ÎN PRAGUL MORȚII
În 10 aprilie 1912, în satul Sulița din județul Botoșani venea pe lume Constantin. Era al cincilea copil din familie. Dar, cât a fost foarte mic, mai exact în primele două luni din viața sa, părinții Alexandru și Ana Ilie n-au apucat să se bucure de el, pentru că era tot timpul bolnav.
De la o vreme, nu mai mânca aproape nimic și plângea zi și noapte și, de aceea, mama lui s-a gândit că va muri. Neștiind ce să mai facă, aceasta l-a dus la un duhovnic vestit pentru faptul că vindeca mulți bolnavi cu ajutorul rugăciunii.
O NOUĂ VIAȚĂ
După ce a ascultat-o, duhovnicul a îndemnat-o să îl dăruiască pe copil Maicii Domnului.
– Cum să îl dăruiesc Maicii Domnului?! a întrebat femeia.
– Iată cum: ia o lumânare și un prosop, vino cu pruncul în Biserică și așează-l înaintea Icoanei Maicii Domnului.
Apoi, după ce mama l-a pus în fața Icoanei, Părintele i-a zis:
– Acum spune după mine: „Maica Domnului, îți dăruiesc ție copilul acesta care este bolnav. Fă ce știi tu cu el!”
Mama băiatului a făcut întocmai și, de atunci, Constantin s-a făcut sănătos.
Nu a mai fost grav bolnav niciodată și a trăit cel mai mult dintre toți frații.
UN NOU DRUM
În 1929, Constantin a intrat în obștea Schitului Sihăstria, iar în 1937 a devenit călugăr, primind numele de Cleopa. Pruncul dăruit cândva Maicii Domnului avea să ajungă unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici ai României: Arhimandritul Cleopa Ilie.
Între 1942 și 1947, a urcat treptele monahale, ajungând până la urmă Stareț la Sihastria.
O ascultare care i-a fost dată încă de la începutul vieții monahale și pe care a împlinit-o timp de 10 ani, fost aceea de a îngriji oile.
Monahul cioban se afla la stână când Părinții din obștea Sihastriei au venit la el să-i ceară să conducă schitul, întrucât Starețul era bolnav. Părintele Cleopa a ezitat să dea un răspuns și i-a scris sfătuitorului său, Sfântul Paisie Olaru. El i-a spus să facă ascultare.
– Dar nu te bucura când te-or pune Stareț, a adăugat el, și nu te întrista când te-or scoate din stăreție. Roagă-te mai mult și lasă-te în voia Domnului!
Deși a fost privit cu rezerve la început, Părintele Cleopa s-a dovedit a fi omul providențial pentru obștile pe care le-a păstorit, întâi la Sihăstria și mai apoi la mănăstirea Slatina din județul Suceava.
VÂNAT, ARESTAT, CHINUIT
Părintele Cleopa Ilie a avut de înfruntat prigoana comunistă. A fost urmărit și supravegheat de Securitate, arestat și anchetat.
În atenția autorităților a ajuns în 1948 din cauza unei predici rostite la Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Cu acest prilej, i-a dat pe aceștia drept modele de conducători.
Cineva l-a denunțat, iar Părintele a fost arestat și anchetat timp de cinci zile. După eliberare, s-a ascuns șase luni în munții din preajma Sihăstriei. În 1952 a fost arestat și anchetat a doua oară, pentru propagandă religioasă.
Despre această experiență povestește:
„Odată am fost arestat de securitate la Mănăstirea Slatina şi apoi dus la Fălticeni. Aici am fost bătut şi băgat într-un beci în care ardeau o mulţime de becuri. Toţi care intrau acolo ieşeau aproape nebuni. M-au băgat şi pe mine, ca să-mi pierd minţile. Nu mai vedeam cu ochii şi nu mai puteam de căldură. Atunci mi-am coborât mintea în inimă cu rugăciunea lui Iisus. După o oră m-au scos şi s-au mirat toţi că încă mai vorbeam şi mergeam fără să mă ţină nimeni”.
DIN SINGURĂTATE, ÎN MIJLOCUL OAMENILOR
Parintele Cleopa va lua din nou calea pustniciei, trăind ascuns în păduri vreme de doi ani. În sfârșit, după promulgarea Decretului 410 din 1959, prin care erau excluși din mănăstiri călugării și maicile, Părintele Cleopa a refuzat să renunțe la rasa monahală și s-a refugiat pentru a treia oară în munți, de unde s-a întors după mai bine de cinci ani.
A revenit la Mănăstirea Sihăstria în toamna lui 1964 și a slujit aici 34 de ani, până la sfârșitul vieții.
În tot acest timp, mulți credincioși din România și din străinătate l-au căutat, l-au ascultat și i-au urmat sfaturile. Mulți mărturisesc că întâlnirea cu el le-a schimbat viața și mulți îl considerau un Sfânt încă de când trăia.
Recent, sfințenia i-a fost recunoscută de Biserică. A fost – deci – canonizat, a primit numele Cuviosul Cleopa de la Sihăstria și e pomenit în 2 decembrie, împreună cu Sfântul Paisie de la Sihăstria, care i-a fost prieten, sfătuitor și duhovnic.
CUVINTELE SFÂNTULUI CLEOPA
Au rămas celebre vorba sa spusă cu multe dragoste: „Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce !” și îndemnul „Răbdare, răbdare, răbdare, și când ți se va părea că ai sfârșit-o, o iei de la capăt. Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, până la ușa mormântului, răbdare până la sfârșit, nu până la prășit”.
În ciuda tuturor greutăților, Cuviosul Cleopa de la Sihăstria a avut curajul să își închine întreaga viață lui Dumnezeu și oamenilor, iar viața sa a rămas înscrisă în inimile tuturor celor care l-au cunoscut.
Repovestire de Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului Spune-mi o poveste pentru suflet
Inspirată de Arhim. Ioanichie Bălan, „Viața Părintelui Cleopa”, Editura Doxologia.
Sursa: http://basilica.ro.