Conţinutul principal al istoriei omenirii este rezolvarea şi întocmirea legăturilor oamenilor cu Dumnezeu. Tot ce rămâne sunt episoade şi trăsături de mai mică însemnătate.
Perioadele istoriei omenirii înfăţişează fluxul sau refluxul omului faţă de Dumnezeu. În vremea fluxului, marii artişti îşi găseau inspiraţia în Dumnezeu, în vremea refluxului, marii artişti îşi găseau inspiraţia în natură. Acestea se pot numi artă de primă mână şi artă de mâna a doua. Arta cea dintâi este mai mult bărbătească şi dramatică; a doua, mai mult feminină şi lirică.
Când tatăl lipseşte, atunci mama primeşte oaspeţii şi întreţinându-se cu ei, le spune ce a auzit de la tatăl. Fiecare reflux, adică fiecare alunecare de la contemplarea lui Dumnezeu la contemplarea naturii, înseamnă încopilărirea oamenilor. Fluxul este sănătate duhovnicească, refluxul este boală duhovnicească.
Firesc este ca omul matur să părăsească atracţia dulceagă a naturii, a firii, şi să-şi iuţească paşii către tărâmul înalt al celor mai presus de fire, către Împărăţia adevărată a lui Dumnezeu.
Precum spune un poet persan:
„Pruncul micuţ şi neputincios se ţine de fusta mamei sale.
Însă când creşte şi se face mare
El merge în rând cu tatăl său.
Şi, iată, tu te ţii aşa tare de mama ta:
De corpurile şi elementele firii,
Încât, crescut mare, nu te mai alături Tatălui tău cel preaînalt.”
Sa’ad Uddin Mahmud Shabestari: „Secret Rose Garden” (John Murray, 1920)
Se cuvine să ne aducem aminte de întâmplarea cu Iisus cel de 12 ani, când Maica Sa L-a găsit în Biserică, după multă căutare şi rătăcire. – Pentru ce mă căutaţi? i-a întrebat Hristos. Oare nu ştiaţi că întru cele ale Tatălui meu Mi se cade a fi?
Extras din Gânduri despre bine și rău – Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Predania.
