Locuitorii Koniței erau impresionați și de comuniunea pe care o avea „Călugărul” cu animalele. Într-o Duminică, după Dumnezeiasca Liturghie, Părintele Paisie se retrăsese la chilia sa, când, deodată s-au auzit strigăte de spaimă. A ieșit afară și, ce să vadă? O ursoaică mare intrase pe poarta mănăstirii. S-a apropiat de ea și i-a spus: „Acum trebuie să pleci, pentru că oamenii se tem. Mâine poți să vii, însă nu pe aici, ci prin spate”. Ursoaica s-a ridicat în două picioare și a plecat spre munte. În fiecare zi de luni, șapte-opt ursoaice veneau prin spatele mănăstirii, lângă bucătărie și Părintele Paisie le arunca resturile de mâncare rămase de sâmbăta și Duminica de la vizitatori.
Într-o zi, un copil, văzând mormântul pe care îl săpase Cuviosul, i-a spus:
– Părinte, mormântul nu este destul de adânc, mai trebuie săpat.
– Du-te în magazie și adu o lopată și o cazma, ca să săpăm mai adânc, i-a spus Părintele Paisie.
Când a intrat în magazie, copilul a văzut doi șerpi și s-a înfricoșat. Părintele Paisie însă, care venea în urma lui, l-a apucat de umăr și i-a spus: „Nu te teme, Gheorghie, șerpii nu-ți fac niciun rău”, iar șerpilor le-a spus: „Dați-vă înapoi! Nu vedeți că Gheorghie se teme de voi?”. Șerpii au ascultat și îndată s-au dat înapoi și s-au încolăcit într-un colț.
La Stomiu erau mulți șerpi, însă Cuviosul nu-i omora și nici pe alții nu-i lăsa să omoare vreunul. Atâta sensibilitate duhovnicească avea, încât și peste o furnică se ferea să calce. Unui copil, care învăța meseria de tâmplar, i-a spus odată:
– Panaghiotis, ai grijă să nu calci pe vreo furnică!
– Ei, Părinte, sunt atâtea furnici, a răspuns copilul.
– Tu să iei aminte la ce ți-am zis, i-a repetat.
Într-o zi, în vara anului 1960, Cuviosul a văzut un iepure mâncând păstăi de fasole din mica grădină pe care o avea în spatele mănăstirii. S-a apropiat încet-încet în spatele iepurelui, și-a deschis dulama și l-a prins înăuntru. L-a dus pe culmea de deasupra mănăstirii, i-a tuns părul de pe frunte și i-a făcut o cruce de culoare roșie, apoi l-a lăsat liber spunând: „Hai, mergi cu binecuvântarea lui Dumnezeu, și altădată să nu mai mănânci fasole; Dumnezeu a făcut atâtea ierburi pe care poți să le mănânci”. Apoi le-a spus vânătorilor:
– Să fiți atenți să nu-mi omorâți iepurele! Are o cruce pe frunte, ca să-l recunoașteți și voi.
– Dar cum putem vedea, Părinte Paisie, că are cruce pe frunte? Iepurele aleargă ca glonțul, au spus vânătorii.
– O să vedeți, o să vedeți, le-a răspuns și astfel i-a împiedicat să vâneze în apropierea mănăstirii.
Era prieten și cu căprioarele. Când mergea pentru lemne în pădure, ele îl recunoșteau după felul cum lovea cu securea și veneau aproape de el. „Vino să vezi căprioarele”, i-a spus într-o zi unui vânător, „însă, te rog mult, să nu omori niciuna”. Vânătorul s-a apropiat și, uimit, a văzut cinci-șase căprioare păscând lângă el.
Apoi le povestea celorlalți: „Cea mai frumoasă priveliște este să-l vezi pe Călugăr în tovărășia căprioarelor!”.
Extras din Sfântul Paisie Aghioritul – Editura Evanghelismos.
