM MEREU ÎN JURUL NOSTRU DRAGOSTEA, PACEA!
Ce am putea să facem noi, ca și creștini, la nivel personal, în fața acestei stări de lucru? Pentru că unii se panichează, în vreme ce alții sunt indiferenți? Care ar trebui să fie linia de mijloc? Cum să ne rugăm și cum să participăm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru?
Eu am stat de vorbă cu mulți creștini palestinieni, mai ales în perioada Postului mare, când am slujit în toate Bisericile creștine palestiniene. Am spus tuturor că nu trebuie să se teamă, pentru că Hristos nu ne va lăsa. Noi suntem puțini, dar cu Hristos suntem majoritari. Prezența istorică a creștinilor în această zonă este mai importantă decât faptul că suntem puțini. Atunci când facem aluatul și punem puțină drojdie, aceasta face să crească toată frământătura. Și noi, creștinii, suntem puțini, dar suntem ca drojdia.
Să răspândim mereu în jurul nostru dragostea, pacea! Oriunde există Biserică, oriunde există creștinism, sunt și oameni ai păcii și ai dragostei. Credința noastră în Hristos trebuie să fie puternică, pentru că în războaie foarte mulți își pierd credința și cred că Dumnezeu i-a părăsit. Însă, Dumnezeu nu ne părăsește niciodată, nici în zilele cele mai grele. Nu trebuie ca noi să ne îndepărtăm de El. Singurul mesaj pe care putem să-l transmitem este dragostea și pacea.
Creștinul bun, și aici mă refer la orice creștin, oriunde ar fi în lume, știe cum trebuie să se comporte și în cazul problemelor politice și naționale, și de patriotism, și de orice fel, pentru că credința noastră ne învață cum trebuie să ne comportăm cu cel de lângă noi. Ne învață cum trebuie să trăim în patria noastră, cu dragoste și să susținem drepturile omului, împotriva războaielor și a violenței.
NOI DORIM SĂ AVEM O BISERICĂ CREȘTINĂ VIE, ÎN GAZA
Preasfințitul Alexie de Gaza va rămâne acolo?
Preasfințitul Alexie va rămâne acolo. Anul acesta, în Sâmbăta Mare plângea, pentru că a fost prima dată când Sfânta Lumină nu a putut să ajungă în Gaza. El stă acolo, la Mănăstirea Sfântului Porfirie. Mai sunt încă 300 de creștini ortodocși în grija lui. Are grijă de ei, împreună cu încă un preot, Părintele Sila. Dar ne gândim ce va fi dacă vor pleca creștinii de acolo? Nu vrem ca Bisericile să se transforme în muzee. Bisericile fără creștini sunt fără viață. Ne rugăm ca Dumnezeu să așeze pacea, iar cei ce au plecat să se poată întoarce în patria lor.
Noi dorim să avem o Biserică creștină vie, în Gaza. Gaza este o regiune foarte frumoasă. Este cea mai frumoasă parte a Palestinei. Îmi amintesc, când mergeam cu patriarhul Diodor în Gaza și vedeam case atât de frumoase, drumuri bune, hoteluri, marea… Mergeam și aduceam pește de acolo, pentru Patriarhie. Acest loc frumos a devenit acum numai ruine, din păcate.
Probabil de aceea este râvnit, pentru frumusețea și bogăția lui…
Pentru a construi din nou tot ce era, este necesar să treacă cel puțin 30-40 de ani. Este greu și e nevoie de mult timp ca să construiești o clădire mare. Ca să o distrugi însă, nu-ți trebuie mai mult de un minut. Ai aruncat o bombă și gata.
(Interviul integral îl puteți citit în ultimul Număr al Revistei Atitudini)
Sursa: http://atitudini.com.
