– Părinte, dacă tatăl unor copii a murit, este bine pentru ei să-l vadă mort?
– Este mai bine să nu-l vadă. Vezi, dacă unui om mare încerci să-i spui cu grijă despre moartea vreunui apropiat de al său, cu atât mai mult copiilor.
– Dar până la ce vârstă să le ascundem aceasta?
– Depinde şi ce fel de copil este.
– La mormântul lui îi putem duce?
– Da, la mormânt îi pot duce şi le pot spune: „Tatăl vostru a plecat de aici în Cer. Dacă sunteţi cuminţi, va veni din Cer să vă vadă”. Mi-aduc aminte că atunci când a murit bunica mea, părinţii mei m-au dus la casa unor cunoscuţi ca să nu văd înmormântarea şi să nu aflu că a murit. Îmi găseau tot felul de jocuri ca să mă distrez. Eu râdeam, iar aceia plângeau. Când m-am întors acasă întrebam: „Unde este bunica?”. „O să vină”, îmi răspundeau. Eu o aşteptam pe bunica, dar după câtva timp am aflat că murise. Nu-i ajută pe copii să vadă moarte pe persoanele lor iubite.
– Părinte, copiii mici sunt mult mai îndureraţi atunci când le moare mama.
– Da, copiii suferă mai mult atunci când sunt lipsiţi de mamă, decât atunci când le lipseşte tatăl. Rar se întâmplă ca după moartea mamei, tatăl copiilor să le fie ca o mamă. Însă aceşti copii se vor mângâia în Rai. Acolo vor primi multe bucurii pentru mâhnirea suferită aici. Un copil orfan va intra în Rai cu mai puţine „unităţi” precum şi cei de acelaşi neam din străinătate intră în facultate fără examene[1], pentru că sunt închişi într-o anumită lege. Adică pe copiii orfani îi cuprinde legea lui Dumnezeu şi vor intra în Rai cu mai puţină osteneală, în timp ce ceilalţi trebuie să se ostenească mult. Eu îi fericesc pe copiii care au fost lipsiţi de dragostea părinţilor lor, pentru că au izbutit să-L facă pe Dumnezeu Tată al lor încă din această viaţă şi în acelaşi timp şi-au depus în Casa de Economii a lui Dumnezeu dragostea părinţilor lor de care au fost lipsiţi şi care se măreşte prin adăugare de dobândă.
Dar şi în această viaţă Bunul Dumnezeu îi va ajuta pe aceşti copii, pentru că din clipa în care îi ia pe părinţii lor, El este, într-un anumit fel, obligat să-i ocrotească. Ce spune proorocul David? Pe orfan şi pe văduvă va sprijini[2]. Fireşte, Dumnezeu îi iubeşte mai mult şi are mai multă grijă de ei. Iar acestor copii Dumnezeu le dă mai multe drepturi în această viaţă decât altora. Dacă orfanul întoarce butonul spre bunătate, sporeşte foarte mult. Iar dacă va spune: „Eu am fost chinuit, lasă acum să-i chinuiesc şi eu pe alţii”, se va distruge.
– Părinte, faptul de a fi orfan are urmări neplăcute pentru toată viaţa omului?
– Ce sunt cuvintele acestea pe care le spui? Se poate ca orfanii să fie puţin mai sfioşi, mai retraşi – nu au acea bucurie şi vioiciune pe care o au copiii care se hrănesc din belşug cu afecţiunea părintească – însă această sfială este ca o frână care îi ajută în această viaţă, dar în acelaşi timp învistiereşte şi în cealaltă. Şi crezi, oare, că Dumnezeu nu vede această sfială a lor şi nu-i va căpătui mai târziu? De aceea mai ales pe orfanul de mamă trebuie să-l îmbrăţişăm cu durere şi cu dragoste fierbinte, pentru a se încălzi şi a prinde mai întâi curaj, după care să-şi deschidă inima. Iar atunci când are mărime de suflet, trebuie să-i frânăm bine marele lui entuziasm, ca nu cumva să pătimească ceva în încercarea lui de a-şi manifesta marea sa recunoştinţă. Sfântul Arsenie Capadocianul a crescut orfan şi de mamă şi de tată. Dacă nu ar fi înfruntat aceasta duhovniceşte, cu mărime de suflet, ar fi trebuit să fi fost un om chinuit, cu probleme psihologice. Dar ai văzut ce bărbăţie a avut şi ce nevoinţe a făcut? Iar ceea ce mă impresionează şi acum este faptul că şi oasele lui erau ca bumbacul, ca buretele. La dezgroparea sa, atunci când au scos Moaştele lui, coastele şi vertebrele se sfărâmau atunci când le zgâriam puţin. Numai două vertebre, bazinul şi gamba piciorului erau oarecum mai tari. Cum a putut face atâtea călătorii pe jos, fiind atât de bolnăvicios? Păşea de parcă plutea. Aici poate vedea cineva puterea suprafirească pe care i-a dat-o Dumnezeu. Dacă Hristos a făcut lucruri atât de mari, oare de creşterea orfanilor nu va putea purta grijă?
[1] S-a spus în anul 1992 când încă mai era valabilă această legislaţie.
[2] Ps. 145, 9.
Extras din Viaţa de familie – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
