Evanghelia de astăzi ne arată cum 10 leproși au avut destulă credință pentru a se tămădui de boală, dar nu și suficientă pentru a-și mântui sufletele; cu excepția unuia.
Dar cu ceilalți nouă ce s-a întâmplat?
Aceia au considerat că nu mai este necesar să se „arate (nici) preoților” (Bisericii) și nici chiar Tămăduitorului lor, adică lui Dumnezeu. S-au pierdut în lumea celor surzi la cuvântul Apostolului care zice: „credința fără fapte este moartă” (Iacob 2, 26), căci și „diavolii cred și se cutremură” (Iacob 2, 19), dar… degeaba!
Auzim pe unii spunând: „Eu am credința mea. Nu am nevoie de Biserică, de preoți, de post, de rugăciune, de spovedanie, de Împărtășanie etc.”, pretinzând că este suficientă credința. Ei bine, Evanghelia de azi le arată acestora că, prin simpla credință, riscă să rămână doar niște „leproși” vindecați — eventual de „lepra” ateismului – și pot să aibă „succes” doar în lumea aceasta, pentru că în viața de dincolo credința nu mai poate ajuta nimănui prea mult. Acolo, fiind tărâmul prin excelență al comuniunii cu Domnul, se pătrunde doar în baza bunei comuniuni cu El, iar această comuniune presupune mai mult decât credință…
Credința este bună, căci i-a vindecat pe toți cei 10 leproși. Ea poate aduce sănătate și bunăstare în viața aceasta, dar în viața cealaltă se va dovedi ineficientă, câtă vreme avem a-L întâlni pe Dumnezeu „față către Față”. Acolo va dăinui doar comuniunea cu El în iubire și recunoștință (I Cor. 13). De aceea a mântuit Hristos doar pe leprosul care s-a arătat gata și pentru comuniunea cu El. Doar lui i-a adresat cuvintele „credința ta te-a mântuit”, în timp ce despre ceilalți a întrebat cu vădită amărăciune și reproș: „Dar ceilalți nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta?”… Iar aceasta a zis-o ca să ne arate nouă că, singură, credința nu este suficientă pentru a ne și mântui, căci având doar credință riscăm să ne pierdem undeva, departe de Dumnezeu, asemenea celor nouă leproși.
Numai aceia dintre noi care înțelegem să și intrăm în comuniune cu El vom dobândi mântuirea, iar comuniunea cu El presupune nu doar credință, ci și fapte bune concrete: mulțumire adusă Domnului, post, rugăciune, frecventarea sfintei biserici, spovedanie, Împărtășanie etc. – adică împlinirea tuturor poruncilor sfinte.
Așa încât, mesajul Evangheliei de azi este: treceți peste zăgazurile simplei credințe dacă vreți să intrați în comuniune cu Domnul, căci credința nu este suficientă! Haideți să facem și fapte vrednice de mântuire, pentru că doar deplina comuniune cu El ne poate asigura și mântuirea sufletului! Doar acest fel de credință mântuiește!
***
Un vâslaș bătrân, om cu frica lui Dumnezeu, își câștiga traiul trecând călătorii cu barca de pe un mal pe celălalt al unui râu. Un tânăr, pe când îl trecea moșul cu barca, observă că pe fiecare vâslă a bătrânului era scris ceva și-l întrebă:
− Moșule, de ce ai scris pe o vâslă „credință”, iar pe cealaltă „fapte bune”?
− Fiindcă fără acestea două nu ne putem mântui! răspunse bătrânul.
− Ba, eu cred că omul nu are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Este de ajuns doar să ai credință ca să-ți găsești calea în viață…
Bătrânul nu i-a zis nimic, dar a continuat să vâslească numai cu vâsla pe care scria „credință”, și atunci barca a început a se învârti în loc. A vâslit apoi numai cu cea pe care scrisese „fapte bune”, și rezultatul fu același. Astfel, tânărul a înțeles ce a vrut să spună omul, și anume că doar cel cu sufletul luminat de credință, dar și încărcat de roadele acesteia, adică de faptele cele bune, poate să se mântuiască.
PS: Credința fără fapte este un simplu concept, o teorie. Credința însoțită de fapte bune, însă, constituie cele două vâsle fără de care nicio barcă nu poate naviga pe „marea” acestei vieți, sau cele două „aripi” fără de care sufletul nostru nu se poate înălța la Dumnezeu. Cu o singură aripă nicio pasăre nu poate zbura!…
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților
Sursa: http://episcopiaslatinei.ro
