Sfânta Chinotită
a Sfântului Munte
Nr. Prot. 2/7/1085 Karyes 12/25 mai 2016
Preafericitului Părinte și Stăpân al nostru,
Bartolomeu
în Fanar
Preafericite Părinte și Stăpâne,
Ca niște fii și cu cel mai adânc respect în Hristos Cel ce a înviat,
Vă salutăm, Preafericirea Voastră, cu bucurie cu salutul după care lumea dorește, cu ”Hristos a înviat”.
După obiceiurile Sfintelor noastre Locuri ne-am adunat în Dubla Sinaxă Extraordinară și am luat act cu evlavie de:
- Cinstita Voastră Scrisoare Patriarhală prin care a fost informată Sfânta noastră Chinotită despre Sfântul și Marele Sinod care se va întruni și ni s-au comunicat informativ cele șase texte presinodale trimise către Sfântul și Marele Sinod.
- Enciclica Voastră Patriarhală și Sinodală, în care se afirmă că scopul primordial și valoarea Sfântului și Marelui Sinod contă în ”a face cunoscut lumii că Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, unită în Taine și mai cu seamă în Dumnezeiasca Liturghie și în credința ortodoxă, dar și în sinodalitate” și se comunică faptul că ”textele asupra cărora s-a căzut de acord la nivel panortodox și au fost depuse la Sfântul și Marele Sinod și sunt puse la dispoziția oricărui creștin bine intenționat spre informare, dar și spre exprimarea părerii și a așteptărilor pe care le are de la Sfântul și Marele Sinod”.
Răspunzând la îndemnul părintesc al Preafericirii Voastre, ne rugăm îndelung dimpreună cu toți părinții care se nevoiesc cu dragoste de Dumnezeu în Sfântul Munte către singurul Adevăratul Dumnezeul nostru, către Domnul nostru Iisus Hristos cel înviat, ca să binecuvânteze și să bine călăuzească înalta lucrare a Sfântului și Marelui Sinod spre binele Bisericii Sale și cu adevărat să facă cunoscută unitatea Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, singura care este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.
În plus, după ce am studiat cu atenția și grija cuvenită textele presinodale purcedem la a vă pune înainte cu evlavie cele de mai jos:
Respectăm și după datorie cinstim Marea Biserică Mamă a lui Hristos și pe Dumneavoastră, Patriarhul Ecumenic și Părinte al nostru. Neîncetat ne rugăm pentru Întâiul-Tron martiric și sprijinim Patriarhia Ecumenică în ridicarea grelei cruci pe care o poartă de mulți ani. De altfel, ori de câte ori apar probleme care neliniștesc conștiința Sfintei Biserici Ortodoxe, cu respect fiesc și dragoste, întocmai cum făceau și părinții dinaintea noastră, ne exprimăm cu cel mai profund respect părerea și propunerile.
Constatăm efortul coordonat și asiduu al Delegațiilor Preasfintelor Biserici Ortodoxe la Conferințele Presinodale Panortodoxe pentru alcătuirea proiectelor de texte presinodale, care au fost publicate în urma deciziei Sinaxei Cinstiților Întâi-stătători (21-28 ianuarie 2016).
Cu toate acestea, considerăm că anumite puncte ale acestor texte au nevoie de lămuriri,pentru a fi exprimată mai clar tradiția de veacuri a Sfinților Părinți și moștenirea sinodală a Bisericii. Asupra acestor puncte ne prezentăm cu smerenie părerea și propunerile spre evaluarea și valorificarea lor de către Biserică.
Primul punct privește eclesiologia. Afirmația ”Biserica Ortodoxă, care este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” în mod corect a fost așezată la începutul textului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, pentru a exprima unicitatea Bisericii. Cu toate acestea, Sfântul și Marele Sinod, ca organ sinodal superior Conferințelor Presinodale, ar trebui să completeze afirmația din textul în cauză și să evite termenul de ”Biserică” pentru eterodocși, folosind în locul acestuia termenii de ”denominațiuni și confesiuni creștine”. Astfel, eterodocșii vor cunoaște mai clar ce credem despre ei, ca niște interlocutori ortodocși ai lor sinceri. În acest sens, în partea a doua a paragrafului 6, mai corectă ar fi formularea: ”Biserica Ortodoxă cunoaște (în loc de recunoaște) existența istorică a altor confesiuni creștine…”.
În continuare, noțiunea de unitate a Bisericii necesită, de asemenea, precizare. Credem că din unitatea Bisericii fac parte doar membrii Bisericii Ortodoxe, cei care sunt părtași ”slavei” (harului îndumnezeitor al Duhului Sfânt), pentru care S-a rugat Marele Arhiereu și Domn al nostru. Despre acestea se spune doar ”ca toți să fie una, precum Noi una suntem” (Ioan 17:21-22), potrivit erminiei Părinților de Dumnezeu purtători (Atanasie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Chiril al Alexandriei). Este spre folosul tuturor, al conștiinței de sine a turmei ortodoxe, dar și spre folosul eterodocșilor, să vorbim despre întoarcerea celor despărțiți la Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, adică la Biserica noastră Ortodoxă, care păstrează neclintit ”legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală”[1], așa cum a fost acest lucru exprimat de Sinoadele Ecumenice.
În sensul acesta al unității ei, Biserica ”a cultivat dintotdeauna dialogul cu cei care s-au separat, cu cei mai de departe sau mai de aproape” și în acest cadru se poate manifesta natura apostolică a Bisericii ”în condiții istorice noi”[2], având ca scop obiectiv netezirea căii de întoarcere a lor la unitatea în Duhul Sfânt a acesteia. Concret, propunem ca la articolul 5, formularea de la sfârșit ”unitatea pierdută a creștinilor” să fie redată după cum urmează: ”întoarcerea la adevăr a creștinilor care s-au îndepărtat de ea [Biserică]”.
Al doilea punct în care textele presinodale ar trebui să fie modificate, pentru a exprima conștiința de sine de veacuri a Bisericii, sunt cele care se referă la dialogurile intercreștine bilaterale și multilaterale. Modul în care se realizează dialogurile ecumenice și evoluția acestora nu odihnește întregul pliromei Bisericii, în timp ce Sfânta noastră Chinotită s-a exprimat ocazional, în diferite situații, prin texte oficiale, împotriva acordurilor teologice cu eterodocșii și a protestat împotriva rugăciunilor în comun și a altor acte liturgice (sărutări liturgice etc.) prin care se dă impresia unei false unități cu eterodocșii, după cum se menționează în textul Dublei Sinaxe Extraordinare din 9/22 aprilie 1980. Concret, la articolul 18 al textului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” trebuie precizat că Biserica Ortodoxă în nici un caz nu poate fi de acord cu unitatea Bisericii ca o ajustare interconfesională sau ca participare la rugăciuni în comun și la alte acte liturgice, fapte care creează confuzie în conștiința pliromei ortodoxe. De asemenea, nu putem să nu ne exprimăm puternica neliniște și obiecțiile justificate față de participarea în continuare a Bisericii Ortodoxe în ”Consiliul Mondial al Bisericilor” (C.M.B).
În al treilea rând, cât privește „Regulamentul de organizare și funcționare a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe”, înțelegem dificultățile practice, din acest motiv și trecem peste problematizarea generală legată de modul de organizare și de participare egală a episcopilor. În acest context însă, articolul 22 al textului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, în care se face referire la cine este ”judecătorul ultim în materie de credință”[3], poate deveni mai clar prin precizarea că tradiția bisericească recunoaște ca ultim judecător în materie de credință conștiința pliromei Bisericii, pe care uneori o exprimă persoane izolate, alteori sinoade ale ierarhilor sau poporul credincios și care este confirmată prin hotărâri sinodale.
De asemenea, considerăm că în hotărârile Sfântului și Marelui Sinod trebuie să fie cuprinsă referirea la marile Sinoade ale Bisericii Ortodoxe de după Sinodul VII Ecumenic (cel de sub Fotie cel Mare, din 879, și cel de sub Sfântul Grigorie Palama din 1341-1351 și cele care au invalidat pseudo-sinoadele unioniste de la Lyon și Ferra-Florența), dat fiind că prin referirea la aceste sinoade diferențele dogmatice și eclesiologice față de eterodocși (cele despre Filioque, harul creat, primatul papal etc.) sunt pe deplin clarificate.
Al patrulea și ultimul nostru punct privește duhul textului ”Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea creștine”. Textul se distinge prin sensibilitate duhovnicească, atât doar că noi, ca Aghioriți și moștenitori ai tradiției isihaste de nevoință, considerăm că acest text ar trebui completat pentru mai multă fidelitate (de preferință la paragraful F13) cu o referire amplă la antropologia și cosmologia ortodoxă corespunzătoare, așa cum acestea au fost formulată mai ales de Sfântul Grigorie Palama. Concret poate fi completat în felul:
”Dumnezeu Se poate descoperi omului printr-o comuniune directă cu el, când omul pune în lucrare nevoința cea după Hristos și Îl caută neîncetat prin Rugăciunea minții. Scopul acestei spiritualități riguroase și mistagogice este îndumnezeirea, adică trăirea personală de către cel ce se roagă a Dumnezeieștii Lumini a Schimbării la Față. O condiție necesară este aceea că desăvârșirea personală, comuniunea cu Dumnezeu și descoperirea Lui se dobândesc doar în spațiul Bisericii. Întreaga luptă de nevoință se săvârșește doar prin Harul lui Dumnezeu, iar nu independent de acesta (adică, nu prin aplicarea diferitelor tehnici întâlnite în diferite curente mistice vechi sau contemporane sau prin dezvoltarea autonomă a înțelegerii și cunoașterii umane).
În acest cadru, poziția centrală o are distincția dintre esență și energiile necreate ale lui Dumnezeu. Dumnezeu nu rămâne inaccesibil omului, ci vine într-o relația directă și într-o comuniune personală cu el prin energiile Sale necreate. Astfel, omul participă la viața dumnezeiască și devine dumnezeu după har. Lucrarea-energia lui Dumnezeu nu este vreo putere nedefinită sau vreo supraputere, ci este Dumnezeul personal viu și Treimic, Care devine accesibil și împărtășibil omului, intră în istoria și în viața acestuia, ca el «să devină părtaș dumnezeieștii firi», ca unul ce poartă «după chipul» și înaintează către «după asemănare» prin nevoință, viață virtuoasă și nepătimire”.
Prin calea îndumnezeirii prezentată mai sus, intră în inima omului pacea cea după Hristos, ”pacea de Sus”, care trebuie să fie diferențiată de noțiunea de pace intramundană, la care aspiră inițiativele și manifestările interreligioase.
Preafericite Părinte și Stăpâne,
Cu profundă apreciere față de eforturile celor care s-au ostenit la Conferințele Presinodale, putem să spunem în concluzie că textele presinodale au nevoie de îmbunătățiri, așa încât să exprime cugetul sobornicesc al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Vă punem înainte această rugăminte a noastră fiască, așa încât, între altele, să luați aminte și la propunerile pe care vi le-am prezentat, și pe care le-am alcătuit cu sfătuire, luare-aminte și rugăciune, așa încât Sfântul și Marele Sinod ”să constituie o expresie autentică a tradiției canonice și a practicii bisericești de veacuri în ce privește funcționarea sistemului sinodal”[4] al Bisericii. Atunci bucurie mare se va face în Cer și pe pământ și vor fi evitate eventuale îndepărtări și schisme, iar întreaga pliromă a Bisericii Îl va slăvi ”cu o gură și o inimă” pe Preasfântul Dumnezeu Treimic, Care este nădejdea de mântuire a întregii lumi.
Pentru acestea, ridicând rugăciuni fierbinți din toată inimă către Domnul nostru Înviat pentru Preafericirea Voastră și pentru un rezultat fructuos al Sfântului și Marelui Sinod care se va întruni, încheiem scrisoarea noastră și rămânem cu cel mai profund respect și devotament fiesc, și Preafericirii Voastre,
Toți reprezentanții și Întâi-stătătorii celor douăzeci de Sfinte și Strălucite Mănăstiri ale Sfântului Munte.
Scrisoarea a fost comunicată:
Tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale
Tuturor celor 20 de Sfinte Mănăstiri ale Sfântului Munte Athos
Sursa: http://thriskeftika.blogspot.gr/2016/05/blog-post_960.html
Traducere: Tatiana Petrache
[1] Textul celei de a V-a Conferințe Presinodale Panortodoxe, ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, paragraful 3.
[2] Ibidem, paragraful 4.
[3] Ibidem.
[4] Scrisoarea Voastră Patriarhală. 11/3/2016.
